VIDEO Marea Britanie: Boris Johnson îndeamnă la precauţie în ajunul ridicării majorităţii restricţiilor anti-COVID-19
Premierul britanic Boris Johnson i-a îndemnat duminică pe britanici să fie precauţi şi să se autoizoleze atunci când li se spune, într-un mesaj video lansat în ajunul ridicării majorităţii restricţiilor anti-COVID-19 în Anglia, relatează Reuters.
"Vă rog, vă rog, vă rog, fiţi precauţi", a cerut Johnson în înregistrarea video postată pe Twitter.
Boris Johnson: “We did look briefly at the idea [of the pilot test scheme] but I think it’s far more important that everybody sticks to the same rules.”
— Lewis Goodall (@lewis_goodall) July 18, 2021
Looked at briefly? Until the u-Turn we were told that was the actual plan. Indeed Robert Jenrick was sent out to defend it. https://t.co/CkRawYTPkG
El i-a invitat pe britanici să facă "următorul pas" cu "toată prudenţa necesară şi respect pentru ceilalţi" şi ţinând cont de "riscurile pe care continuă să le reprezinte această boală".
Şeful executivului i-a încurajat de asemenea pe conaţionalii săi să-şi facă şi "a doua injecţie" (doză de vaccin, n.red) atunci când li se solicită acest lucru.AGERPRES