VIDEO „Dulăul” Timmermans după „maratonul” de la București: „Sunt foarte bine informat despre ce se întâmplă în România.” Din ce spune, Dragnea, Tăriceanu și sluga lor, Dăncilă, au mințit de-au rupt!
Prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a afirmat joi ca este "foarte bine informat" despre ceea ce se intampla in Romania le-a spus lui Liviu Dragnea si lui Calin Popescu Tariceanu ca, daca pe viitor vor mai avea impresia ca nu este bine informat, sa il sune direct. Acesta a subliniat ca nu este treaba politicienilor sau au membrilor Guvernului sa verifice justitia, in baza principiului separatiei puterilor in stat.
Timmermans a fost intrebat, intr-o conferinta sustinuta la finalul vizitei pe care a efectuat-o la Bucuresti, daca, in urma discutiilor pe care le-a purtat cu Dragnea, Tariceanu, premierul Dancila, membrii comisiei juridice si reprezentanti ai sistemului judiciar, a constatat ca a primit informatii distorsionate, asa cum au acuzat Dragnea si Tariceanu.
"Sincer, nu. Vreau sa evit orice neintelegere, de aceea am stabilit ca vom avea contacte directe cu toate institutiile implicate. Suntem foarte bine informati, nu va faceti griji, putem fi mereu mai bine informati. Nu am avut impresia ca am fost dezinformati", a raspuns oficialul european.
Acesta a subliniat ca Romania a obtinut "aproape un miracol" in ultimii 20 de ani in ceea ce priveste lupta impotriva coruptiei si acum, la fel ca intr-un "maraton", se afla "pe ultima suta de metri". "Mesajul meu e sa alergati in continuare, dar sa nu incepeti sa alergati in directia gresita, alergati spre linia de finis", a spus Timmermans.
Frans Timmermans:
Am avut o zi foarte plina si fructuoasa. Am avut oportunitatea de a discuta cu presedintii celor doua camere, cu comisiile parlamentare, cu presedintele si premierul, impreuna cu ministrul Justitiei si Afacerilor Europene, cu reprezentanti ai sistemului judiciar
Mesajul meu e urmatorul: in ultimii 20 de ani ati obtinut atat de multe lucruri in ce priveste independenta justitiei in Romania
E ca si cum ati alergat un maraton si acum sunteti pe ultima suta de metri, mesajul meu e sa alergati in continuare, dar nu in directia gresita, alergati spre linia de finis
Nu va opriti, nu stati pe loc, si pentru numele lui Dumnezeu nu alergati in directia opusa
Cel mai important e ca toti cei implicati sa lucreze impreuna, nu unul impotriva celuilalt
Am convenit cu presedintii camerelor, cu premierul ca vom intensifica contactele, voi fi la dispozitia lor zi de zi, daca e nevoie.
E foarte important sa fim in legatura si cu Parlamentul
Se pare ca sunt niste oameni care au spus ca Comisia Europeana nu a inteles foarte bine, ei bine de acum nimeni nu va mai avea o astfel de scuza pentru ca vom lucra in mod direct
Sunt mereu foarte bine informat si stiu exact ce se intampla aici
Putem rezolva problemele doar daca toate institutiile sunt implicate, inclusiv sistemul judiciar
Trebuie sa lucram pe marginea legilor justitiei pentru a ne asigura ca facem lucrurile cum trebuie
Asta se poate intampla doar intr-o atmosfera de cooperare, trebuie sa dam dovada de respect pentru rolurile celorlalti
Separarea puterilor nu e o problema in Romania, a fost cladit un sistem judiciar foarte puternic si cred ca romanii pot fi mandri
Atacurile la adresa justitiei, in presa si in dezbateri, risca sa creeze impresia in randul opiniei publice ca e o problema cu justitia
Opinia Comisiei e ca nu e o problema, sigur pot exista imbunatatiri
Mi-a facut placere ziua de azi pentru ca am avut discutii foarte intense si simt ca exista o disponibilitate de ambele parti de a solutiona
Premierul mi-a spus ca exista dorinta de a ridica MCV inainte de preluarea presedintiei europene
I-am spus ca nu e imposibil, dar e nevoie de respectarea conditionalitatilor
Intrebari:
Au existat acuzatii ca la Bruxelles au ajuns informatii eronate. Exista vreo diferenta intre ce stiati si ce ati aflat azi?
