VIDEO Fotbal: România a învins cu 2-1 echipa bulgară Beroe Stara Zagora, în meci amical
Selecționata divizionară de fotbal a României a învins formația bulgară Beroe Stara Zagora cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă, la Complexul Maxx Royal din Belek, în ultimul său meci amical din stagiul de pregătire efectuat în Antalya. Bulgarii, care ocupă locul 3 în campionat, au deschis scorul prin Spas Delev (30), cu un șut de la 15 metri. România a egalat imediat, prin Denis Alibec (35), cu un șut la colțul lung, după o pasă trimisă de Mihai Răduț. Ioan Hora a marcat golul victoriei tricolorilor (68), în urma unui corner.
Echipa României a mai avut ocazii bune de gol prin Andrei Ivan (13), al cărui șut s-a dus pe lângă poartă, și prin Florin Tănase (76), care a ratat din poziție ideală.
La Beroe a jucat tot meciul Gheorghi Sarmov, care în prima parte a sezonului a evoluat la ACS Poli Timișoara. Titular a fost și sârbul Milisalvjevic (ex-FC Vaslui, Rapid), în timp ce pe banca de rezerve s-au aflat românul Alexandru Neacșa și portarul Ilko Pirgov (fost la CS Otopeni).
Au evoluat echipele:
România: 23. Alexandru Buzbuchi — 20. Gabriel Enache, 15. Valerică Găman, 21. Cristian Săpunaru (căpitan), 3. Bogdan Vătăjelu — 8. Alexandru Mateiu (16. Dragoș Nedelcu, 61), 4. Adrian Ropotan (5. Ionuț Nedelcearu, 80) — 11. Andrei Ivan (13. Dorin Rotariu, 46), 18. Mihai Răduț (9. Ioan Hora, 46), 14. Adrian Păun (7. Florin Tănase, 46) — 10. Denis Alibec (6. Romario Benzar, 61). Selecționer: Anghel Iordănescu.
Beroe: 22. Blagoi Makendjiev — 18. Atanas Zehirov, 6. Ivo Ivanov (căpitan), 15. Gheorghi Dinkov, 28. Veselin Penev — 8. Gheorghi Sarmov, 27. Igor Djoman — 20. Nemanja Milisavljevic (10. Ismail Isa, 67), 21. Elias, 7. Gheorghi Andonov — 77. Spas Delev. Antrenor: Petăr Hubcev.
În primele două partide, jucătorii antrenați de Anghel Iordănescu au învins formația georgiană Torpedo Kutaisi cu 5-1 (Gabriel Enache, Andrei Ivan, Denis Alibec, Mihai Răduț, Florin Tănase) și echipa moldoveană Zimbru Chișinău cu 1-0 (Ioana Hora).
AGERPRES