VIDEO Explozia de violență din Marea Britanie capătă accente de anarhie

VIDEO Explozia de violență din Marea Britanie capătă accente de anarhie

Cele mai violente revolte din ultimii zece ani continuă în Regatul Unit. Poliţia locală a intervenit după ce două hoteluri care găzduiesc solicitanţi de azil au fost atacate duminică în Anglia. Premierul Keir Starmer a promis că atacatorii anti-migranţi şi islamofobi îşi vor regreta acţiunile, relatează AFP, transmite News.ro.

Tulburările au început după ce trei fete au fost ucise luni într-un atac cu cuţitul la Southport (nord-vestul Angliei), o tragedie care a dat naştere multor zvonuri şi dezinformări pe reţelele sociale privind religia şi originea presupusului atacator.

„Îţi garantez că vei regreta că ai luat parte la această dezordine”, direct sau indirect, „provocând aceste acţiuni online”, a declarat liderul guvernului laburist venit la putere în urmă cu doar o lună, într-o scurtă declaraţie din Downing Street.

Keir Starmer a promis că guvernul său va face „tot ce este necesar pentru a-i aduce pe huligani în faţa justiţiei cât mai repede posibil”.

El s-a exprimat după ce duminică au avut loc noi manifestaţii sub sloganul „Destul este destul”, cu referire la sosirea în Regatul Unit a migranţilor care traversează Canalul Mânecii în bărci pneumatice.

Poliţia a declarat că a efectuat aproape 150 de arestări începând de sâmbătă.

Este de așteptat ca Downing Street să organizeze luni o reuniune de răspuns de urgență COBRA, după ce „huliganii” au încercat să ia cu asalt hoteluri care găzduiesc solicitanți de azil în cea de-a șasea zi de dezordine.

La reuniune urmează să participe miniștrii de resort și reprezentanți ai poliției, care vor discuta răspunsul în zilele următoare pentru a se asigura că scenele violente nu se vor repeta.

Mai mult de 140 de persoane au fost arestate până în prezent în întreaga țară. Numai în Middlesbrough, polițiștii au arestat 43 de persoane.

Sky News susține că atacurile din Middlesbrough au fost diferite de dezordinea din alte părți ale țării.

Acest lucru s-a datorat faptului că au existat două grupuri care s-au atacat reciproc – protestatarii de extremă dreaptă care au declanșat dezordinea zilei, și comunitatea asiatică care își apăra casele și mijloacele de trai de vandalism și violență.

Două hoteluri atacate

La Tamworth, în apropiere de Birmingham, poliţia locală a declarat că a intervenit duminică seara în apropierea unui hotel care fusese vizat de un „grup mare de indivizi”. Aceştia „au aruncat cu proiectile, au spart geamuri, au provocat incendii şi au luat la ţintă poliţia”, iar un ofiţer de poliţie a fost rănit.

Mai devreme, la Rotherham, în nordul Angliei, câteva sute de persoane s-au adunat în faţa unui hotel care găzduieşte solicitanţi de azil şi au izbucnit ciocniri cu poliţia.

Cel puţin zece ofiţeri de poliţie au fost răniţi, însă niciun angajat sau oaspete al hotelului nu a fost rănit, a declarat poliţia locală.

Unii participanţi au spart geamuri, au provocat incendii şi au aruncat cu proiectile în poliţie, în timp ce alţii au strigat sloganuri precum „Scoateţi-i afară”.

Unii au reuşit să intre în hotel, dar nu se ştie dacă în acea zi se aflau acolo solicitanţi de azil.

Ministrul de interne Yvette Cooper a descris actele de pe X ca fiind „absolut îngrozitoare”.

În Middlesbrough (nord-est), au avut loc, de asemenea, tulburări în centrul oraşului. Camera unei echipe AFP a fost spartă de demonstranţi.

Jamie Atkinson, în vârstă de 34 de ani, a declarat pentru AFP că nu are „nimic de-a face cu extrema dreaptă” şi că se află acolo pentru „fetiţele” ucise în Southport şi pentru a cere ca „oamenii despre care nu ştim nimic să fie opriţi să vină la noi”, făcând referire la migranţii care sosesc în Regatul Unit.

Alte manifestaţii au avut loc în întreaga ţară, la Aldershot (sud-vest), Bolton (nord) şi Weymouth (sud), într-o atmosferă în general tensionată.

O explozie de violenţă

Aceasta este a patra zi de violenţe în Regatul Unit de la uciderea celor trei fete. Revolte şi ciocniri între poliţie, manifestanţi şi uneori contramanifestanţi antirasişti au avut loc în aproximativ zece oraşe, printre care Liverpool (nord-vest), Hull (nord-est), Belfast (Irlanda de Nord), Leeds (nord), Sunderland (nord-est) şi Southport marţi, unde a fost vizată o moschee.

Duminică, liderii religioşi din Liverpool, reprezentând diferite credinţe, au emis un comunicat în care făceau apel la unitate.

Ţara nu a mai cunoscut o astfel de erupţie din 2011, după moartea unui tânăr de rasă mixtă, Mark Duggan, ucis de poliţie în nordul Londrei.


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 O imagine cât o mie de cuvinte...

3 Citiți asta și apoi aruncați la coș sondajele mincinoase care-l dau pe Simion în turul doi

4 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

5 Încă o familie de „obscuri” cu avere uriașă