VIDEO Imagini spectaculoase de pe șantierul Autostrăzii Sibiu–Pitești, în ultima zi a anului 2020. Cum arată lucrările la viaductul peste Valea Tălmăcuța
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a făcut publice o serie de imagini legate de ”cea mai spectaculoasă lucrare de infrastructură” aflată în lucru în centrul țării: viaductul peste Valea Tălmăcuța, parte a Lotului Sibiu – Boița aparținând Autostrăzii Pitești – Sibiu.
Imaginile au fost postate pe contul de Facebook al DRDP Brașov și arată stadiul lucrărilor în ultima zi a anului 2020.
Viaductul supratraversează drumul comunal DC61 între Armeni și Tălmăcel și are o lungime totală de 640 de metri, pilonii centrali având aproape 40 de metri înălțime.
Pasajul va avea 8 deschideri, cele 2 deschideri centrale având fiecare lungimea de 120 metri. Reprezentanții DRPD Brașov spun că viaductul se va construi prin tehnologia cofrajelor glisante, fără folosirea unor elemente prefabricate.
Lucrările sunt executate de firma Porr Construct (Austria), iar termenul de execuție este de 3 ani. Stadiul fizic al șantierului pentru construcția lotului Sibiu – Boița, parte a autostrăzii Sibiu – Pitești, a trecut de 25%, în avans față de programul asumat de constructor, potrivit reprezentanților CNAIR.
Lotul 1 al autostrăzii Sibiu – Pitești este considerat unul dintre loturile ușoare, fără porțiuni montane.
El pornește de la capătul actualei autostrăzi (Deva – Sibiu) care ocolește Sibiul, traversează parcul industrial Șelimbăr, trece de sensul giratoriu de la Veștem fără să aibă vreo legătură cu acesta, ocolește și Tălmaciul tot pe la vest, după care ”se termină” într-un viaduct în dreptul comunei Boița, deci înainte de ”a intra în munți”.
Viaductul respectiv va rămâne neutilizat până când va fi dat în folosință și lotul 2 al viitoarei autostrăzi. ”Coborârea” de pe acest lot de autostradă se va face înainte de Boița, printr-un nod rutier temporar.
Foto: DRPD Brașov