VIDEO Mafia PSD/Cum au trecut șase colete cu 1,6 milioane de euro cash prin punctul vamal preferat al traficanților de țigări

VIDEO Mafia PSD/Cum au trecut șase colete cu 1,6 milioane de euro cash prin punctul vamal preferat al traficanților de țigări

Lucrătorii vamali din Republica Moldova au descoperit, în dimineața zilei de 18 aprilie, 1.590.660 de euro  într-un TIR care a intrat din România. Suma de bani nu a fost depistată de vameșii români. Conform presei din Republica Moldova, cei aproape 1,6 milioane de euro aparțin grupărilor care se ocupă cu traficul ilegal de țigarete, estimat între 100 de milioane și un miliard de euro pe an. Vameșii care au verificat mijlocul de transport au găsit șase colete cu bani, toate pline cu bancnote de 20 și 50 de euro, dezvăluie jurnalistul de investigații Marian Păvălașc pe  G4Media.ro .

”Banii au trecut foarte ușor la granița română. Banii erau trimiși din România și urmau să ajungă în Republica Moldova, probabil la o grupare infracțională de acolo. Organele de control de la Albița nu au făcut absolut niciun control. Banii erau ascunși, dacă se poate spune ascunși pentu că erau relativ la vedere, în cabina unui șofer de TIR, iar camionul era gol. Controlul nici nu era greu de realizat în aceste condiții. Organele de control au verificat doar actele șoferului și alre TIR-ului”, așa cum ne-a declarat o sursă din Albița.

Sursa ne-a mai precizat că TIR-ul cu 1,6 milioane de euro era înmatriculat în Republica Moldova, iar șoferul V. Gurschi avea dublă cetățenie, cea română și cea din Republica Moldova. ”Era un control banal. Dacă vameșii își făceau treaba, statul român avea 1,6 milioane de euro acum, bani pe care îi putea folosi la achiziția de produse medicale, că tot este la modă acum subiectul. Vameșii, din motive care trebuie descoperite de anchetă, nu au fost interesați să verifice TIR-ul în punctul vamal românesc”, ne-a mai declarat sursa.

După ce a trecut nestingherit prin vama românească, vameșii moldoveni din punctul de graniță de la Leușteni au decis să facă totuși un control amănunțit al TIR-ului gol. În cabina șoferului au descoperit cei 1,59 milioane de euro. Vameșii care au verificat mijlocul de transport au numărat aproximativ șase colete cu bani, toate pline cu bancnote de 20 și 50 de euro.

Nicio investigație

Am contactat reprezentanți ai Poliției de Frontieră, ANAF – în subordinea căreia se află Vama, dar și ai DIICOT pentru a ne preciza dacă s-a început o anchetă internă în cazul primele două instituții sau o anchetă penală la Parchetul AntiMafia.

Răspunsul a fost că nimeni nu știa de așa ceva, ba chiar în conducerea centrală a Vămii și Poliției de Frontieră erau și mici nedumeriri că un transport cu 1,6 milioane de euro chiar a trecut de Paște prin granița română. Giorgiana Hosu, prim-procurorul DIICOT, ne-a transmis că nu știe de un astfel de dosar, dar se va interesa dacă procurorii au fost sesizați.

Suspiciuni la Albița

Două sunt instituțiile responsabile de faptul că 1,6 milioane de euro au trecut prin vama românească ușor, ca prin brânză, cum se spune în popor. Este vorba de Poliția de Frontieră, instituție din subordinea Ministerului de Interne, și de Vama, instituție în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

”Echipa mixtă de la Poliția de Frontieră și Vamă din punctul de trecere de la Albița putea să descopere foarte ușor banii. Polițistul de frontieră s-a limitat doar să verifice actele șoferului și să vadă că acesta făcea curse România-Moldova. Lucrătorul vamal nu a fost interesat să verifice în 30 de secunde dacă șoferul ascunde marfă de contrabandă în cabină, în partea de dormitor a cabinei. Trebuie amintit însă că și polițiștii de frontieră au atribuții pentru a stopa contrabanda cu țigări. Așa că a fost un dezinteres al angajaților de la două instituții, în special al celor de la Vamă”, ne-a mai declarat sursa din Albița.

