VIDEO Divele scenei românești. Femeile își doreau să le semene, iar bărbații visau la ele

VIDEO Divele scenei românești. Femeile își doreau să le semene, iar bărbații visau la ele

Ne-au încântat ochii și inimile cu prezența lor, au fost iubite și dorite. Imaginile lor apăreau în revistele timpului lor, erau frumoasele vremii. Pe femei le făceau să-și dorească să fie la fel ca ele, iar pe bărbați îi făceau să viseze la ele.

Cezara Dafinescu, una dintre divele ecranului românesc  FOTO Arhivă

Cezara Dafinescu, una dintre divele ecranului românesc FOTO Arhivă

Timpul nu iartă pe nimeni, dar imaginile lor din tinerețe fac proba timpului. Au rămas în memoria noastră cu chipul tânăr și tenul neted. Așa ne place să ni le amintim și așa vor rămâne pentru noi.

Au trăit iubiri pasionale, drame, despărțiri, dar pe scenă au fost de neegalat.

Cezara Dafinescu, Mirela Nicolau, Florina Cercel, Carmen Stanescu, Diana Lupescu, Catrinel Dumitrscu, sunt doar câteva dintre numele divelor care erau admirate și dorite în tinerețea lor. Lista lor este însă multă mai lungă.

Cezara Dafinescu

Născută pe 4 august 1948, a fost căsătorită cu actorul George Motoi. Căsătoria lor părea că va dura veșnic, dar s-a terminat după două decenii. Ea s-a îndrăgostit de el când încă era studentă, iar el deja juca în filme.

Însă după un mariaj reușit, actrița s-a îndrăgostit de un alt bărbat. Și el era căsătorit, dar când te lovește dragostea nu mai ai scăpare. A renunțat și la pasiunea ei, teatrul, pentru o viață lângă omul iubit. Astfel, la 46 de ani s-a căsătorit cu omul de afaceri Gelu Fronea, dar căsătoria lor a fost scurtă. Bărbatul a murit într-un accident de motocicletă în 2003, după numai șapte ani de căsnicie.

Actrița nu s-a mai recăsătorit niciodată.

A jucat în aproape 30 de filme, printre care „Brigada Diverse în alertă“, „Dumbrava minunată“ sau „Buzduganul cu trei peceți“.

Florina Cercel

Actrița s-a născut pe 28 ianuarie 1943 și a murit în 2019, pe 30 iulie, la 76 de ani.

A avut o carieră de mai bine de 45 de ani pe scena Teatrului Național din București.

Actrița a fost căsătorită cu un medic, însă relația lor a durat doar șapte ani, când bărbatul a murit în brațele ei. Se întâmpla în 1972.

Florina Cercel a fost o actriță celebră  FOTO Wikipedia

Florina Cercel a fost o actriță celebră FOTO Wikipedia

Apoi și-a refăcut viața, însă în 1984 a divorțat din cauza geloziei excesive a soțului ei.

A mai trăit apoi o poveste de dragoste cu un om de afaceri sârb, care s-a încheiat după opt ani.

Florina Cercel a jucat ca actriță pe scenea Teatrului Dramatic de Stat din Galați (1964-1965), a Teatrului Național din Timișoara (1965-1973) și a Teatrului Național din București (din 1972).

Carmen Stanescu

S-a născut pe 29 iulie 1925 și a murit în 2018, pe 11 aprilie. A fost una dintre frumusețile ecranului românesc și una dintre cele mai cunoscute actrițe de la noi.

Actrița Carmen Stănescu  FOTO Arhivă

Actrița Carmen Stănescu FOTO Arhivă

Cele mai importante roluri le-a avut în „Frații Jderi“, „Tinerețe fără bătrânețe“, „Doi vecini“, „Telegrame“, „Povestea dragostei“, „Mușchetarul român“, „Bădăranii“, „Premiera“ sau „Războiul Independenței“.

În ultimii săi ani de viață, problemele de sănătate au împiedicat-o pe actrița Carmen Stănescu să mai joace pe scenă. Acest lucru a întristat-o foarte mult pe actriță, care a decedat în 2018. Ea a fost căsătorită cu actorul Damian Crâșmaru care a murit în 2019, la un an după ea.

