VIDEO După crimă, ucigașul doctoriței de la Brăila a fost la nuntă/„Nu are remușcări, nici emoții față de ce s-a întâmplat”

VIDEO După crimă, ucigașul doctoriței de la Brăila a fost la nuntă/„Nu are remușcări, nici emoții față de ce s-a întâmplat”

Deși presupusul criminal al doctoriței de 41 de ani, din Brăila, ucisă în cabinetul ei în urmă cu o săptămână, a fost prins, anchetatorii nu au reușit să afle care a fost motivul crimei.

Suspectul susține că este nevinovat, dar ADN-ul lui a fost găsit sub unghiile victimei. Individul se află în arest preventiv și va fi supus unei expertize psihiatrice.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

Principalul suspect în cazul crimei - un individ acuzat în Germania și Franța de furturi violente cu uz de armă - susține că e nevinovat. Procurorii au imagini cu el surprinse de camerele de supraveghere și probe ADN care-i corespund, extrase de sub unghiile victimei. În cele 33 de secunde cât a durat atacul sângeros, doctorița s-a luptat cu agresorul pentru viața ei. După ce ar fi comis crima, marțea trecută, suspectul și-a schimbat hainele și a mers la o sală de jocuri.

Reporter: „A fost la sala de jocuri după ce a plecat de acolo?”

Ionel Gâlcă, procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila: „A fost și la sala de jocuri”.

Reporter: „În hainele în care a comis crima?”

Ionel Gâlcă, procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila: „Nu. S-a schimbat de haine”.

Cornel Grigoriu, avocatul suspectului: „I s-a luat o declarație cum și-a petrecut ziua respectivă. A fost s-a plimbat, la socru, la soacra, la tatăl lui”.

Trei zile mai târziu, suspectul a jucat la o nuntă în familie unde a împărțit bani cântăreților și a cerut dedicații.

O expertiză va stabili dacă suspectul are discernământ, iar dacă va fi de acord va fi supus și detectorului de minciuni, spun procurorii.

Leliana Pârvulescu, psiholog criminalist: „Are o atitudine destul de preocupată de el, mândră, felul în care se uită la camere, mie îmi arată că nu are remușcări, nici emoții față de ceea ce s-a întâmplat. Este posibil să fi acționat la comandă, este posibil să fie o crimă pentru răzbunare, a ieșit din discuție jaful. Pare tipologia de persoană care să acționeze la furie."

Ion Cristian, avocat: „Atitudinea lui și ulterior arestării denotă faptul că ori este inconștient, ori este prea sigur pe el, ori considera că nu poate fi tras la răspundere".

Cătălin Chivu - fost comandant al IPJ Brăila: „Posibil că suspectul să fi a avut o legătură comercială cu doctorița. Mobilul crimei este de negăsit. Sunt mai multe variante de lucru și niciuna nu a condus cu certitudine la stabilirea adevăratului mobil: jaf, răzbunare, gelozie, la comandă."

Marți suspectul va fi dus de procurori la locul crimei pentru reconstituire.


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor