VIDEO Dolj: PNL a decis excluderea din partid a noului viceprimar al Craiovei Răzvan Diaconu, votat de consilierii PSD
PNL Dolj a decis, luni, excluderea din partid a noului viceprimar al Craiovei Răzvan Diaconu, care a fost ales în această funcţie în şedinţa Consiliului Local cu votul consilierilor PSD şi PER după ce s-a autopropus, fără să aibă avizul organizaţiei PNL Craiova din care face parte.
Odată cu Răzvan Diaconu va fi exclus din PNL şi consilierul local Daniel Stoian, care a votat în CL Craiova în favoarea lui Răzvan Diaconu şi împotriva consilierului PNL Marian Vasile, care era propunerea organizaţiei pentru funcţia de viceprimar.
"PSD şi Olguţa Vasilescu au deturnat încă o dată votul craiovenilor. Primarul Lia Olguţa Vasilescu a dovedit, din nou astăzi, că administraţia locală craioveană este clădită pe jocuri politice subterane şi orgolii personale, în detrimentul transparenţei şi dialogului politic, benefice craiovenilor. PNL Craiova a mers în şedinţa Consiliului Local de azi, 28.02.2022, cu o propunere clară pentru funcţia de viceprimar, consilierul local municipal Marian Vasile, preşedintele PNL Craiova, unul dintre aleşii locali cu cea mai bogată experienţă în administraţia publică din Bănie. Această decizie a fost adoptată în unanimitate în forurile statutare ale partidului, votat fiind de toţi consilierii locali ai PNL. Însă, Lia Olguţa Vasilescu a ratat şansa de a promova o alianţă locală al cărei unic scop să fie dezvoltarea oraşului şi a preferat să continue o politică personală fără nicio legătură cu nevoile reale ale comunităţii pe care o conduce. A ales să se folosească de două caractere slabe, Răzvan Diaconu şi Daniel Stoian, pentru a-şi implementa politica personală care a adus oraşul în pragul falimentului şi a-şi proteja apropiaţii pe care i-a numit în funcţii publice ca pe nişte marionete", arată PNL Dolj într-un comunicat de presă.
Conducerea PNL Dolj susţine că în CL Craiova PNL nu este în alianţă cu PSD şi că primarul Olguţa Vasilescu l-a convins pe consilierul PNL Răzvan Diaconu să se autopropună pentru funcţia de viceprimar.
"Neavând curajul de a-l propune deschis pe Răzvan Diaconu pentru funcţia de viceprimar, l-a convins pe acesta să se autopropună şi a reuşit, prin mijloace numai de domnia sa cunoscute, să obţină, pe lângă voturile PSD şi PER, şi votul unui alt consilier local, Daniel Stoian. Se dovedeşte, o dată în plus, că, pentru Olguţa Vasilescu, nu există, de fapt, partide politice, ci doar trădători pe care încearcă să îi manipuleze după bunul plac. PNL nu este în alianţă cu PSD la Craiova. Ne păstrăm orientarea ideologică clară şi determinarea de a lucra exclusiv în interesul craiovenilor, chiar dacă se poate solda cu pierderi politice de moment. Câştigul Liei Olguţa Vasilescu este de foarte scurtă durată pentru că vom reacţiona prompt şi ferm: cei doi consilieri locali care au trădat opţiunile electoratului de dreapta vor fi excluşi din PNL. În confirmarea celor de mai sus, Biroul Politic Local al PNL Craiova a fost convocat în ziua de vineri, 04.03.2022, pentru ratificarea deciziei", se menţionează în comunicat. AGERPRES