VIDEO Imagini în premieră absolută din Rusia!/Dezvăluirea a provocat scandal

VIDEO Imagini în premieră absolută din Rusia!/Dezvăluirea a provocat scandal

Propagandiștii ruși au publicat un material video în care apar operatori de drone FPV care stau întruna dintre clădirile de birouri ale centrului de afaceri Moscow City și coordonează atacuri de la distanţa asupra Ucrainei. Potrivit presei ruse, „o dronă de atac FPV controlată de la Moscova a lovit pentru prima dată o facilitate militara a forțelor armate situată în Ceasiv Iar.

O altă publicație a relatat că drona, care a fost controlată de la Moscova, a fost pregătită pentru lansare de un echipaj UAV de la brigada ,,Espanyol'' situată în apropiere de Ceasiv Iar.

O înregistrare video de șase minute, publicată la 15 aprilie pe canalul Telegram al agenției de știri RIA Novosti, ar arăta militari ruși operând o dronă de atac de tip first-person view (FPV) de pe o clădire înaltă din Moscova pentru a ataca o poziție militară din Ucraina.

Operațiunea ar fi fost efectuată de membri ai brigăzii ruse „Espanyola”, care se prezintă drept cea mai inovatoare unitate militară rusă, controlând pe distanțe ultra-lungi o dronă Ovod FPV cu ajutorul unui nou sistem de control "Orbita".

Atacul ar fi avut loc în orașul Chasiv Yar, în regiunea Donețk din Ucraina, la o distanță de aproape 800 de kilometri. Drona de atac ar fi fost lansată de o unitate rusă la 12 kilometri de ținta sa.

În materialul video, unul dintre membrii echipei de la Moscova a declarat că „experimentul” a fost un succes, afirmând: „Comandantul a lovit ținta în timp ce stătea în orașul Moscova”, înainte ca altul să adauge: „Operatorul se simte în siguranță, nu simte nicio presiune psihologică”.

Propaganda rusă este acuzată de neglijenţă pentru divulgarea acestor informaţii

Publicația rusă independentă The Insider a relatat că videoclipul a fost dat jos la mai puțin de două ore de la postare - probabil din cauza reacției mai multor bloggeri militari pro-Kremlin, care au fost mai puțin impresionați decât operatorii dronei și echipa de social media a RIA Novosti.

Postarea blogger-ului „Romanov Light” a rezumat opinia generală conform căreia publicarea atacului pe rețelele de socializare a fost o mare greșeală - afirmând că în viitor....„dacă UAV-urile kamikaze [ucrainene] vor lovi clădiri înalte din Moscova, inamicul va putea pretinde acum că a vizat operatorii noștri de UAV-uri”.

Brigada rusă de voluntari Espanyola este creația comandantului său, Stanislav Orlov, care folosește indicativul Spaniard. Ea a fost formată inițial la scurt timp după invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia și a fost alcătuită în principal din suporteri de fotbal ai diferitelor cluburi rusești.

În timpul unui interviu acordat TASS în august 2024, Orlov s-a lăudat că batalionul său a devenit unul dintre cele mai inovatoare din armata rusă, testând în mod constant noi tehnici, echipamente și strategii. Succesul acestuia, a susținut el, a determinat Ministerul rus al Apărării să îi ofere propriul său poligon militar de testare.

Acesta a mai spus că primește atât de multe solicitări de înrolare în cadrul brigăzii încât trebuie să refuze pe mulți și că există o listă de așteptare pentru noi recruți.

S-ar putea spune că nu este o surpriză dacă, în viitor, „luptătorii” săi pot participa la „operațiunea militară specială” dintr-un apartament cald din Moscova, mai degrabă decât într-un tranșeu de pe linia frontului într-o zonă ocupată din Ucraina.

SURSA: defenseromania.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 ALERTĂ SUA pregătește cea mai mare mutare militară în curtea României?

2 ALERTĂ Sondaj AtlasIntel / Creștere puternică pentru Crin Antonescu, scădere semnificativă pentru Nicușor Dan

3 „Sunt din FSB. Pot să aflu totul”

4 Ce avem noi aici? / Primele suspiciuni cu privire la folosirea abuzivă a unor informaţii privilegiate de către liderul de la Casa Albă şi apropiaţii săi

5 „Trecem cu pistoalele pe masă?” / Schimb de replici între președintele Academiei Române și ministrul Educației