VIDEO Elvis Pian, fratele lui Emi Pian, a fost reţinut de Poliţie pe autostrada Soarelui/În arest a ajuns și Amar Duduianu
Lovitură puternică pentru clanul Duduianu. Elvis Pian, rămas unul dintre lideri după moartea fratelui său, Emi Pian, asasinat anul trecut în cartierul Giulești, a fost ridicat joi dimineață, 8 iulie, de polițiștii Serviciului Furturi Auto. Împreună cu Elvis Pian, a ajuns cu cătușe în arest și Amar Duduianu, alt personaj cunoscut din lumea interlopă. Ministrul de Interne Lucian Bode a spus referitor la perchezițiile din această dimineață că structurile MAI își fac datoria, atrăgând atenția totodată că „nu vom scăpa de infractori și polițiști certați cu legea 100%”
„Nu scăpăm de infractori, nu scăpăm de polițiști certați cu legea, nu scăpăm de oameni care nu își înțeleg menirea în MAI. Sigur că nu vom scăpa 100%, dar structurile MAI sunt convins că își fac datoria. Așa cum ați spus în această dimineață au avut loc aceste percheziții. Vom vedea după ce vor fi aduși la audieri care este rezultatul. Va fi deschis un dosar penal. Aceste lucruri nu se întâmpla zilnic, dar săptămânal avem de-a face cu astfel de situații”, a spus Lucian Bode.
Poliţiştii şi procurorii fac, joi, cinci percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov într-un dosar de furt calificat şi şantaj, după ce mai multe persoane ar fi contactat o alta căreia îi dispăruse autoturismul pentru a-i fi înapoiat contra unor sume de bani.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei transmis AGERPRES, joi, Serviciul Furturi Auto, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, a pus în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară şi mai multe mandate de aducere pe raza municipiului Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, şantaj şi favorizarea făptuitorului.
"În fapt, în luna mai, o persoană a sesizat dispariţia autoturismului, parcat pe o stradă din Sectorul 1. Ulterior, persoana vătămată ar fi fost contactată de persoane necunoscute, care i-ar fi transmis că, în schimbul unor sume de bani, vor determina persoanele care au sustras autoturismul să îl înapoieze", se precizează în comunicat.
Una dintre persoane, pe numele căreia era emis mandat de aducere, a fost depistată pe raza judeţului Ialomiţa, iar în autoturismul acesteia au fost găsite şi ridicate sume de bani în lei şi euro, precum şi o armă neletală, supusă autorizării, pentru care nu deţine permis.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.