F.T.: Sincer, nu. Vreau sa evit orice neintelegere, de aceea am stabilit ca vom avea contacte directe cu toate institutiile implicate. Suntem foarte bine informati, nu va faceti griji, putem fi mereu mai bine informati. Nu am avut impresia ca am fost dezinformati.
Sefii celor doua camere au acuzat-o pe Angela Cristea ca a mintit cand a transmis informatii.
F.T.: Motivul pentru care suntem acum in contact direct, le-am spus ambilor presedinti ca data viitoare cand au impresia ca nu au inteles sa ma sune direct.
A facut Romania pasi inapoi in ce priveste lupta anticoruptie?
F.T.: Nu suntem satisfacuti cu progresele facute, nu a fost destul progres, in unele zone s-a batut pasul pe loc, dar acest lucru se poate rezolva. Ma simt incurajat de intalnirile de azi, in Parlament si in Guvern exista o dorinta de a face progrese.
Ministrul Justitiei a cerut revocarea sefei DNA. Cum vedeti acest demers?
F.T.: Dupa cum am spus presedintilor celor doua camere, premierului, convingerea mea e ca activitatea de a verifica magistratii trebuie facuta de magistrati. Toti oamenii gresesc uneori, la fel se intampla si in justitie. Daca sunt oameni care fac greseli, trebuie verificati, dar nu de politicieni sau de oameni din Guvern, ci de sistemul judiciar, tine de separarea puterilor in stat. Ca principiu, sistemul judiciar trebuie verificat de sistemul judiciar.
Ati citit raportul ministrului Justitiei? Ati conditionat ridicarea MCV de neschimbarea sefei DNA?
F.T.: Voi foarte precaut in raspuns, pentru ca vreau sa se inteleaga, sa nu existe neintelegeri. Am fost informat cu privire la raport, l-am vazut dar nu sunt un judecator, nu e treaba mea sa spun daca sunt afirmatii corecte sau gresite, dar daca sunt acuzatii la adresa unui magistrat atunci trebuie ca cineva din sistemul judiciar sa se ocupe de afirmatii, nu e treaba unui politician, tine de separarea puterilor in stat, si asa se intampla in toata lumea. Speram ca sfaturile noastre vor duce la imbunatatiri ale legilor. In ce priveste MCV, ambitia noastra e sa putem spune in 2019 ca putem sa oprim MCV, dar aceasta ambitie nu se poate aplica daca se finalizeaza ultimele recomandari restante din partea Comisiei. 2019 nu e un termen limita, e o ambitie a Comisiei. Am simtit azi ca exista o disponibilitate si ambitie pentru a se intampla acest lucru. Cred ca e fezabil, nu e un termen limita, e o tinta. Suntem acum la finalul acestui maraton si stim ca pe ultima bucata te gandesti la metri pe care ii mai ai de parcurs si esti obosit si vrei sa te opresti si te poti uita in urma la succesul urias obtinut. Romania a obtinut aproape un miracol in ultimii 20 de ani. Ce ati obtinut cu sistemul judiciar e extraordinar. Vrem sa fie intarit, pentru ca progresele sa fie ireversibile.
I-ati transmis ceva dl Dragnea, fiind colegi de doctrina politica?
F.T. Daca am vorbit despre DNA, a fost pentru ca am vrut eu, nu pentru ca a vrut cealalta parte a discutiilor. Cand am deschis subiectul mi s-a explicat ce se intampla, am luat act despre asta, am spus ceva ce cred. Azi eu am fost in partea de Cooperare, si vreau sa existe si mai multa cooperare. In discutiile cu dl Dragnea, nu tin cont de familia politica, nu e importanta pentru mine cand vorbesc despre justitie. Cand am vorbit foarte scurt despre politica, dl Dragnea ma intrebase de ce social-democratiile au astfel de probleme in Europa, si i-am spus ca noua ne place sa vorbim oamenilor de educatie, sanatate, si nu de reforma justitie. Trebuie sa depasim acest moment in care vorbim doar de reforma justitiei. Aceasta tara are un potential incredibil, i-am spus premierului ca trebuie sa gasim oportunitati de a cheltui fondurile structurale. Imaginati-va cum ar fi daca ati putea imbunatati infrastructura, despre asta ar trebui sa fie munca CE.
