VIDEO Linie telefonică gratuită de suport psihologic-emoţional pentru persoanele afectate de pandemia de COVID-19

VIDEO Linie telefonică gratuită de suport psihologic-emoţional pentru persoanele afectate de pandemia de COVID-19

Persoanele care se confruntă cu presiunea cauzată de pandemia de COVID-19 vor beneficia, începând de marţi, de servicii gratuite de sprijin psihologic prin apelarea liniei telefonice cu tarif normal 021.9081.

Peste 40 de psihoterapeuţi voluntari sunt implicaţi în proiectul demarat şi coordonat de Ministerul Sănătăţii, în parteneriat cu Asociaţia de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale (APCCR), Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, prin Clinica Universitară de Psihologie PsyTech, şi Vodafone România.

Psihoterapeuţii implicaţi în proiect vor prelua apelurile, de luni până sâmbătă, în intervalul 12,00 - 20,00, printr-o centrală virtuală - Cloud Voice, oferită gratuit de Vodafone România.

"Avem o tensiune cu care ne confruntăm la nivel individual şi la nivelul societăţii. Resimţim cu toţii oboseală, confuzie, câteodată furie. (...) OMS vorbeşte chiar despre epidemie paralelă şi foloseşte termenul acesta atunci când vorbeşte despre deteriorarea sănătăţii mintale în rândul populaţiei. Într-adevăr, unul dintre efectele pandemiei este reducerea accesului la servicii de sănătate mintală în România şi în mai toate ţările de pe glob. (...) Este important să vorbim despre sănătatea noastră mintală la fel cum vorbim despre sănătatea noastră fizică. În termen de sănătate publică, principalul impact psihologic al pandemiei este o rată ridicată de stres şi anxietate. (...) Este important când ne simţim copleşiţi să apelăm la experţi, la psihoterapeuţi. Şi linia telefonică de sprijin psihologic pe care o lansăm astăzi împreună va fi tocmai asta - o soluţie de sprijin pentru orice român afectat de pandemie. (...) Linia de sprijin psihologic este doar un pas pentru sănătatea mintală a românilor într-o perioadă foarte grea", a declarat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, într-o conferinţă de presă.


Preşedintele Asociaţiei de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România, Anca Dobrean, a subliniat că sănătatea mentală este la fel de importantă ca şi sănătatea fizică, iar COVID-19 reprezintă un factor de stres atât pentru pacienţi, cât şi pentru familiile acestora, pentru personalul medical şi de îngrijire, pentru angajatori şi salariaţi, pentru copii, părinţi, profesori.

"Provocările, dificultăţile şi nesiguranţa asociate ultimului an sunt factori care au activat vulnerabilităţi cu impact direct asupra sănătăţii mentale a populaţiei, rata problemelor emoţionale şi comportamentale fiind în creştere în această perioadă. Impactul problemelor de sănătate mentală asupra modului în care ne desfăşurăm activităţile zilnice, asupra sănătăţii fizice şi asupra stării de bine este major. În acest context, psihoeducaţia şi suportul psihologic sunt esenţiale pentru a-i susţine pe cei în dificultate. În condiţiile în care accesul la serviciile de sănătate mentală este limitat, APCCR, cu sprijinul partenerilor, şi prin cei 40 de voluntari, psihologi cu drept de liberă practică, îşi oferă expertiza în beneficiul comunităţii prin oferirea gratuită a suportului psihologic telefonic, contribuind la reducerea efectelor pandemiei asupra sănătăţii mentale şi creşterea calităţii vieţii persoanelor aflate în dificultate", a declarat Dobrean, potrivit unui comunicat de presă.

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, a amintit că această instituţie de învăţământ superior, prin clinica sa de psihologie şi în colaborare cu o serie de organizaţii profesionale, a oferit un suport constant populaţiei în perioada de pandemie.

"Pandemia de COVID-19 a destabilizat societatea şi ne-a pus la încercare pe toţi, atât din punct de vedere profesional, cât şi personal. În situaţia actuală sprijinul moral şi emoţional este esenţial, în special pentru cei mai afectaţi de această criză. Acest proiect răspunde unei nevoi reale a societăţii şi, de aceea, ne-am mobilizat resursele punând, încă o dată, tehnologia în slujba binelui. La Vodafone, ştim că aceste două elemente cheie aduse împreună, tehnologia şi spiritul uman, pot genera cea mai mare schimbare în bine şi pot crea un viitor mai bun pentru toţi", a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România, citată în comunicat. AGERPRES/(A, AS - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”