VIDEO Imaginea care spune totul despre lupta din USR! Barna, în defensivă! Viitoarea președintă, atacuri la baionetă!

VIDEO Imaginea care spune totul despre lupta din USR! Barna, în defensivă! Viitoarea președintă, atacuri la baionetă!

 Imaginea care spune totul despre lupta din USR! Barna, în defensivă! Viitoarea președintă, atacuri la baionetă!

Dan Barna şi Cosette Chichirău, care candidează la alegerile din USR pentru preşedinţia partidului, au apărut împreună, duminică, într-o conferinţă de presă la Iaşi, ei respingând că ar fi în conflict. Dan Barna a spus că priveşte poziţionările colegei sale de partid ca „strategii electorale” în competiţia internă, în timp ce Cosette Chichirău a afirmat că ar vrea ca USR să arate României că există şi alte modele decât liderul suprem, care are toate funcţiile, transmite News.ro

 
„USR este un partid tânăr, în care libertatea de expresie este preţuită şi apreciată. Privesc toate aceste poziţionări ale colegei mele ca strategii electorale. Vom vedea până la final, când vom avea votul, la începutul lunii septembrie ce vor decide membrii partidului, pentru că, indiferent de campaniile prin care am trecut şi vom mai trece, în momentul în care avem o decizie şi un vot, partidul se aliniază cu totul în spetele poziţiei asumate de noi împreună”, a afirmat Dan Barna.

Întrebat dacă era mai bine să nu se suprapună alegerile interne cu cele prezidenţiale, Barna a răspuns: „Ar fi fost o perioadă de logică electorală internă pe toată perioada alegerilor pentru preşedinţia României”.

El a spus că a preferat ca alegerile interne să se încheie la mijlocul lunii septembrie, astfel încât să urmeze apoi două luni în care partidul să fie concentrat pe campania pentru alegerile prezidenţiale.

„Eu cred că USR e un partid care este foarte aproape de maturitate. Nu suntem chiar un partid matur, dar ajungem acolo şi atunci înseamnă că avem foarte mulţi lideri. Eu pot să mă gândesc la 20-30 de lideri din USR, mulţi sunt în echipa cu care eu candidez la Biroul Naţional, care ar putea să-şi asume rolul de preşedinte al partidului. Suntem un partid democratic, asta nu înseamnă că avem un lider suprem care trebuie să-şi asume toate funcţiile: şi preşedinte de partid, şi candidat la Preşedinţia României, şi mai ştiu eu ce alte funcţii mai apar. Şi este complet legitim ca cineva să vrea să candideze, să-şi asume conducerea partidului în timp ce avem această campanie prezidenţială. În calitate de preşedinte USR aş face o campanie absolut genială pentru Dan, aş pregăti în acelaşi timp candidaţii la locale”, a declarat la rândul său Cosette Chichirău.

Ea a spus că ar vrea ca „USR să arate României că există şi alte modele decât liderul suprem”, aşa cum sunt în SUA, preşedintele de partid este un organizator, candidaţii sunt cu totul alţii.

„Nu există un conflict. Dacă nu am fi un partid democratic, nu ar putea să existe critici. Eu cred că România şi USR sunt democraţii, aşa că mi se pare complet legitim să avem critici, aşa există progres”, a mai spus Chichirău.

Cosette Chichirău, contracandidata lui Dan Barna la şefia USR, i-a cerut acestuia să amâne alegerile şi l-a provocat la o dezbatere internă, acuzându-l că a făcut două greşeli „care dau de gândit” membrilor USR, dar pe care are ocazia să le repare. În caz contrar, Cosette Chichirău spune că Dan Barna îşi va pierde legitimitatea, a relatat Digi24.
„Ai refuzat orice dezbatere în cursa internă pentru preşedinţia partidului până pe 31 august, ultima zi de campanie. Ai organizat alegerile interne înaintea celor prezidenţiale. Două greşeli care ne dau de gândit. Dar a greşi e omeneşte. Repară aceste greşeli acum – hai să dezbatem, hai să amânăm alegerile – şi vei putea intra onorabil în cele două curse, pentru preşedinţia USR şi a ţării. Persistă în greşeală şi îţi vei pierde legitimitatea de a candida într-un proces democratic, pentru că nu pare că susţii democraţia”, a scris Cosette Chichirău într-un mesaj postat pe un grup de discuţii al USR.

„Cred în principii şi cred în democraţie. După 16 ani petrecuţi în SUA, nu m-am întors în România ca să tac. Nu m-am întors ca să susţin nişte oameni pentru nişte funcţii. M-am întors ca să construim democraţia în România. Ajută-mă!”, îi cere deputata USR Cosette Chichirău lui Dan Barna.

USR îşi va alege noul preşedinte la jumătatea lunii septembrie. Bătălia se poartă între Dan Barna, actualul şef al partidului, şi deputatul de Iaşi Cosette Chichirău, fiecare purtând o campanie internă pentru a-şi atrage voturile membrilor formaţiunii, pentru că la USR preşedintele este ales prin votul tuturor membrilor. Votul electronic direct are loc între 1 şi 3 septembrie.

Sursa:  News.ro



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”