VIDEO Goodyear lansează un concept de anvelopă adaptată condițiilor meteo și care nu trebuie schimbată niciodată

VIDEO Goodyear lansează un concept de anvelopă adaptată condițiilor meteo și care nu trebuie schimbată niciodată

Producătorul de anvelope Goodyear a lansat un concept de anvelope inteligentă destinată autovehiculelor electrice, o anvelopă care nu face panănu trebuie umflată și care nu necesită schimbare.

Conceptul de anvelopă denumit Goodyear reCharge are o bandă de rulare 100% biodegradabilă care se poate regenera datorită unui compus lichid special stocat sub forma unei capsule. 

Anvelopa este construită pe o carcasă foarte ușoară, dintr-un biomaterial care este consolidat cu ajutorul unor fibre sintetice inspirate din mătasea pânzei de păianjen (unul dintre cele mai rezistente materiale naturale din lume). Datorită acestui tip de construcție, clasica jantă nu mai este necesară.

Foto: Goodyear

Centrul anvelopei este prevazut cu un locaș care deservește drept loc de încărcare pentru capsulele cu material lichid, care este transportat la suprafața anvelopei (banda de rulare) prin tuburi cu diametrul foarte mic.

Foto: Goodyear

Lichidul din interiorul capsulelor permite anvelopei să regenereze banda de rulare și chiar să o modifice în funcție de condițiile meteo, starea drumului sau după dorințele utilizatorului. Goodyear nu a oferit detalii despre lichidul din interiorul capsulelor.

Datorită faptului ca această anvelopă este un concept, nu au fost oferite detalii cu privire la preț, producție sau o dată de lansare a unui produs similar.

Sursa:  news.goodyear.eu


populare
astăzi

1 Viitorul președinte al României...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Se prăbușește frontul din Ucraina? / Anchetă SBU, după ce presa din Ucraina a aflat că generalul Kirilo Budanov le-a transmis parlamentarilor un avertis…

4 Oile, caprele, lupii și tigrii lui Georgescu, șarlatanul de aur monoatomic

5 Această navă de spionaj în flăcări spune multe despre adevărata față a Rusiei