VIDEO Iohannis: Creşterea prezenţei militare americane în România rămâne un obiectiv important
Creşterea prezenţei militare americane în România rămâne un obiectiv "important", a afirmat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti.
"Problematica de securitate va fi prioritară în această perioadă. Astfel, în faţa provocărilor recente de securitate, este evident că avem nevoie de o acţiune mai puternică pe palierul descurajare şi apărare, acţiune care trebuie articulată în spiritul unităţii şi cooperării transatlantice şi al angajamentelor din cadrul NATO. Rămâne un obiectiv important şi creşterea prezenţei militare americane în România", a declarat şeful statului, la reuniunea de la Palatul Cotroceni.
Klaus Iohannis a subliniat că anul 2021 şi evoluţiile de securitate care pot afecta spaţiul euroatlantic au reconfirmat importanţa "crucială" a relaţiei transatlantice, pe care România, ca partener strategic al Statelor Unite ale Americii, o susţine "puternic".
El a amintit discuţiile pe care le-a avut cu preşedintele SUA în cadrul Summitului B9 găzduit la Bucureşti şi în marja Summitului NATO de la Bruxelles şi care "au întărit angajamentele reciproce pentru revitalizarea şi consolidarea legăturii transatlantice".
Şeful statului a vorbit pe larg despre obiectivele Parteneriatului România - SUA, precum consolidarea cooperării în domeniul nuclear civil privind reactoarele modulare mici, prin lansarea programului în acest domeniu.
"Încurajăm implicarea Statelor Unite în proiectele majore de interconectare regională, cu impact strategic, precum Rail2Sea şi Via Carpathia. Totodată, dorim să progresăm în ceea ce priveşte obiectivul comun de aderare a României la programul Visa Waiver", a adăugat preşedintele.
Şeful statului speră ca, anul acesta, în care sunt celebraţi 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România-SUA, să aducă noi reuşite şi proiecte aplicate în domenii precum securitatea, energia, cu accent pe impactul asupra combaterii schimbărilor climatice, sau tehnologia avansată. AGERPRES