VIDEO „Eu nu sunt un băiat citit. Eu am citit 20 de cărți la viața mea”
Actorul Marius Manole a explicat în cadrul unui interviu acordat scriitorului Marius Chivu motivul pentru care el nu ar putea să scrie sau să regizeze o piesă de teatru, așa cum o fac alți actori care au devenit regizori, relatează Turnul Sfatului.
Întrebat de Marius Chivu, într-un interviu ”FITS Talks”, din cadrul festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, dacă i-ar plăcea să creeze el un spectacol, ”să te joci și cu cealaltă parte a facerii unui spectacol”, Manole a fost tranșant: ”nu am o cultură bogată”.
”Eu nu pot să scriu. Eu, ca să scriu, ar trebui să am lecturi. Nu le am. De aia spun, ca să mă întorc și să mă joc din partea cealaltă, eu nu pot să fac asta, pentru că sunt un actor fără cultură. Nu am o cultură bogată.
Nu sunt un om care a citit enorm. Nu sunt un om care a citit mult. Eu nu am spus ca oamenii să aibă cultură, am spus să aibă bun simț. Bunul simț nu înseamnă cultură.
Eu nu sunt un băiat citit. Eu am citit 20 de cărți la viața mea, eu nu pot să mă apuc să regizez pentru că nu știu. Ce să regizez? Eu sunt un actor care are nevoie de regizor.
Am văzut foarte mulți oameni care au furat o spoială de meserie și acum o fac pe aia și nu sunt buni. Așa că nu vreau să umplu rândurile ălea de actori, de regizori care se cred regizori”, a spus Marius Manole.
A vorbit în cadrul interviului și despre unii actori falși.
”Eu, când am intrat în teatru, am intrat într-o făcătură de lume. De artiști. Niște oameni care nu erau artiști, erau niște făcături de artiști care pe mine m-au speriat. Ei nu erau atât de artiști pe scenă, cât erau artiști în viață erau artiști care aveau un limbaj artistic în care exista cuvântul sfânta scândura, în care exista un cuvânt că te locuiește un personaj. Nu te locuiește niciun personaj”, a mai spus actorul.
Articolul complet îl puteți citi în Turnul Sfatului.