Diana Lupescu

Diana Lupescu s-a născut pe 7 octombrie 1954 și a fost una dintre frumusețile ingenue ale cinematografiei românești. A devenit celebră după rolul din „Fata Morgana“, însă și rolurile ulterioare au adus-o în atenția publicului. Cel mai mult ne-o amintim din „Buletin de București“ și „Extemporal la dirigenție“.

Diana Lupescu SURSA Arhivă

Diana Lupescu SURSA Arhivă

Este căsătorită cu actorul Mircea Diaconu, iar cei doi au o căsnicile dintre cele mai longevive din showbiz-ul românesc. Într-un interviu, ea a povestit cum într-o dimineață, aflându-se acasă, la Bacău, s-a trezit cu un telefon de la Mircea Diaconu care îi spunea că e în zonă și îi propunea să îl invite la o cafea. Până la amiază era cerută în căsătorie , iar la nunta lor, oamenii nu înțelegeau dacă se face un film sau cei doi chiar se căsătoresc pe bune.

Nu e de mirare că actorul s-a îndrăgostit de ea atât de intens, având în vedere că era una dintre cele mai frumoase actrițe din România.

Catrinel Dumitrescu

S-a născut pe 11 octombrie 1956, fiind una dintre cele mai îndrăgite actrițe din România. Tatăl său era regizor tehnic, iar mama sa - tot actriță. Se vede că a avut de unde să moștenească talentul.

Actrița Catrinel Dumitrescu  FOTO Click!

Actrița Catrinel Dumitrescu FOTO Click!

A jucat în peste 20 de filme, dintre care amintim „Buletin de București“, „Căsătorie cu repetiție“, „Nunta mută“ sau „Blestemul pământului, blestemul iubirii“.

A fost căsătorită cu actorul Emil Hossu, au fost un cuplu fericit timp de 20 de ani. Nu au avut copii, dar actorul avea un fiu dintr-un mariaj anterior. Cei doi nu și-au dorit niciodată să atragă atenția asupra lor. S-au întâlnit în viață când au ajuns la o oarecare maturitate și au preferat să rămână discreți în afara scenei.

Soțul ei a murit în seara zilei de 25 ianuarie 2012, chiar cu câteva minute înainte de începerea spectacolului „Aniversarea”, în timpul repetiției generale, pe scena teatrului Nottara. Cauza decesului a fost infarctul miocardic. Ultimele cuvinte ale actorului Emil Hossu au fost: „Te iubesc, Catrinel“. Actorul avea 70 de ani.

Mirela Nicolau

La fel de frumoasă, dar mai puțin cunoscută a fost Mirela Nicolau, afirmată acum în popularul serial Las Fierbinți, unde interpretează rolul soacrei lui Celentano. Ajunsă la 66 de ani, Mirela nu mai seamănă cu cea din tinerețe. Actrița i-ar fi putut face concurență serioasă Ornellei Muti sau multor alte actrițe faimoase. A interpretat mai multe roluri pe scena teatrului decât în filme.

Mirela Nicolau era de o frumusețe rară în tinerețe  FOTO Click!

Mirela Nicolau era de o frumusețe rară în tinerețe FOTO Click!

Sunt puține date despre viața ei personală, însă imaginile ei din tinerețe sunt suficiente pentru a înțelege că frumusețea ei rară a stârnit pasiuni și regrete. Într-un inerviu, ea vorbește despre cum se obișnuise ca lumea să fie șocată de fruusețea ei, când apărea undeva.

Eram identică Ornella Muti, toată lumea zicea că semăn cu ea. S-a speriat criticul Ecaterina Oproiu când am apărut cu soţul meu, regizorul Anghel Mora, la un film. M-a văzut, a exclamat de uimire şi a întrebat cine sunt. <Soţia mea>, a spus el. Eram leită Ornella, doar că n-aveam ochii albaştri. Sunt oameni care îmbătrânesc frumos şi unii care îmbătrânesc urât. Eu am îmbătrânit urât fizic. Nu am făcut film cât am fost tânără şi frumoasă. Fac acum!”, spunea ea într-un interviu publicat de Click!.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…