VIDEO Iohannis, DISCURS INCENDIAR la Timișoara! A VORBIT LIBER! ATAC la Ponta!
Klaus Iohannis, discurs incendiar la deschiderea anului universitar 2016-2017: Daca ne uitam la televizor avem o pleiada de politicieni care ne spun ca nu mai avem nimic dar ce bine a fost pe vremea lor, si ce proasta este justitia asta. Avem multe discursuri retrograde, antijustitie, care nu rezolva nicio problema a Romaniei.
Presedintele Klaus Iohannis participa la ceremonia de deschidere a anului universitar 2016-2017 de la Universitatea de Vest din Timisoara. La eveniment ia parte si ministrul Educatiei Mircea Dumitru.
Discursul INTEGRAL al președintelui
Discursul președintelui Klaus Iohannis:
„Îmi face foarte mare plăcere să fiu astăzi iarăși aici, în Timișoara. Știți că am o relație specială cu Timișoara și, de fiecare dată când vin, în ultimii ani, această vizită în Timișoara, pentru mine, a reprezentat cum reprezintă și astăzi, nu doar un moment politic, ci, cu siguranță, și un moment cu o încărcătură emoțională un pic mai specială pentru mine personal.
Îmi face mare plăcere să salut astăzi, aici, pe cei patru rectori, pe domnul Ministru al Educației, pe doamna Secretar de Stat. Îmi face mare plăcere să-l salut, îl revăd, și chiar în fața mea, pe domnul Primar. Știți că i-am mai spus Primar General. Acum, astăzi, i-am spus Primar General Cultural și cred că merită.
Vreau, de asemenea, să îl salut pe domnul Prefect, pe domnul Președinte al Consiliului Județean, dar, în mod special, vreau să salut acum pe toți studenții, și cei din sală, și cei din care, din varii motive, de ei știute, ne văd sau ne aud.
Am fost întrebat, chiar la intrarea în Universitate, de către jurnaliști, de ce am venit astăzi la Timișoara. Am venit din două motive. Primul este faptul că astăzi se deschide Anul Universitar 2016-2017 și am considerat că cele patru universități din Timișoara reprezintă universități de o calitate atât de bună, încât merită să facem aici deschiderea, iar studenții de aici, din Timișoara, sunt parte dintr-o viață universitară atât de vie, încât ei au subliniat acest lucru, și acesta este principalul motiv pentru care am venit astăzi la Timișoara.
Al doilea motiv, extrem de important, este, evident, faptul că Timișoara a fost selectată pentru a fi Capitală Culturală Europeană în anul 2021. Este o realizare notabilă deja faptul că Timișoara a fost selectată. Este o oportunitate extraordinară pentru Timișoara de a se arăta lumii, de a arăta lumii ce potențial mare are această capitală bănățeană și pentru a arăta lumii încă ceva important: că noi, în România, știm ce vrem și putem ce vrem. Vă felicit pe toți cei care au lucrat pentru această aplicație, vă doresc mult succes și sunt convins că, prin această Capitală Culturală Europeană, Timișoara va dovedi că este în continuare un oraș fanion al României. Felicitări!
Studenților, profesorilor, le doresc un an universitar cu multe reușite. Este imposibil ca această energie care s-a creat cu ocazia aplicației pentru Capitala Culturală Europeană să nu producă o energie suplimentară în universitățile, în cvartetul universitar timișorean. Sper, cred că acest lucru se va simți. Vă doresc rezultate frumoase!
Acum, este un moment festiv, deschiderea anului universitar, dar cred că aș greși dacă nu aș vorbi pe scurt și despre câteva chestiuni care vă preocupă și mă preocupă. Nu cred că este bine să trec peste temele care se dezbat în societatea românească.
Cred că vă așteptați de la mine să spun ceva despre proiectul România Educată. Poate vă așteptați să spun ceva despre chestiunea plagiatelor. Poate vă așteptați, unii cu plăcere, alții mai puțin, să spun și ceva despre campania electorală și despre alegerile care ne așteaptă în această toamnă.
Se aude foarte mult despre plagiate, persoane publice și mai puțin publice sunt acuzate că au plagiat. Există multe discuții, dacă este adevărat, dacă este fals, dacă trebuie să rămână în viața publică sau dacă trebuie să se retragă. Această discuție a luat amploare și acest lucru îl găsesc bun. Dacă vă amintiți, mai la început, când s-a discutat primul caz mai cunoscut de plagiat, această discuție la vremea respectivă nu a interesat pe multă lume și nu a avut niciun efect electoral. Păcat! Este păcat că a durat atât până când această temă a devenit o temă publică importantă.
Acum este, și, domnule Ministru, ține de dumneavoastră, dar și de mulți alții, să clarificați aceste chestiuni. Eu cred că, în chestiunea plagiatului, este foarte important să avem un verdict clar și ca acest verdict să se găsească în timp util. Nu cred că ajută pe cineva ca analiza unei acuzații de plagiat să dureze atât ca și elaborarea lucrării de doctorat. Este evident că, între timp, politicieni au găsit că a acuza pe cineva de plagiat este o manevră politică care poate să aducă voturi. Și atunci, dumneavoastră, universitarii, trebuie să găsiți metodele să scurtați această discuție la un minim și să știm în cel mai scurt timp dacă persoana X a plagiat sau nu, și punct. Nu pot să înțeleg foarte bine de ce nici măcar acea primă acuzație de plagiat nu a fost lămurită în timp, cred că a durat 3-4 ani. Eu sunt convins că nu s-a lucrat atunci 4 ani la elaborarea lucrării. Între timp, avem noi și noi acuzații de plagiat.
