VIDEO Diaconescu vinde PMP la AUR?/Înregistrări cu Diaconescu și Simion

VIDEO Diaconescu vinde PMP la AUR?/Înregistrări cu Diaconescu și Simion

Liderul PMP, Cristian Diaconescu, l-a invitat, joi seara, pe liderul AUR, George Simion, la o ședință cu liderii de filiale (Colegiul Național), organizată pe Zoom, care le-a propus ca Partidul Mișcarea Populară să facă o fuziune sau o alianță cu AUR. Liderul AUR le-a mai promis celor de la PMP că o să-i ajute să facă un grup parlamentar. Potrivit unor surse participante la întâlnire, ar fi vorba de 14 parlamentari de la AUR care ar urma să fie transferați la PMP în acest sens, dezvăluie g4media.ro .

Oferta lui Diaconescu către liderii de filiale are loc în contextul în care 41 de filiale din 49 au votat deja să convoace sâmbătă un Congres, în care Cristian Diaconescu ar urma să fie schimbat din funcție cu Eugen Tomac. Acesta din urmă a fost promotorul unei fuziuni cu PNL. Prin această mutare, Diaconescu ar încerca să-i convingă pe lideri să revină asupra deciziei de a convoca Congresul.

George Simion: Noi va trebui să materializăm ceea ce i-am propus domnului președinte încă din ianuarie, adică un pol conservator, cu reprezentare parlamentară pentru ambele partide. Sunt mulți doritori să ni se alăture în viitoarea construcție de guvernământ și avem această capacitate să avem două formațiuni parlamentare. Colaborarea noastră trebuie să meargă fie într-o viitoare alianță, fie într-o viitoare fuziune. Am discutat toate lucrurile astea cu domnul președinte și vă puteți baza pe spusele mele că vom construia trainic pentru România, nu pentru interesul unora sau altora.

Cristian Diaconescu: George îți mulțumesc foarte mult. Deci aceasta a fost intervenția care vă confirmă ceea ce eu pe unii am apucat să-i anunț. I-am anunțat pe cei care au binevoit să-mi răspundă la telefon, care sunt alături de partid. A doua chestiune este parcursul juridic.

Și eu exclud fuziune, sub președinția mea cât va fi, acest partid nu va dispărea. În ce privește cooperările într-o formă sau alta, aici decizia este în mâna dumneavoastră. Eu am un vot, datoria mea de președinte este să aduc variante pe masă. Orice fel de variante se pot discuta, se încheie protocoale, acorduri de parteneriat. Dozajele, prezența, într-o forma sau alta într-un partid se discută. Am două lucruri să vă spun, AUR negociază numai cu mine și cu o echipă pe care eu aș desemna-o. Evident într-o echipă, noi ne consultăm. Dacă cineva vrea să testeze altă variantă, vă spun că nu va funcționa. (…) Am avut discuții și cu Orban la un moment dat. Mi-a spus și el, azi partidul lui e viabil, dar mi-a spus și el, azi la voi este cum este. Nu există din punctul meu de vedere nicio reticență în a avea disponibilitate ca împreună cu dvs să ducem acest partid într-o direcția sau alta, în afara dispariției.

Cătălin Cristache, președintele PMP Galați: Indiferent ce se va întâmpla la Congres, cred că de luni încolo avem menirea de a ne așeza la aceeași masă pentru a găsi formula. Mișcarea dumneavoastră cu acești parlamentari veniți de la AUR este o mișcare foarte bună, care dă o perspectivă partidului cu atât mai mare, cu cât având și grup parlamentari și unul dintre cei mai buni prezidențiabili pentru 2024, PMP poate conta în bătăliile din 2024.

Context

În noiembrie 2021, AUR a inițiat discuții despre formarea unui „pol conservator”, invitând mai multe partide să se alăture demersului. Președintele PMP, Cristian Diaconescu, a declarat la Interviurile Digi24.ro că a avut discuții cu George Simion în acest sens, însă a precizat că „sunt foarte multe elemente de depășit în discuția cu AUR”, dând exemplul apartenenței la valorile Uniunii Europene.

„Am discutat cu aproape toți șefii de partide din România, cu PSD, cu AUR, cu PNL, cu USR, doar cu domnul Orban nu am discutat. AUR și-ar dori un pol conservator, dar sunt foarte multe elemente de depășit în discuția cu AUR, în primul rând apartenența la UE. O discuție nu reprezintă o ofertă. Am discutat și cu Marcel Ciolacu și a fost o discuție interesantă. Nu e nimic să facem știre. Eu sunt obișnuit să dialoghez. Statele civilizate, în politică, au dialogul foarte sus pe agendă”, a spus președintele PMP.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!