Un reprezentant al punctului vamal din Albița ne-a precizat că a fost vorba de o înțelegere ca TIR-urile care ies din România să fie verificate atent de vameșii moldoveni, iar TIR-urile care ies din Republica Moldova să fie verificate de cei români. Această înțelegere nu ne-a fost confirmată de nimeni din conducerea Poliției de Frontieră sau a Vămii.

Albița, vama corupției

Punctul vamal de la Albița a rămas celebru pentru anchetele DNA începute în 2013 când în jur de 40 de vameși au fost suspectați și acuzați de fapte de corupție. Nici în primul dosar denumit ”Albița I” cei 21 de vameși (angajați ai ANAF) implicați nu au primit o sentință definitivă.

În 2018, judecătorii Tribunalului Vaslui au decis condamnarea tuturor celor 21 de vameși la pedepse cu închisoare cu suspendare sub supraveghere, cuprinse între 2 şi 3 ani, având ca termen de supraveghere între 5 ani şi 3 luni și 6 ani. Toţi cei 21 de vameși au fost achitaţi în cazul infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Contestația la această decizie se judecă la Curtea de Apel Iași.

Din aceste dosare, dar și dintr-un dosar de trafic de țigarete realizat de DIICOT în urmă cu 12 ani reies legături strânse între vameși și  grupările interlope din Republica Moldova, grupări responsabile în special de trafic ilegal de țigări.

Banii ar fi ai unui interlop cu conexiuni în Vamă

Sursa Foto: Poliția Română

În 2008, procurorii DIICOT îl rețineau pe Ghiţă Berbece, şeful de atuncu al Biroului Vamal Albiţa, dar și pe patru interlopi cu origini în Republica Moldova. Aceștia din urmă asigurau traficul de țigări din Republica Moldova în România, iar șeful Vămii nu îi deranja cu controale.

În România, conform anchetei procurorilor, traficul de țigarete era asigurat de Vasile Rodideal. În Republica Moldova, furnizorul era Vladimir Mardar (foto – pe atunci se numea Vladimir Tătăroi, și-a schimbat numele tocmai pentru a fugi mai ușor de autoritățile române).

Conform presei din Moldova care a preluat date oferite de controversatul politician Renato Usatîi, cei 1,5 milioane de euro care ar fi trecut foarte ușor prin vama de la Albița erau destinați tocmai lui Vladimir Mardar.

Cunoscut în lumea interlopă ca „Vova” sau „Tataroi” acesta este un cunoscut interlop și contrabandist de țigări din Băcioi, care este anunțat în căutare internațională atât de autoritățile din România, cât și cele din Ucraina. Potrivit surselor G4Media.ro, Vladimri Mardar ar mai deține și cetățenia ucraineană, doar că sub o altă identitate, iar ucrainenii l-au anunțat în căutare pentru trafic de droguri.

Dosarul penal deschis pe numele lui Vladimir Mardar în România încă din 2008 a fost transmis organelor de drept din Republica Moldova. Instanţa moldovenească însă l-a achitat pe Mardar.

”Pentru că legislația moldovenească nu permite extrădarea propriilor cetățeni, procurorii moldoveni au preluat de la colegii din România dosarul în care era învinuit Mardar. În 2014, acesta a fost achitat definitiv de către Curtea Supremă de Justiție. Judecătorii moldoveni au respins mai multe probe aduse de acuzatori și au decis că infracțiunea nu a fost comisă de Mardar. Printre martorii apărării a figurat Constantin Țuțu, dar și fratele său, Alexandru Tătăroi”, ne-a mai precizat o sursă implictă în dosarele legate de traficul ilegal de la Albița.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”