VIDEO Jandarmii bulgari au fraternizat cu protestatarii! Jandarmii români au devenit sclavii PSD!
Jandarmii bulgari au fraternizat cu protestatarii! Jandarmii români au devenit sclavii PSD! Gest incredibil al jandarmilor din Bulgaria: aceștia s-au alăturat protestatarilor într-o mișcare de solidaritate exemplară. Imediat, protestatarii au sărit să îi salute.
Jandarmii bulgari dau un exemplu demn de urmat celor din România. În timp ce jandarmii noștri au intervenit brutal și au bătut oameni nevinovați, cu mâinile ridicate, omologii lor din Bulgaria și-au dat caschetele jos în uralele protestatarilor. Imaginile au devenit deja virale pe internet.
Mii de bulgari au blocat și duminică drumurile principale şi punctele de trecere a frontierei între Bulgaria şi Turcia, şi între Bulgaria şi Grecia, pentru a protesta împotriva creşterii preţurilor la carburanţi, într-un context de nemulţumire faţă de nivelul scăzut de trai în cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, relatează AFP şi BTA, potrvit Agerpres.
Protestatarii au blocat traficul timp de câteva ore pe autostrăzile Trakia şi Hemus înainte de a fi dispersaţi de jandarmi, a anunţat postul public de radio BNR, a doua zi după o mişcare similară în Franţa.
Protestatarii au blocat de asemenea autostrada Maritsa care duce la posturile de frontieră Kapitan Andreevo şi Lesovo, la graniţa cu Turcia. Momente tensionate au avut loc atunci când demonstranţii au reuşit să rupă cordonul de jandarmi încercând să oprească blocada.
Protestatarii au blocat accesul la punctul de trecere a frontierei de la Kulata (sud-vest) cu Grecia.
Circa 2.000 de jandarmi şi poliţişti au fost desfăşuraţi pentru a menţine ordinea.
Duminică au fost organizate mitinguri şi în marile oraşe, în timp ce altele erau prevăzute să aibă loc luni.
La Sofia, zeci de protestatari au blocat circulaţia pe principalele bulevarde şi au scandat "Mafia!" şi "demisia!".
Protestele organizate în week-end împotriva creşterii preţurilor la combustibili şi creşterea prevăzută a taxei pentru vehiculele vechi au început în urmă cu trei săptămâni, însă au luat amploare, protestatarii denunţând de asemenea nivelul scăzut de trai în Bulgaria, unde puterea de cumpărare atinge abia jumătate din media UE.