VIDEO Klemm îi dă replica lui Toader: Nu am studiat dreptul, însă progresul realizat în România în privința luptei anticorupție poate fi cuantificat

VIDEO Klemm îi dă replica lui Toader: Nu am studiat dreptul, însă progresul realizat în România în privința luptei anticorupție poate fi cuantificat

Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a declarat vineri într-un interviu acordat AGERPRES că progresele înregistrate de România în domeniul luptei împotriva corupției pot fi cuantificate iar actualele propuneri de modificare a legilor Justiției ar putea trage înapoi instituțiile judiciare ale țării spre un punct în care nu stătea la fel de bine la capitolul anticorupție și stat de drept.

Diplomatul american răspunde astfel declarației făcute joi de ministrul Justiției, Tudorel Toader, care a spus că ambasadorul SUA nu este jurist și nu cunoaște mecanismele statului de drept din România.

"Pot să vă spun faptul că ambasadorul Statelor Unite nu este jurist și cred, afirm în deplină cunoștință de cauză: pe de o parte, nu-i jurist, pe de altă parte, nu cunoaște mecanismele statului de drept din România, reglajul, arhitectura autorităților din România și atunci cred că e greu să integrezi o propunere de modificare într-un context legislativ pe care nu îl cunoști", a susținut Tudorel Toader la Antena 3.

La rândul său, ambasadorul a replicat că progresul României în domeniul statului de drept poate fi cuantificat economic.

"Are dreptate, nu am studiat dreptul. Totuși, am pregătire în Economie. Munca în Economie se bazează pe fapte și statistici. Îngrijorările noastre referitoare la progresul statului de drept în România nu sunt bazate doar pe sentimente sau pe lipsă de cunoștințe sau pe ce s-a întâmplat în România", a afirmat diplomatul.

Klemm a subliniat că "progresul ce a fost realizat în România în privința luptei anticorupție, în privința eforturilor de a avea un sistem judiciar independent, în privința eforturilor de a consolida instituțiile guvernării democratice și statului de drept sunt foarte apreciate de Statele Unite ale Americii".

"Iar acest progres poate fi cuantificat", a punctat el și a făcut referire la indicatorii pe guvernare ai Băncii Mondiale.

"Dacă vă uitați la indicatorii lor pe guvernare, sunt șase indicatori, dar doi au implicare directă în această chestiune — monitorizează controlul corupției și statul de drept. Dacă vă uitați la statisticile Băncii Mondiale în perioada 2004-2015, când este cel mai recent, poziția României în ceea ce privește controlul corupției a crescut cu 20%. În ceea ce privește întărirea statului de drept, a crescut cu 30%", a afirmat Klemm.

Totodată, el a vorbit și despre topul Transparency International: "România a urcat 30 de locuri în top. S-a îmbunătățit și a urcat 30 de locuri. Cred că mai sunt două sau trei țări care au avut un asemenea parcurs. Aceasta este o cuantificare a îmbunătățirilor substanțiale în ceea ce privește lupta anticorupție în România și întărirea statului de drept".

Diplomatul a subliniat îngrijorarea Statelor Unite ale Americii cu privire la propunerile de modificare a legilor Justiției.

"Ce îngrijorează Statele Unite ale Americii este faptul că propunerile ce sunt în discuție ar întoarce România, ar trage înapoi instituțiile judiciare ale țării spre un punct în care nu stătea la fel de bine la capitolul anticorupție și stat de drept", a arătat șeful reprezentanței diplomatice.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…