Explozia a avut loc în jurul orei 3.45 la muzeul de pe Prag și a avariat mai multe clădiri. Pompierii au fost alertați și au răspuns imediat, dar niciun incendiu nu a fost identificat la fața locului, relatează RTV Drenthe .
Polițiștii investighează explozia și o eventuală tentativă de efracție. Nimeni nu a fost încă arestat. De asemenea, nu se știe câte persoane au fost implicate în explozie. Poliția a făcut apel câtre martori să ofere cât mai multe informații.
Muzeul Drents prezintă în prezent o mare expoziție despre vechiul imperiu al Daciei, care se afla în România de astăzi.
Muzeul conține peste cincizeci de comori de aur și argint din zonă, din perioada cuprinsă între secolul XX î.Hr. și secolul III d.Hr, printre care faimoasele 24 de brăţări regale dacice de aur și Coiful de la Coțofenești, un coif geto-dac ce datează din prima jumătate a secolului al IV-lea.
Muzeul Drents va rămâne închis tot weekendul din cauza exploziei, a declarat un purtător de cuvânt al muzeului.
Natalia Intotero, ministrul Culturii, a declarat pentru Libertatea că a aflat de această situație în dimineața zilei de sâmbătă, 25 ianuarie 2025, dar nu se știe încă dacă explozia a fost urmată de un jaf.
„În jurul orei 13:00 autoritățile olandeze vor susține o conferință de presă pentru a se comunica mai multe detalii”, a anunțat ministrul Culturii.