Este dăunător pentru societatea românească ca astfel de discuţii să se prelungească foarte mult. E nevoie de un răspuns clar, care se dă cu maximă celeritate. Nu interesează pe nimeni, domnule Ministru, cum se numeşte comisia aia, sau comitetul sau cine analizează, dar ne interesează pe toţi să avem un verdict clar, simplu, fără echivoc şi într-un termen rezonabil. Iar dacă un politician este dovedit ca plagiator, el trebuie să dispară din politică. Dacă un cadru universitar este dovedit că este plagiator, trebuie să dispară din universitate. Dar şi atunci când se dovedeşte că nu a plagiat, este nevoie, mai mult decât în cealaltă variantă, ca acest lucru să se constate în timp util, foarte clar, fiindcă bunul renume al unei persoane se distruge foarte uşor, dar de reclădit e foarte greu.
Şi odată ce a existat în spaţiul public o discuţie de un an de zile că unul a plagiat şi că a copiat, după un an de zile e foarte târziu şi apară un verdict că poate că nu a plagiat, fiindcă nu mai interesează pe nimeni. Omul rămâne cu ştampila de plagiator. Din acest motiv, pentru a-i sancţiona pe cei care au copiat şi pentru a salva bunul renume a celor care nu au copiat, este nevoie de proceduri rapide, clare, credibile. Iată de ce, printre altele, este nevoie de proiectul România Educată.
România Educată nu înseamnă doar că în şcoală, în universitate lucrurile merg mai bine. Tinerii capătă abilităţi, nu doar stau acolo până le trece timpul şi întreaga societate devine conştientă, devine o societate educată, o societate care, în deplină cunoştinţă de cauză, hotărăşte în ce direcţie vrea să meargă. Şi dacă acest proiect va fi un succes, avem o mare şansă să reintroducem ceea ce se numeşte meritocraţie. Mai ales pentru tineri, şi cred că şi pentru studenţii de acum, este important să ştie că pot construi o carieră pe ceea ce au învăţat, pe abilităţile lor, și nu pe cunoștințele lor din politică. Nu cred putem să construim o Românie prosperă, o Românie respectată dacă nu reuşim să impunem, să reimpunem meritocraţia.
Cum să fim credibili în faţa altora dacă pentru a promova este mai important să cunoşti pe cineva decât să ştii ceva? Aşa nu se poate. De aceea, trebuie să eliminăm aceste proceduri care duc la netransparenţă, proceduri care încurajează nepotismul. Trebuie să revenim la o România predictibilă, cu proceduri transparente, cu oameni educaţi şi o administrație şcolară şi universitară eficientă, care se face pentru societate, nu pentru anumiţi din societate.
Aceste lucruri, toate aceste lucruri, vor fi de fapt miza alegerilor parlamentare. Și întotdeauna aceste lucruri sunt miza alegerilor parlamentare. Fiindcă, dacă avem un Parlament performant, atunci şi legea pe care o propune domnul Ministru, şi care trebuie să clarifice procedurile de doctorat, trece şi nu este întoarsă de nişte şmecheri din Parlament. Avem nevoie de un Parlament mai bun, mai performant, mai transparent, or asta, dragii mei, oricât de departe aţi fi de politică, oricât de dezinteresați, asta se realizează numai şi numai prin votul dumneavoastră. Nu există altă modalitate pentru un simplu cetăţean de a face ordine în politică, şi de ordine în politică avem nevoie. Oricât de interesantă, sau nostimă, sau plină de adrenalină ar fi campania electorală, în realitate contează ce votează cetăţenii, fiindcă asta se va întâmpla, şi eu sunt convins că noi avem nevoie de proiecte politice care ţintesc spre viitor, avem nevoie de viziune politică, avem nevoie de oameni politici care vor să construiască o Românie mai bună.
Dacă ne uităm acum la televizor, vedem o întreagă pleiadă de politicieni care ne spun că nimic nu merge, dar ce bine a fost pe vremea lor şi ce tari sunt ei, şi ce mari povestitori sunt, şi ce proastă e justiţia asta, că îi încurcă. Avem foarte multe discursuri retrograde, anti-justiţie, revanşarde, însă toate acestea nu rezolvă nicio problemă a României, nu rezolvă nici cea mai mică problemă. Ele doar par interesante, pare că sunt oameni preocupaţi de soarta naţiunii, dar, în realitatea, ceea ce trebuie să căutăm sunt politicieni care se implică pentru naţiune şi care vor să construiască pentru viitor.
Şi de aceea, dragi studenţi şi tineri, este nevoie de voi. Voi trebuie să fiţi o voce puternică ca să spuneţi ce vreţi cu România noastră. Şi cred că Timişoara, care a dovedit cu prisosinţă în decembrie '89 că a înţeles ce înseamnă a te ridica şi a spune ce vrei, această Timişoară eu sunt convins că există şi astăzi, şi va exista şi în viitor. Şi de aceea sunt convins că, de aici, studenţii, tinerii, cadrele universitare se vor ridica cu o voce puternică şi vor spune cum vor să arate viitorul României. Eu vă doresc o toamnă lungă şi bună, un an universitar cu noi şi noi succese şi o implicare civică pe măsura Timişoarei.”