VIDEO „Împăratului interlopilor", Uțu Rohozneanu, lăsat fără „marfă” de mascați

VIDEO „Împăratului interlopilor", Uțu Rohozneanu, lăsat fără „marfă” de mascați

Polițiști Antidrog, însoţiţi de jandarmi, au descins la 16 adrese, la locuinţe deţinute de membrii unei importante grupări de traficanţi de droguri.

Printre cei săltați de mascați se numără Uțu Rohozneanu, cu multe condamnări la activ.

Percheziţiile au început la ora 6 dimineaţa, când anchetatorii au descins la 16 adrese din Bihor, Arad şi Vâlcea, unde au descoperit cantităţi importante de droguri pregătite pentru distribuție, dar și arme albe, între acestea numărându-se cuţite, săbii, topoare, dar şi bastoane telescopice.

Din verificările făcute de anchetatori, în perioada 30 martie – 07 aprilie 2022, gruparea a comercializat cantitatea de aproximativ 200 de grame de cocaină și peste 5000 de pastile de ecstasy.

Printre cei duşi la audieri se numără şi celebrul interlop arădean, Uţu Rohozneanu, zis Împăratul intelropilor, conform aradon.ro. Acesta a fost, în trecut, condamnat la închisoare pentru infracţiuni precum tentativă de omor, şantaj, lipsire de libertate, lovire şi alte violenţe, ameninţare, complicitate la trafic de droguri şi trafic de droguri de mare risc.

În 2010, Rohozneanu a fost condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul instrumentat de DIICOT Arad, după ce, alături de alte persoane, a săvârşit mai multe infracţiuni precum şantaj, lipsire de libertate, ameninţare, loviri şi alte violenţe şi tentativă de omor.

După ce a fost condamnat, Uţu a fost prins făcând trafic de droguri din închisoare, în acest dosar primind 12 ani de închisoare. Cele două pedepse au fost contopite în cea mai grea, cea de 12 ani, care a fost sporită cu 14 ani, o lună şi 20 de zile.

A fost eliberat în 2017, dar nu pentru multă vreme. În 2020 era din nou arestat pentru trafic de droguri.

Acţiunea s-a realizat într-o anchetă ce priveşte o grupare de traficanţi specializată în distribuirea de droguri de risc și de mare risc, respectiv cannabis, cocaină și ecstasy, drogurile fiind comercializate doar unor persoane de încredere, pentru a asigura caracterul conspirat al tranzacțiilor.

"Pentru a împiedica descoperirea activității grupării de către organele de urmărire penală, transporturile de droguri au fost efectuate doar după verificarea în prealabil a traseului, locațiilor folosite pentru depozitare și a zonelor unde urmează să aibă loc tranzacțiile", prezicează DIICOT.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”