VIDEO Mascații au dat iama în interlopi! Austrianu și clanurile Duduianu și Tănase luate din „strat”!

VIDEO Mascații au dat iama în interlopi! Austrianu și clanurile Duduianu și Tănase luate din „strat”!

A fost „marțea neagră” pentru mai multe grupări interlope. Mascații au descins la Duduieni, în Sintești, la Walter Tănase, la Iași, și la Austrianu din Ploiești.

Cinci bărbaţi, între care cunoscutul interlop Sandu Zamfir, zis Austrianu, au fost reţinuţi, marţi seară, în urma unor razii care au fost efectuate de poliţiştii prahoveni în două cartiere ale municipiului Ploieşti .

Potrivit Poliţiei Prahova, inculpaţii vor fi prezentaţi unităţii de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Aceştia au fost duşi la audieri după o acţiune cu forţe mărite a poliţiştilor în cadrul căreia au fost puse în executare şi nouă mandate de percheziţie domiciliară.

Acţiunile au avut loc în cartierele Mimiu şi Mihai Bravu din Ploieşti, peste 100 de poliţişti de investigaţii criminale, de ordine publică şi rutieră fiind implicaţi.

Astfel, poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor Contra Persoanei şi Patrimoniului au efectuat trei percheziţii la locuinţele a două persoane bănuite de înşelăciune, furt de energie electrică şi infracţiuni la regimul rutier, iar doi bărbaţi au fost duşi la audieri.

"Din cercetări a reieşit că, în cursul anului trecut, unul dintre bărbaţi ar fi săvârşit mai multe fapte de înşelăciune, solicitând unor persoane diferite mărfuri sau efectuarea unor servicii, fără a achita contravaloarea acestora. Totodată, a reieşit că bărbatul ar fi fost racordat la reţeaua de energie electrică în mod ilegal", au transmis anterior Poliţia Prahova.

Prejudiciul estimat este de aproximativ 55.000 de lei.

Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că persoana vizată în cauză este Sandu Zamfir, cunoscut drept Austrianu.

Celălalt bărbat este cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni la regimul rutier - conducere a unui vehicul pe drumurile publice, fără permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

De asemenea, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova au efectuat şase percheziţii domiciliare la trei persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Cei trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 42 de ani, au fost duşi la audieri.

"Din cercetări a reieşit că, în perioada noiembrie 2021- ianuarie 2022, cele trei persoane ar fi sustras, din 9 societăţi comerciale, mai multe bunuri, precum ţigări, băuturi alcoolice, dar şi produse alimentare, cauzând un prejudiciu de aproximativ 23.000 de lei", anunţă IJP.

În cadrul activităţilor, poliţiştii au depistat o persoană urmărită, care se sustrăgea măsurii arestării preventive, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice. Bărbatul a fost introdus în Penitenciarul Mărgineni, din judeţul Dâmboviţa.

De asemenea, poliţiştii au acţionat în filtre rutiere, verificând peste 35 de autovehicule, fiind legitimate 60 de persoane. Astfel, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, conform OUG nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată.

Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova şi al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Matei Basarab Ploieşti.

---

Percheziții în lumea interlopă din Iași! Vila clanului Tănase, răscolită

perchezitii-interlopi-belgian-tanase (1)
Șase persoane au fost scoase din casă și duse la audieri. Sunt fiii și rudele lui Walter Tănase.

Una dintre locațiile în care au descins trupele de intervenție, polițiștii de la Criminalitate Organizată Iași (BCCO) împreună cu procurori DIICOT Iași, este vila uriașă a interlopului Walter Tănase.

În casa acestuia în care au loc perchezițiile locuiesc și fiii acestuia. Vecinii le-au spus jurnaliștilor că vila fusese scoasă la vânzare recent iar în interior erau niște câini mari. De altfel, vila este uriașă, are cel puțin zece camere, foișor și grătar, scrie ziaruldeiasi.ro .

Precizarile Politiei:

La data de 18 ianuarie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate din Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în județul Iași, la persoane bănuite de trafic de persoane și trafic de minori.

Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2019, mai multe persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat, structurat, bazat pe relații de rudenie și interese comune, care ar fi acționat în mod coordonat, în scopul comiterii unor infracțiuni de trafic și exploatare a unor victime, vulnerabile financiar și emoțional.

Astfel, membrii grupării ar fi racolat, transportat pe teritoriul mai multor state europene, cazat și înlesnit practicarea prostituției pentru mai multe victime minore și majore, iar foloasele materiale obținute ar fi fost însușite, în totalitate, de către membrii grupării.

În urma percheziţiilor, 10 persoane au fost conduse la audieri.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

----

Membrii claului Duduianu rămași în libertate sunt acuzați acum că ar fi furat produse electrocasnice în valoare de peste 200.000 de euro din depozitele unei firme care se ocupa cu comercializarea lor.

În timpul perchezițiilor, anchetatorii au găsit acum componente IT, catalizatoare, și mai multe bunuri folosite la diverse activități casnice.

Cei din clanul Duduianu vindeau produsele furate pe piața neagră, la prețuri mai mici decât cele oficiale.

”Eu, familia mea, frățiorii meu, suntem bine toți și mulțumim lui Dumnezeu pentru tot și dacă ne mai dă, avem putere să le ducem. Dumnezeu nu dă necazuri oamenilor slabi, le dă ăstora care pot să ducă.(…) Problemele astea ale vieții îți dau putere să mergi mai departe. Eu, unul, mă simt mai puternic ca niciodată acum. Am fost și suntem puternici, eu și familia mea”, susținea Elvis Pian, fratele lui Emi Pian nu cu mult timp în urmă.

Duduienii se ocupă și cu trafic de mașini

În primăvara anului trecut, polițiștii puneauîn aplicare 48 de percheziții la mai mulți membri ai unei rețele de trafic de mașini. Autoturismele furate din străinătate erau aduse în România cu acte false. Funcționari din Sectoarele 4 și 5 erau apoi mituiți, pentru a îi ajuta pe membrii grupărilor să înmatriculeze autovehiculele și să le vândă cu ate în regulă, spun anchetatorii.

Printre cei vizați erau și interlopi cunoscuți precum Cornel Schuster, zis Buburuză, din clanul Sportivilor și Amar Duduianu.

Vara trecută, Elvis Pian, fratele mai mare al lui Emi Pian, Amar Duduianu și alți doi membri ai clanului au fost arestați pentru 30 de zile, după ce au fost reținuți pe Autostrada Soarelui cu o zi înainte.

Interlopii furau maşini şi ulterior îi sunau pe proprietari cerându-le sume de bani pentru returnarea acestora.

S-au dus vremurile când clanul Duduianu petrecea cu Florin Salam și Tzancă Uraganul Foto: Facebook


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”