VIDEO General american: Dacă va fi un atac al Rusiei în Ucraina, urmările se vor resimți și în România

VIDEO General american: Dacă va fi un atac al Rusiei în Ucraina, urmările se vor resimți și în România

Infrastructura din România ar putea fi o piedică în mobilizarea rapidă a trupelor și tehnicii militare a aliaților NATO spre flancul estic al Alianței, în cazul unui eventual atac al Rusiei în Ucraina, spune generalul american în rezervă Ben Hodges, fostul șef al trupelor SUA în Europa, într-un interviu acordat Digi24 .

Fostul comandant spune că situația nu dă semne să se îmbunătățească, iar Federația Rusă are la îndemmână multiple scenarii de atac, ale căror efecte se vor resimți în întreaga regiune.

„Sunt îngrijorat de situația din Ucraina și regiunea Mării Negre. Kremlinul și-a crescut numărul de trupe atât pe mare, dar și terestru. Semnalele date de Rusia nu sunt încurajatoare. Nu văd nicio posibilitate ca situația să se îmbunătățească. Dacă nu se întâmplă ceva neașteptat, atunci vedem o posibilitate foarte mare ca Rusia să atace Ucraina”, spune generalul (r) Ben Hodges.

Un atac în 3-4 etape

El crede că probabil va fi vorba despre un atac în 3-4 etape. „Cu siguranță atacurile cyber vor fi cele mai numeroase, pentru a bruia toate deciziile luate în țară, dar și transporturile sau apărarea aeriană. Se întâmplă deja, de fapt. Mă aștept la multe știri false, pentru a-i induce în eroare pe oameni, pentru a-i panica și pentru a-i face să nu mai aibă încredere în guvern”, a explicat Ben Hodges.

„Mă aștept la atacuri amfibii: fie pe coasta Mării Negre, între Crimeea și Herson, sau pe coasta Azov, între Mariupol și Crimeea. Aici rușii vor avea un mare avantaj. Astfel de atacuri pe coastă nu le vor aduce rușilor foarte multe pierderi. Vor să mențină o presiune, în așa fel încât țările europene să spună: Nu este un atac masiv, nu trebuie să aplicăm toate sancțiunile”, a avertizat fostul comandant al trupelor SUA în Europa.

Probleme de infrastructură pe flancul estic al NATO

Generalul a reluat o idee exprimată și altădată într-o conferință la care a participat în România: infrastructura de pe flancul estic al NATO nu este grozavă și ar putea împiedica o desfășurare rapidă a forțelor NATO.

„Flancul estic din NATO este pregătit pentru a primi trupe, dar știm din exercițiile anterioare că sunt probleme cu transportul. Infrastructura nu este ideală. Tocmai pentru astfel de situații am încercat să dezvoltăm mobilitatea militară în ultimii ani. Militarii trebuie să se pună în mișcare prin Europa înainte de începerea crizei. Pot ajunge acolo suficient de repede încât să prevină criza? Este Ministerul Transporturilor din România pregătit pentru așa ceva? Sunt pregătite autostrăzile pentru convoaie? Sau aeroporturile? Este portul Constanța pregătit? Știu că România a lucrat la acest lucruri, dar acum va fi un test bun pentru a vedea cât de mult v-ați dezvoltat”, a spus generalul (r) Ben Hodges.

„Avem nevoie de mai multe poduri. Este nevoie de poduri peste râurile din România, dar și din celelalte țări”, a arătat el.

Urmări în România ale unui atac în Ucraina

„Ucraina a mai fost invadată în 2014 și rușii nu au mai plecat. Dacă va fi un nou atac, nu doar că vor fi sancțiuni din Vest, dar NATO va acorda și mai mare atenție asupra impactului asupra aliaților NATO de la graniță. Sunt patru țări la granița cu Ucraina. Urmările se vor resimți și în România, Polonia, Slovacia, Lituania sau Ungaria. Mă aștept la atacuri cyber, dar și la valuri de refugiați. Un număr mare de refugiați se va îndrepta spre Vest”, a atras atenția Ben Hodges.

„Nu vrem să fie un conflict direct NATO-Rusia. Sunt convins că este ultimul lucru pe care Kremlinul îl vrea, pentru că știe ce presupune. Vor fi probleme cu marina rusească în Marea Neagră. Vor declara o zonă de antrenament, unde alte nave nu vor avea voie. La fel se va întâmpla și în spațiul aerian”, a detaliat generalul american.

Ben Hodges a fost comandant al trupelor americane în Europa între 2014 și 2018 și a servit în războaiele din Irak și Afganistan, obținând multiple medalii și decorații. În prezent lucrează ca analist la think tank-ul Center for European Policy Analysis și are numeroase apariții la conferințe și în presa internațională pe tema NATO și a securității europopene.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…