Elon Musk și oficialii companiei Neuralink, pe care a fondat-o în 2016 pentru studiul neuroștiinței, au prezentat vineri primul mamifer cu un cip implantat în creier. E vorba despre un porc căruia i-a fost inserat chirurgical un dispozitiv de mărimea unei monede, cu scopul de a măsura răspunsul la diverși stimuli.
Miliardarul american, un promotor al inteligenței artificiale, a spus că cipul le permite cercetătorilor să prognozeze reacțiile porcului în funcție de activitățile acestuia, fiind primul pas spre înțelegerea modului în care apar diferite afecțiuni ale creierului.
Oficialii companiei Neuralink au anunțat că au primit toate aprobările necesare pentru realizarea experimentului care are scopul de a citi și stimula activitatea creierului.
Matthew MacDougall, șeful departamentului de chirurgie al companiei Neuralink, a declarat că își dorește lansarea unor studii clinice pe un mic număr de pacienți umani pentru a încerca tratarea unor afecțiuni precum paralizia și paraplegia, fără a da însă un orizont de timp pentru acest nou pas.
Foto: Captură Neuralink