VIDEO Generalul Ciucă, estimare privind probabilitatea unui impact între NATO și Rusia

VIDEO Generalul Ciucă, estimare privind probabilitatea unui impact între NATO și Rusia

Generalul Ciucă, estimare privind probabilitatea unui impact între NATO și Rusia.

Fostul premier al României, generalul Nicolae Ciucă, a comentat la Prima News posibilitatea ca Rusia să atace România, subliniind că acest lucru e foarte puțin probabil în momentul de față. El a explicat că uzura și consumul de muniție în războiul cu Ucraina nu permit Rusiei să extindă războiul, cel puțin nu în momentul de față. Un reper de timp pentru o nouă mișcare a Rusiei ar fi 5-8 ani.

„Sunt instituții care pe măsură ce a evoluat situația conflictului din Ucraina – si cu toții trebuie să vedem această parte de readaptare a industriei de apărare, adică unde s-a ajuns si la ce poate să se ajungă – e clar că se dau repere de timp, de 5 – 8 ani, ca armata rusă sa aibă o nouă capacitate de lupta care să îi permită să avanseze un alt plan de război cu caracter ofensiv. Acum probabilitatea ca Rusia să atace Românie este zero”, a comentat Nicolae Ciucă.

Pe de altă parte, Ciucă aprobă informația transmisă de CNN, cum că Rusia a început să folosească o puternică bombă aeriană care a decimat apărarea ucraineană.

„Rusia a avut și are industria de apărare, are cercetare în domeniu și a reușit să folosească aceste bombe. Totuși, precizia acestor bombe nu e cea mai bună, dar acolo unde lovesc pagubele sunt dezastruoase”, a comentat Ciucă.

Fostul premier și lider al PNL spune că românii trebuie să aibă încredere în capacitatea de apărare a României și în NATO.

„Suntem primul stat de pe axa de la marginea de est a NATO și UE care a primit sisteme de apărare cu bătaie medie și precisă (Patriot și Himars – n.red). Am primit în România tehnologia cea mai modernă care se produce azi pe bandă. România continuă să-și dezvolte capacitățile de apărare și să nu uităm că țara noastră este membră NATO”, a comentat Ciucă.

Liderul PNL afirmă că oamenii trebuie să-și vadă de activitățile lor de zi cu zi și că e treaba decidenților să se asigure, alături de parteneri, că Ucraina va rezista în fața Rusiei. „Noi toți să fim pregătiți, nici să-i speriem pe oameni dar nici să creadă că nu, nu se poate întâmpla nimic”, a mai adăugat Ciucă.


populare
astăzi

1 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...

2 Răsturnare de situație în cazul finanțării campaniei lui Călin Georgescu

3 „Toate ne vor lovi drastic, vești triste pentru oameni"

4 Fraților, pe ăștia nu-i mai satură nimic?

5 Ce a primit de la CNSAS un anticomunist care a cerut dosarul lui Călin Georgescu de dinainte de 1989