VIDEO Jurnalistul Cristi Citre, lovit cu pumnul de cretinii lui Dragnea: Nu da, dom’ parlamentar, suntem noi, jurnaliștii!

VIDEO Jurnalistul Cristi Citre, lovit cu pumnul de cretinii lui Dragnea: Nu da, dom’ parlamentar, suntem noi, jurnaliștii!

Jurnalistul Cristi Citre, lovit cu pumnul de cretinii lui Dragnea: Nu da, dom’ parlamentar, suntem noi, jurnaliștii! La început a fost ura. Ura exprimată în cuvinte. Ura afișată prin atitudine, relatează Cristi Citre, unul dintre cei mai resctați jurnaliști de veniment politic, pe platforma  G4Media.ro , evenimentele de miercuri din Parlament.

Șobolani. Așa au fost numiți toți cei care nu simțeau și nu respirau în același ritm cu Liviu Dragnea – jurnaliști, ONG-iști, protestatari, parlamentari din opoziție.

Șobolanul este un animal care răspândește boli. Șobolanul este un animal care trebuie stârpit, eradicat, exterminat.

Propaganda nazistă i-a numit pe evrei șobolani pentru a înșuruba în mentalul colectiv imaginea unui popor ce trebuia exterminat, justificând astfel Soluția Finală.

Aproape un secol mai târziu, Liviu Dragnea folosește același apelativ pentru a-i identifica astfel pe toți cei care nu răspund comenzilor sale. Culmea, inspirat de consilierii săi israelieni. O evreică din România a denunțat utilizarea apelativului șobolan, comparând discursul lui Dragnea cu filmul de propagandă al lui Goebels.

A fost doar o chestiune de timp până când hate speech-ul propagat de locotenenții jupânului roș să treacă la nivelul următor: agresiunea fizică.

Astăzi, 20 iunie, s-a întâmplat și asta. Victimele au fost jurnaliștii. Agresorii au fost mai mulți parlamentari PSD puși de jupânul roș în rol de gărzi de corp ad-hoc.

Liviu Dragnea a fost flancat, la ieșirea din sala de plen a Camerei Deputaților, de câteva cefe late cu carnete de parlamentar. Nu l-a atacat nimeni, nu l-a înjurat nimeni, nu s-a apropiat nimeni de el. Doar jurnaliștii au vrut să-i pună întrebări.

Și atunci, cefele late au intrat în acțiune: au smuls cabluri, au dat peste camere, au dat cu coatele și cu pumnii. În jurnaliști.

Mi-am luat un pumn în plex de am văzut stele verzi. Alți doi colegi au pățit la fel. O colegă a încasat un cot în coaste. În rol de gărzi de corp ad-hoc cinci parlamentari PSD: Dorel Căprar, Florin Buicu, Ilie Toma, Vlad Bontea, Laurențiu Nistor.

Întrebat de un coleg de ce a dat cu pumnii în jurnaliști, una dintre cefele late a răspuns: pentru că noi suntem o echipă.

Ați înțeles, da? Ei își spun echipă. Procurorii îi numesc pe unii dintre ei grup infracțional organizat.




populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…