Sunt doi ministri pentru care Parlamentul nu a permis inceperea urmaririi penale, doua restante in MCV. Cum vedeti ridicarea MCV?
F.T.: Inca mai sunt multe de facut, Putem sa le facem pana in 2019, de aceea intensificam contactele. Vrem sa cooperam in acest scop. Aceste lucruri nu au nimic de-a face cu Schengen, e timpul ca si celelalte tari sa recunoasca ca Romania e cat se poate de pregatita in ce priveste Schengen. Sa nu incurcam lucrurile, Romania ar trebui sa faca parte din Schengen.
Ce ati cerut Romaniei? Se poate activa articolul 7?
F.T.: Nu exista nicio relatie intre MCV si articolul 7, nu exista o amenintare sistemica la adresa statului drept, aveti o justitie puternica si independenta. Noi verificam daca pasii conveniti sunt respectati. Situatia e diferita fata de cea din alte tari. Cooperam pentru a ne asigura ca sunt luate toate masurile pentru independenta justitei. Vrem sa ajungem in punctul in care nu mai pot exista regrese
Se lucreaza in CE la mecanismul de conditionare a fondurilor europene de statul de drept, e posibil sa intre in vigoare la urmatorul buget?
F.T.: Ne vom prezenta propunerea in mai. In cadrul discutiilor de pregatire, ne-am gandit cum putem sa ne asiguram ca fondurile europene sunt cheltuite in conformitate cu statul de drept. Ne gandim la un mecanism care sa asigure ca toate fondurile sa poata fi verificate, astfel incat sa ne asiguram ca nu sunt cheltuite prost. Se refera la toate statele membre. Cred ca banii europenilor trebuie cheltuiti bine. Ca parte a acestui proiect, toate tarile membre ar trebui sa adere la biroul procurorului european. Nu exista un stat membru care sa nu aiba coruptie, nu vrem sa aratam cu degetul doar Romania si Bulgaria.
-----------------------
Numărul doi din Comisia Europeană, „Dulăul” Frans Timmermans, se află joi la Bucureşti. MCV-ul nu poate fi ridicat inainte ca Romania sa isi indeplineasca toate obligatiile asumate, este mesajul prim-vicepresedintelui Comisiei Europene Frans Timmermans, care a venit la Bucuresti pentru a obtine explicatii despre situatia din justitie, de la toti actorii implicati.
Tema Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) a fost atat pe agenda discutiilor cu presedintele Iohannis, cat si pe cea de la intalnirea dintre oficialul european si presedintele Senatului.
De altfel, ridicarea MCV-ului a devenit una dintre temele de discurs ale guvernului Dancila, insusi premierul vorbind despre aceasta tema la intalnirea pe care a avut-o cu Jean Claude Juncker, la Bruxelles.
Frans Timmermans a inceput maratonul intalnirilor cu Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu, a vrut sa afle informatii despre modificarile aduse Legilor Justitiei de la membrii Comisiei Iordache, dar si de la presedintele Klaus Iohannis si premierul Viorica Dancila. La intalnirea de la guvern a participat si ministrul Justitiei, Tudorel Toader.
Urmareste LIVE cele mai importante momente si declaratii ale vizitei lui Timmermans la Bucuresti:
15:40 - Presedintele ICCJ, Cristina Tarcea, a declarat, la finalul intalnirii cu oficialul european, ca s-a discutat despre stadiul legilor justitiei si procedura legislativa parcursa.
"Am ramas surprinsa cat de multe a inteles si cat de multe cunostea despre ce se intampla in Romania", a mai spus Cristina Tarcea, care a confirmat ca s-a discutat si despre subiectul revocarii sefei DNA, "printre altele".
15:30 - Frans Timmermans va prezenta in scurt timp concluziile zilei de azi, la sediul Reprezentantei CE in Romania.
15:00 - Timmermans le-a spus clar membrilor Comisiei Iordache ca, daca nu respecta recomandarile Comisiei Europene, nu va ezita sa prelungeasca supravegherea tarii noastre, pentru ca MCV-ul nu are deadline si va fi mentinut oricat e nevoie, potrivit unei inregistrari obtinute de Ziare.com de la intalnirea tinuta in spatele usilor inchise, in Parlament.
14:50 - Prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, s-a intalnit cu procurorul general Augustin Lazar si cu sefii de Parchete, discutiile avand la sediul Reprezentantei Comisiei Europene.
