VIDEO Imagini spectaculoase de pe frontul din Ucraina, cu un atac rar de manual la nivel de batalion, al rușilor, oprit de ucraineni

VIDEO Imagini spectaculoase de pe frontul din Ucraina, cu un atac rar de manual la nivel de batalion, al rușilor, oprit de ucraineni

Asaltul forțelor ruse a fost evaluat ca unul dintre cele mai mari de la începutul războiului. Potrivit militarilor ucraineni, grupul rus de asalt a fost format din 57 de blindate, care au atacat simultan pe mai multe direcții.

Un grup de asalt mecanizat de nivel batalion este format din cel puțin trei companii de infanterie și o companie de tancuri, având o înzestrare totală de minim 40 de unități de tehnică de luptă (30 transportoare blindate/mașini de luptă ale infanteriei și 10 tancuri).

Atac rar rusesc de manual la nivel de batalion

„Soldații Brigăzii (ucrainene) 79 Desant-Asalt „Tavria” au respins pe direcția Kurakhove unul dintre cele mai mari atacuri rusești din întregului război”, a precizat Brigada 79 în seara de 24 iulie, pe contul său Telegram .

Potrivit anunțului, grupul rus de asalt a fost format din 57 de unități de vehicule blindate, 12 motociclete și 200 de militari.

„Forțele ruse au avansat în mai multe coloane, iar la prima oră a dimineții au atacat pe mai multe direcții simultan. Armata de ocupație a folosit simultan 11 tancuri, 45 de vehicule blindate de luptă cu forțe de asalt la bordul lor, precum și un vehicul de luptă „Terminator” pentru a sprijini tancurile. Rușii au atacat și cu 12 motociclete”, a informat Brigada 79.

Imaginile video cu atacul rusesc au fost difuzate de Armata ucrainei și filmate din dronă

Atacul de manual al grupului rus de asalt a fost descoperit de la mare distanță de recunoașterea aeriană a Brigăzii 79. Asaltul-surpriză pe care mizau comandanții ruși s-a transformat într-o încercare disperată de a ieși de sub valul de drone și tirul artileriei antitanc ucrainene, o parte din blindatele rusești intrând în câmpurile de mine.

„Primele tancuri și vehicule blindate de luptă au fost oprite de operatorii noștri de drone de atac. Imediat au intrat în luptă și sistemele antitanc. O mulțime de echipamente a fost aruncată în aer de minele plasate cu pricepere de geniștii Brigăzii 79”, se precizează în postarea pe Telegram

După ce a pierdut aproape 30% din capacitatea de luptă, grupul rus de asalt s-a retras

„În urma bătăliei, parașutiștii noștri au doborât 6 tancuri și 7 vehicule blindate cu infanterie la bord. Toate cele 12 motociclete au fost distruse. Rușii au suferit pierderi uriașe de personal: 40 de ocupanți au fost uciși, alți 37 au fost răniți.

După ce primele tancuri și vehicule blindate au fost lovite, alte vehicule s-au grăbit să fugă de pe câmpul de luptă.

Piloții noștri (de UAV-uri) au lovit infanteria care a ieșit din blindatele distruse”, a mai precizat Brigada 79.

Potrivit publicației ucrainene Militarnyi (25 iulie), parașutiștii Brigăzii 79 continuă să dețină poziții lângă localitatea Kostyantynivka (din regiunea Donețk), situată la 15 km NE de Vuhledar, un alt bastion cheie al apărării ucrainene din sectorul aflat la 20-40 km sud-vest de orașul Donețk.

Dacă forțele ruse reușesc să treacă de Kostyantynivka, acestea ar putea amenința apărarea ucraineană din zona Vuhhedar cu încercuirea. De la începutul războiului, Vuhledarul a fost vizat de mai multe atacuri rusești frontale de amploare, executate cu multe blindate.

De fiecare dată apărarea ucraineană a rezistat și în plus a pricinuit trupelor atacatoare pierderi mari, ceea ce semnifică existența unui sistem de fortificații puternic, posibil similar zonei Avdiivka. Căderea aliniamentului ucrainean Kostyantynivka – Vodiane – Vuhledar ar obliga trupele ucrainene să se retragă pe un alt aliniament favorabil apărării, situat, probabil, la 10-15 km mai la vest.

Ca și în cazul Avdiivka, pierderea ucraineană ar fi doar una tactică, renunțându-se la câteva localități mici și atâta timp cât pierderile înregistrate de forțele ruse sunt de cel puțin patru-cinci ori mai mari decât cele ucrainene. SURSA: defenseromania.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 O imagine cât o mie de cuvinte...

3 Citiți asta și apoi aruncați la coș sondajele mincinoase care-l dau pe Simion în turul doi

4 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

5 Încă o familie de „obscuri” cu avere uriașă