Dronele acționate prin fibră optică, sau dronele FPV (First Person View) cu conexiune prin fibră optică, sunt dispozitive acționate de la distanță ale căror funcții de control și date video sunt transmise direct printr-un cablu de fibră optică, permițând o calitate superioară a imaginii în comparație cu dronele clasice.
Spre deosebire de dronele controlate prin frecvențe radio, dronele acționate prin fibră optică sunt aproape insensibile la bruiajele sistemelor de război electronic, oferind un control continuu și fiabil în medii cu bruiaj intens.
Această tehnologie permite, de asemenea, transmiterea de imagini de înaltă rezoluție, în timp real, fără scăderea calității, oferind operatorului o imagine precisă a țintei până la momentul impactului.
Cu toate acestea, dronele actionate prin fibră optică au anumite limitări, în ciuda avantajelor lor în materie de rezistență la bruiaj. Raza lor de acțiune este limitată de lungimea cablului de fibră optică, ceea ce le limitează distanța operațională în comparație cu dronele radiocomandate.
În plus, manevrabilitatea lor poate fi afectată de rezistența cablului, ceea ce face ca aceste drone să fie mai puțin potrivite pentru misiunile care necesită mobilitate ridicată sau schimbări rapide de traiectorie. Deși extrem de eficiente pentru efectuarea unor lovituri de precizie pe distanțe mici, aceste constrângeri tehnice le fac mai puțin versatile decât dronele cu radiofrecvență în cadrul operațiunilor la mare distanță.
Forțele ruse au utilizat inițial aceste drone în regiunile de frontieră de lângă Kursk. De atunci, utilizarea lor s-a extins la alte sectoare de pe linia frontului, marcând o adaptare tehnologică în cadrul arsenalului rusesc.
În ciuda eficacității lor, unii experți consideră că dronele cu fibră optică ar putea reprezenta o fundătură tehnologică pentru dezvoltarea viitoare a dronelor de luptă, în primul rând din cauza limitărilor în ceea ce privește raza de acțiune și manevrabilitatea în comparație cu dronele telecomandate. Cu toate acestea, armata rusă a sporit utilizarea dronelor în cadrul operațiunilor sale, folosindu-le pentru recunoaștere, lovituri de precizie și obiective strategice mai importante, după cum se demonstrează aici în cazul atacului asupra unui tanc Abrams.
M1A1SA Abrams este o versiune îmbunătățită a tancului de luptă principal american M1A1, care dispune de tehnologii avansate pentru a-i spori performanțele pe câmpul de luptă. Armamentul său principal include un tun cu țeavă lisă M256 de 120 mm.
Acest tanc este echipat cu un sistem de protecție NBC (nuclear, biologic, chimic), sistem de ochire pe timp de noapte în infraroșu și un sistem computerizat de gestionare a luptei. Protecția este asigurată de blindajul compozit Chobham, întărit cu componente din uraniu sărăcit de generația a treia, oferind o rezistență sporită împotriva amenințărilor balistice, dar Ucraina nu a primit această versiune de blindaj pe tancurile Abrams oferite de SUA.
M1A1SA cântărește aproximativ 63,5 tone, atinge o viteză maximă de 67 km/h și are o rază operațională de 426 km. Dimensiunile sale sunt de 9,83 m în lungime, 3,65 m în lățime și 2,43 m în înălțime.
În ceea ce privește desfășurarea sa în Ucraina, Statele Unite au livrat 31 de tancuri M1A1SA Abrams forțelor armate ucrainene în septembrie 2023, ca parte a ajutorului militar pentru consolidarea capacităților defensive ale Ucrainei împotriva agresiunii ruse.
Aceste tancuri au fost angajate pe front, în special în regiunea Kursk, unde s-au confruntat cu atacuri din partea dronelor rusești FPV ghidate prin fibră optică. În ciuda construcției lor robuste și a capacităților avansate, unele dintre aceste tancuri au suferit daune semnificative în timpul acestor lupte.
Aceste evoluții evidențiază adaptarea rapidă a tehnologiei dronelor în cadrul forțelor ruse, subliniind o dependență tot mai mare de drone pe câmpul de luptă, atât pentru supraveghere, cât și pentru lovituri directe asupra blindatelor ucrainene. SURSA: defenseromania.ro
