Actrița Manuela Hărăbor, care a devenit foarte cunoscută pentru rolul principal din filmul ''Pădureanca'', și-a manifestat, într-un interviu acordat AGERPRES, regretul că în ultimii ani nu a mai reușit să obțină un rol important într-un film românesc.

În interviul acordat la Iași, cu ocazia proiecției filmului ''Pădureanca'' în cadrul Festivalului Serile Filmului Românesc, îndrăgita actriță recunoaște cu tristețe că nu are niciun proiect în cinematografia românească actuală. Ea a rememorat modul în care se făceau filme în perioada de dinainte de Revoluție, subliniind că din cele peste 30-35 de producții care erau realizate anual nu toate erau despre comuniști, iar toți actorii aveau ocazia de a lucra, "ceea ce era un lucru absolut minunat".

Actrița mai spune că în prezent obstacolul bugetelor restrânge foarte mult creativitatea regizorilor, aceștia neputând să facă filme cu subiecte prea variate.

AGERPRES: Serile Filmului Românesc vă oferă prilejul să reveniți în actualitate cu rolul din ''Pădureanca''. Ce emoții vă încearcă în acest moment?
Manuela Hărăbor: Emoții sunt multe, dar în mod special e o foarte mare bucurie, pentru că nu se întâmplă foarte des ca un film să reziste atât de mult timp. A fost o probă pentru noi toți cei care am fost în distribuție, pentru domnul Nicolae Mărgineanu, regizorul filmului, pentru că observ că de fiecare dată când este dat pe vreun post de televiziune sau participăm la vreo proiecție în cadrul unui festival, lumea vine cu mare drag și îl vede cu bucurie, aprecierile sunt extraordinare și faptul că lumea mă strigă în continuare pe stradă Pădureanca, după 30 de ani, e copleșitor.

AGERPRES: Diferă lumea filmului de atunci de lumea filmului de astăzi?
Manuela Hărăbor: Diferă, pentru că în primul rând atunci se făceau foarte multe filme. Erau peste 30-35 de producții pe an, dintre care nu toate erau despre comuniști, așa cum se spune acum. Scăpau destul de multe filme pe an bune. Toți actorii aveau de lucru, ceea ce era un lucru absolut minunat. Actorii tineri, ca și în cazul meu, studenții aveau șansa să debuteze, să își facă mâna, să își câștige experiență, plus că mai era un lucru: fiind toate subvenționate de stat, nu se punea niciodată problema de buget. Se puteau face filme de epocă cu decoruri impresionante, cu costume, cu distribuții mari. Acum, în economia de piață, este destul de complicat, așa cum l-ați auzit spunând și pe Cristi Mungiu. El s-a chinuit să facă un film ușor de epocă având în vedere că eram deja după Revoluție, să recreeze un moment dinainte de '89 având foarte puțini bani la dispoziție. Timpul de lucru era mult mai mare decât acum. O producție ținea undeva de la opt săptămâni în sus. Noi la ''Pădureanca'' am filmat aproape trei luni de zile în deplasare. Vă dați seama cât ar costa să faci un film în zilele noastre. Lucrurile astea s-au schimbat. Totul e pe repede înainte. Costurile sunt din ce în ce mai mari și poate din cauza asta nici posibilitatea regizorilor tineri de a se duce către subiecte cât mai variate. Poate ar putea să facă niște filme de epocă colosale, dar având în vedere că banii niciodată nu sunt destui și creativitatea are niște opreliști. Nu pot să se desfășoare atât cât ar voi sau ar putea datorită talentului lor.

AGERPRES: Din acest motiv se vorbește de garda veche și garda nouă din cinematografie?
Manuela Hărăbor: Nu știu, asta cu cu garda veche, garda nouă depinde foarte mult și de caracterul omului, pentru că ... nu degeaba îl dau exemplu pe Cristi Mungiu și îl avem aici și pe Nae Caranfil. Mă rog ... Nae Caranfil să zicem că e undeva între garda veche și garda nouă. Ține foarte mult de caracterul omului și cred că disensiunile astea între generații apar nu neapărat în profesia asta, apar peste tot atunci când oamenii sunt ușor diferiți și își găsesc tot felul de motive de a împărți ceva care nu ar trebui să fie împărțit.

AGERPRES: Vă mai regăsiți cu roluri importante în cinematografia de astăzi?
Manuela Hărăbor: Din păcate, nu. Din păcate, am cunoscut foarte puțini regizori din generația tânără, așa s-a întâmplat. Nu știu din ce motive. Chiar îmi pare rău că au trecut și trec anii fără să mai am șansa de a mă întâlni din nou cu un film pe care să îl iubesc, un personaj pe care să îl iubesc, dar .. speranța moare ultima. Mă simt încă tânără. Sper să mai am niște ani înainte și cine știe ... Poate nu sunt la vârsta potrivită. Poate atunci când voi căpăta mai multă experiență și ceva mai multe riduri și niște fire de păr alb să fiu solicitată.

AGERPRES: Să înțelegem că nu aveți niciun proiect pe termen mediu și lung?
Manuela Hărăbor: Nu, și nu am de foarte multă vreme vreun proiect, din păcate.

AGERPRES / (A — autor: Cristian Lupașcu, editor: Marius Frățilă, imagine: Marian Vlăduț, grafician: Andrei Șerban, redactor-video: Mihuț Năstăsache, editor online: Gabriela Badea)