VIDEO Fost ministru al Lucrărilor Publice: Carol I făcea 100 km de cale ferată pe an, noi ne lăudăm cu 7 km de metrou în 9 ani. E inadmisibil
Nicolae Noica, fost ministru al Lucrărilor Publice în guvernele Victor Ciorbea și Radu Vasile, consideră că este „inadmisibil” să ne lăudăm cu realizarea a 7 kilometri de metrou în 9 ani, în condițiile în care, cu mai bine de un secol în urmă, România construia 100 de kilometri de cale ferată pe an sau ridica podul de la Cernavodă în numai 5 ani.
Nicolae Noica deplânge starea în care a ajuns sectorul construcțiilor în România, având în vedere tradiția solidă pe care o are în domeniu.
„România are o experiență formidabilă încă din vremea regelui Carol I, când s-au construit 4.000 de kilometri de cale ferată în 40 de ani. Se făceau 100 de kilometri de cale ferată pe an. Și noi spunem că am făcut 7 kilometri de metrou. E inadmisibil: 7 kilometri de metrou în 9-10 ani”, a declarat Nicolae Noica marți seară, la Digi24.
El a amintit inclusiv greșelile care s-au făcut în timpul lucrărilor la metroul din Drumul Taberei, când a fost pusă în pericol siguranța clădirilor din zona Eroilor.
„La Eroilor se prăbușește zona. Este foarte grav, o gravă eroare de execuție. S-au făcut puțuri pentru ca nivelul apei să coboare. Cârtița a dat într-un astfel de puț, l-a spart și s-a produs surparea asta. Apoi constructorul a dat în judecată statul român pentru întârzieri în construcție și a și câștigat”, a rememorat fostul ministru.
Nicolae Noica spune că problema lucrărilor publice „trebuie foarte atent gândită” și trebuie să aibă propriul portofoliu ministerial, având în vedere importanța marilor proiecte de construcții. În România, s-a plâns fostul ministru, astfel de lucrări de mare anvergură au fost lăsate în plan secund, astfel că acum nu putem da exemple de „mari proiecte naționale” în afară de autostrăzi și Catedrala Neamului.
„Inginerii români au făcut o stație de metrou în 2 luni”
Nicolae Noica a comparat ritmul de lucru de la metroul Drumul Taberei cu ritmul de lucru la metrou înainte de 1989. Chiar dacă tehnologia modernă permite o viteză mai mare de lucru, cu foraj în loc de prefabricate, lucrurile se petrec pe dos.
„Între Universității și Piața Victoriei nu era nimic, stația Piața Romană nu exista. Și Ceaușescu a zis într-o zi nu se poate, domne, aici trebuie să fie o stație. Inginerii români au făcut o stație în două luni”, a povestit fostul ministru.
Tot el a dat și exemplul podului de la Cernavodă, realizat de inginerul Anghel Saligny și inaugurat acum 125 de ani.
„S-a făcut în 5 ani podul de la Cernavodă. Pilonii sunt îngropați la 35 de metri sub nivelul apei. Muncitorii primeau niște medicamente speciale și nu puteau sta mai mult de 3-4 ore sub apă”, a povestit Nicolae Noica despre condițiile de muncă.