Credincioşii care au participat marți la slujba de sărbătoarea Sfintei Cruci au observat uluiţi cum din ochii Fecioarei Maria de pe o icoană se scurg lacrimi, relatează Adevărul .
„Am asistat la o minune. După slujbă am început să mirui credincioşii, iar după aceea, aşa cum se procedează, ei sărută icoanele. Când au ajuns la icoana Maicii Domnului au observat cum curg lacrimi din ochii Maicii Domnului. Icoana lăcrimează şi nu sunt picături de apă. Sunt uleioase şi foarte frumos mirositoare“, a precizat preotul Puiu Popescu. Acesta spune că minunea poate avea diferite semnificaţii, mai ales că s-a petrecut într-o zi de mare sărbătoare: „Este o minune Dumnezeiască şi numai Dumnezeu poate să ştie ce înseamnă. Lacrimile pot însemna lacrimi pentru păcătoşii care s-au îndepărtat de biserică, dar poate să fie şi un izvor de mir“.
Biserica a devenit loc de pelerinaj
Părintele Puiu Popescu spune că nu a văzut vreodată o asemenea minune şi este uluit de cele întâmplate: „Nu mi-a fost dat vreodată să văd aşa ceva. Biserica a fost deschisă astăzi toată ziua, pentru că credincioşii au venit de peste tot deoarece au vrut să vadă icoana plângând. Cred că 1.000 de credincioşi au trecut doar astăzi pragul bisericii.Eu voi fi prezent aici şi în zilele următoare pentru credincioşii care vor să se roage la Dumnezeu şi să vadă minunea“.