VIDEO Iohannis: Se vor găsi locuri la ATI; ţările unde ar putea fi transferaţi pacienţi - cunoscute când MS finalizează demersurile
Preşedintele Klaus Iohannis a dat asigurări, marţi, că numărul paturilor la terapie intensivă pentru bolnavii de COVID-19 va creşte în continuare şi a arătat că ţările în care pacienţii grav bolnavi ar putea fi transferaţi vor fi cunoscute la momentul în care Ministerul Sănătăţii va finaliza demersurile.
"Cu siguranţă se vor găsi locuri. Este o temă complicată, dar extrem, extrem de importantă. La fiecare întâlnire pe care o am cu premierul, cu ministrul Sănătăţii, cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, eu aduc pe tapet această problemă a locurilor de la terapie intensivă, a locurilor de la terapie intensivă cu ventilator şi probabil aţi observat că de la săptămână la săptămână numărul paturilor de la terapie intensivă a crescut în România şi va creşte în continuare. Este, însă, o cursă complicată, fiindcă aceste locuri se creează destul de greu şi pandemia se răspândeşte destul de repede. De aceea, trebuie să fim cu toţii responsabili, să respectăm măsurile care au fost stabilite de Guvern pentru a da o şansă reală şi medicilor, dar şi bolnavilor care din păcate ajung într-o stare destul de gravă în spital", a spus şeful statului într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni.
El a informat că ţările în care ar putea fi transferate persoane grav bolnave vor fi cunoscute când Ministerul Sănătăţii va finaliza demersurile. Preşedintele Iohannis şi-a exprimat însă speranţa că nu se va ajunge la aşa ceva.
"Este prematur să dau acum detalii legate de aceste contacte. Ele vor fi cunoscute atunci când Ministerul Sănătăţii finalizează efectiv demersurile. Din păcate, trebuie să vedem că peste tot această pandemie accelerează şi locurile devin foarte puţine, până şi în state unde toată lumea a crezut că sistemul sanitar face faţă la orice şi vedem că nu mai este chiar aşa. Sper să nu ajungem la aşa ceva", a subliniat Iohannis.
Săptămâna trecută, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că au fost iniţiate câteva contacte cu alte state cu care România are relaţii speciale pentru un posibil transfer de pacienţi aflaţi în stare gravă.
Şeful statului a fost întrebat dacă în cazul supraaglomerării spitalelor se are în vedere şi transferul unor pacienţi în stare gravă în străinătate.
"Am discutat această variantă cu ministrul Sănătăţii şi chiar dacă în momentul acesta, în România, există spaţiu şi la terapie intensivă şi locurile pentru bolnavii care nu au încă forme foarte grave, am iniţiat deja câteva contacte cu alte state cu care avem relaţii speciale şi sper să nu ajungem acolo, dar in extremis, da, avem contacte şi le vom valorifica", afirma preşedintele Iohannis. AGERPRES
Sursa foto: presidency.ro