VIDEO Iohannis:Primarii și alte autorități locale, indiferent de culoarea politică, trebuie să se implice activ în campania de vaccinare
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, marţi, necesitatea accelerării campaniei de vaccinare anti-COVID-19, punctând că primarii şi alte autorităţi locale, indiferent de culoarea politică, trebuie să se implice activ.
"Este evident, campania merge bine. Maratoanele de vaccinare au fost un succes, dar pentru a continua nivelul de vaccinare trebuie să aducem vaccinul mai aproape de oameni. De succesul vaccinării unui număr cât mai mare de români depinde redeschiderea completă a tuturor sectoarelor socio-economice şi construirea României post-pandemică. Primarii şi alte autorităţi locale, indiferent de culoarea politică, trebuie să se implice activ în campania de vaccinare. Succesul pe care l-am avut până acum este preponderent în mediul urban, de aceea este important să acţionăm mai intens şi în zona rurală, pentru acolo accesul la un centru de vaccinare este de multe ori mai dificil", a spus preşedintele Iohannis, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.
El a subliniat că oamenii trebuie să fie mai informaţi, chiar să se meargă "din poartă în poartă" în localităţile mici.
"În localităţile mici chiar să se meargă din poartă în poartă pentru a le spune oamenilor cât de important este să se vaccineze. Aici intervin centrele mobile care sunt esenţiale pentru a creşte ritmul de imunizare şi în mediul rural. Este important să mergem noi către oameni, iar autorităţile locale, cu toate mijloacele pe care le au la îndemână, să le faciliteze vaccinarea. Să creăm posibilităţi de vaccinare atât la locul de muncă, cât şi în spaţiile recreative", a spus Iohannis.
Şeful statului a arătat că obiectivul campaniei de vaccinare este, pe termen scurt, de a reduce numărul îmbolnăvirilor, spitalizărilor şi deceselor provocate de COVID-19, afirmând că acest lucru se întâmplă deja. De asemenea, preşedintele a indicat că, pe termen mediu, scopul este atingerea unui prag critic de imunitate care să stopeze definitiv transmiterea comunitară a virusului.
Preşedintele Klaus Iohannis a avut o şedinţă de lucru cu prim-ministrul Florin Cîţu şi membri ai Guvernului pe tema campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. AGERPRES