La discutii sunt prezenti si Laura Codruta Kovesi, procurorul-sef al DNA, Daniel Horodniceanu, seful DIICOT, Cristina Tarcea, sefa ICCJ, Simona Marcu, sefa CSM si Codrut Olaru, vicepresedinte CSM.
14:30 - Romania ar putea ramane cu MCV si dupa 2019, a spus presedintele USR, Dan Barna, dupa intalnirea cu usile inchise dintre Timmermans si membrii Comisiei speciale privind justitia.
"MCV nu are un deadline si acesta este un lucru important. Domnul Timmermans a exprimat foarte plastic ideea ca e un deziderat, un lucru pe care ne-am propus sa il incercam, acela de a ridica MCV la sfarsitul lui 2019, dar nu este un deadline pentru nimeni. El a transmis un mesaj foarte politic si politicos, incercand sa spuna ca e nevoie de mai multa cooperare, de mai mult dialog intre Guvernul Romaniei si institutiile europene, spunand foarte plastic ca, respectiv, Comisia de la Venetia, GRECO sau Comisia Europeana nu trebuie privite ca inchizitie, cum incearca domnul Iordache si PSD sa transmita mesajul, ci sunt de fapt institutii cu specialisti care chiar isi doresc sa ajute statele. Din aceasta perspectiva, recomandarea era evident una transparenta, de a consulta aceste institutii", a declarat presedintele USR, Dan Barna, dupa intalnirea membrilor Comisiei speciale pe legile justitiei cu Frans Timmermans.
Potrivit acestuia, Frans Timmermans a remarcat ca presiunea asupra justitiei nu se face doar prin modificarea legislativa, ci si prin mass-media.
14:22 - Sedinta de guvern a fost intarziata aproximativ 20 de minute, de discutiile oficialului european cu ministrul Justitiei si premier.
Timmermans urmeaza sa se intalneasca si cu Laura Codruta Kovesi.
14:10 - Presedintele Romaniei a precizat, intr-un comunicat remis Ziare.com, ca eficienta activitatii DNA in domeniul luptei impotriva coruptiei este de necontestat.
Presedintele Romaniei a subliniat "faptul ca sistemul judiciar este independent pe deplin si functioneaza eficient, in acest context, mentionand ca va depune toate eforturile, in limita prerogativelor constitutionale, pentru a asigura functionarea unui sistem judiciar independent in Romania si pentru a consolida statul de drept".
Potrivit presedintiei, Timmermans a afirmat ca efectueaza vizita in Romania in contextul evaluarilor pe care le face Comisia Europeana cu privire la Mecanismul de Cooperare si Verificare (MCV) in domeniul Justitiei si luptei impotriva coruptiei.
"Chiar daca exista un angajament ferm de a finaliza MCV in mandatul actualei Comisii Europene, acest obiectiv va putea fi realizat numai dupa indeplinirea integrala a tuturor conditionalitatilor aferente", a spus Timmermans, la intalnirea cu Iohannis.
14:00 - Timmermans urmeaza sa se intalneasca si cu Laura Codruta Kovesi.
12:30: Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a ajuns la Guvern, unde urmeaza sa aiba loc intalnirea dintre Timmermans si prim-ministrul Dancila.
12:00 - Intalnirea dintre Frans Timmermans si Klaus Iohannis a inceput.
11:50 - Florin Iordache a declarat ca i-a prezentat lui Timmermans toate argumentele ca justitia este independenta, dar ca aceasta va trage propriile concluzii, pe care le asteapta "cu interes".
"Tocmai prin modificarile pe care noi le-am facut, nu exista un amestec al politicului in justitie", a explicat Iordache.
"Prin acest dialog care trebuie sa existe intre Comisie si Parlamentul Romaniei, toate acele nelamuriri in perioada urmatoare vor fi finalizate. (...) Nu exista ingrijorari pentru sistemul de justitie, noi am venit cu toate argumentele pentru a dovedi ca statul de drept nu e afectat", a continuat acesta.
Intrebat daca Frans Timmermans a fost convins de aceste argumente, Iordache a spus ca opinia oficialului european va fi exprimata chiar de acesta, cand va face declaratii de presa.
In ceea ce priveste criticile aduse de Bruxelles modificarilor Legilor Justitiei, Iordache a reluat teza "lipsei de comunicare".
