VIDEO Dobitocul a mai făcut și scandal, ca un interlop!/Comisarul-șef Christian Ciocan, director în MAI, prins la volan pe sens interzis, fără ITP, fără asigurare, fără o plăcuță de înmatriculare și fără acte la el
Fostul purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul şef Christian Ciocan, a rămas fără permisul auto după ce a fost prins de colegii săi poliţişti că a comis 7 încălcări ale legii. În plus, Ciocan a fost amendat şi cu 6.000 de lei. Potrivit sindicatului poliţiştilor EUROPOL, Ciocan a pătruns pe o stradă unde acţiona indicatorul „Accesul interzis” şi la solicitarea agenţilor a refuzat să se legitimeze.
„Cms. şef Christian Ciocan, la acest moment împuternicit director al Unităţii de Politici Publice din MAI, a încălcat legea prin 7 fapte, care au fost constatate de către patrula de ordine publică din cadrul Secţiei 4 Poliţie.
Atitudinea şi comportamentul manifestat de Ciocan au fost scandaloase, mai ales pentru poziţia pe care o ocupă, recurgând la ameninţări şi intimidări la adresa agenţilor, şi chiar i-a jignit afirmând că nu cunosc legea.
Ciocan a pătruns pe o stradă unde acţiona indicatorul «Accesul interzis» şi la solicitarea agenţilor a refuzat să se legitimeze, aşteptând probabil să fie recunoscut de la televizor. Ulterior, agenţii de poliţie au constatat că autoturismul condus de Ciocan are ITP-ul expirat din anul 2018, autoturismul nu era asigurat, lipsea una din plăcuţele de înmatriculare, nu avea actele asupra şi a refuzat să respecte indicaţiile poliţistului.
Pentru cele 7 fapte, Ciocan a fost amendat cu aproximativ 6000 lei, iar ca măsuri complementare a fost reţinută plăcuţa cu numărul de înmatriculare şi i-a fost suspedat dreptul de a conduce pe drumurile publice pentru 30 de zile.
Îi felicităm pe colegii Secţiei 4, pentru că nu au cedat presiunilor lui Ciocan, care le-a adresat o serie de jigniri, afirmând inclusiv faptul că nu înţelege cum îşi permit nişte agenţi să îl amendeze şi să îi ţină morală. Acest incident este dovada vie că vremurile se schimbă în sistem iar legea este aplicată indiferent că vorbim despre cms. şef Ciocan sau despre un simplu cetăţean.
Aştetăm cu mare interes reacţia MAI cu privire la acest comportament de cea mai joasă speţă manifestat. Ruşine Christian Ciocan!”, arată sindicaliştii EUROPOL într-o postare pe Facebook.