"A fost o lipsa de comunicare. (...) Toate modificarile care suscita nemultumire au fost eliminate. Ceea ce avem de facut e ca legislatia sa fie in concordanta cu legislatia europeana", a mai precizat Iordache.
"Nu am sesizat Comisia de le Venetia pe legile justitiei. Vom discutat in Comisia speciala daca este necesar. Daca este necesar punctul de vedere al Comisiei il vom solicita", a mai spus deputatul PSD.
11:30 - "Am remarcat de la domnul Timmermans un lucru deloc pozitiv pentru Romania: nu exista un capat limpede in timp cand MCV se va ridica. A subliniat ca depinde doar de noi si tot de noi va depinde cand vom fi primiti in spatiul Schenghen", a declarat, la finalul intalnirii cu Timmermans, Sorin Cupsa, membru PNL in Comisia parlamentara speciala pentru sistematizarea, unificarea si asigurarea stabilitatii legislative in domeniul Justitiei.
11:00 - Frans Timmermans discuta cu membrii Comisiei Speciale conduse de Florin Iordache, care s-a ocupat de Legile Justitiei.
10:55 - Senatul a transmis, intr-un comunicat remis Ziare.com, ca intalnirea dintre Timmermans si Tariceanu a avut loc la solicitarea inaltului oficial UE aflat in vizita de lucru la Bucuresti.
"Abordarea deschisa a Comisiei, pentru a dialoga asupra temelor sensibile cu autoritatile din Romania, este cea recomandata si apreciata, fiind astfel evitate informarea partiala si distorsionata", a precizat Tariceanu.
Pe agenda discutiei s-a aflat si ridicarea MCV-ului, etapa "care greveaza statutul Romaniei de membru cu drepturi depline in UE", scrie Senatul in document.
10:15 - Intalnirea dintre Timmermans si Calin Popescu Tariceanu s-a incheiat, fara declaratii.
09:15 - Frans Timmermans a ajuns la Bucuresti, unde s-a intalnit cu presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea.
La finalul intalnirii, Dragnea a spus doar ca a fost o intalnire buna, potrivit Mediafax, dupa care l-a condus pe oficialul european la biroul presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu.
Cu presedintele Klaus Iohannis se va intalni la ora 12:00, iar cu premierul Viorica Dancila la 12:40.
Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, responsabil pentru mai buna legiferare, relaţii interinstituţionale, statul de drept şi Carta drepturilor fundamentale, a declarat, miercuri, pentru Calea Europeană căaşteaptă ca autorităţile de la Bucureşti să îi ofere explicaţii cu privire la propunerea de revocare a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.
„Voi fi informat joi despre asta. Mă voi întâlni cu ea (procurorul-şef) şi cu ministrul Justiţiei şi le voi asculta argumentele. Dar ştiţi poziţia Comisiei. Trebuie să lăsăm independenţa judiciară să îşi facă treaba. Asta este cel mai bine pentru toate statele membre”, a declarat Frans Timmermans.
Conform unui anunţ al Reprezentanţei CE în România, Timmermans se va întâlni şi cu reprezentanţi ai sistemului judiciar din România şi cu membri ai comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei.
Totodată, la ora 14.30 are programată o reuniune cu partenerii din justiţie în privinţa Mecanismului de Cooperare şi Verificare ( MCV), fără a fi oferite însă detalii.
De la ora 15.30, prim-vicepreşedintele CE va susţine o conferinţă de presă la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
Frans Timmermans a luat poziţie în mai multe rânduri faţă de modificările la legile justiţiei din România, avertizând, împreună cu preşedintele CE, Jean Claude Juncker, asupra riscurilor slăbirii independenţei justiţiei.
„Urmărim cu îngrijorare evoluţiile recente din România. Independenţa sistemului judiciar românesc şi capacitatea sa de a combate în mod eficace corupţia constituie pietre de temelie fundamentale ale unei Românii puternice în cadrul Uniunii Europene”, arătau Juncker şi Timmermans într-o declaraţie din urmă cu o lună.
Vizita intervine după ce CSM a dat aviz negativ, marți, la solicitarea lui Tudorel Toader de a o revoca din funcție pe Codruța Kovesi, iar șefa DNA și-a prezentat, miercuri, bilanțul activității pe 2017, în prezența președintelui Klaus Iohannis. Președintele a declarat cu această ocazie că decizia de a o revoca este „tot mai departe”.