Spitalul Colentina merge în gol aproape fără pacienți, aproape în faliment, rechiziționat pentru Covid. Între timp “am avut nenumărate cazuri de pacienți care s-au prăpădit pentru că nu au avut tratament și supraveghere. Am pacienți care sunt la limită”, spune prof. univ. dr. Gheorghe Andrei Dan, șeful Secției clinice de cardiologie și al Clinicii Medicale Colentina.

Într-un interviu pentru SpotMedia.ro , prof. Dan face dezvăluiri cutremurătoare despre erorile gestionării crizei Covid: “Nu înțeleg de ce noi înșine, ca breaslă, ne-am complăcut în această modalitate de azvârlire a pacientului spre spitalele Covid, care au devenit stigmatizate, un soi de centre de detenție sau domiciliu obligatoriu. Și stigmatizat a fost și pacientul”.

Prof. Dan vorbește despre minciuni, cinism, dar și presiuni: “Eu am o vârstă și am trăit ce mai trăisem pe vremuri. Când am început să presăm pentru redeschiderea mixtă, am avut și un număr impresionant de controale, dimineața la 6, seara la 10…. “

Care este în acest moment situația Spitalului Colentina? Câți bolnavi Covid tratați?

Puțini. E poate cea mai depopulată perioadă. Spitalul merge în gol.

Lupta cu Covid a avut două tipuri de bătălii. Una este cea extraspital, care a fost extrem de vizibilă, mediatizată și politizată. Și a doua, îngrijirea în spital a pacienților Covid, care este foarte puțin cunoscută.

Aș spune că între pacientul infectat, depistat, trimis către spital și pacientul externat sau decedat de Covid este o cutie neagră despre care se vorbește foarte puțin. O cutie neagră nefericită și neeuropeană numită “spitalul Covid”.

De ce neeuropeană ?

Din cunoștința mea, în Europa nu există noțiunea de spital Covid, ca un soi de stigmat declarat. Acest concept pare să existe doar în puține țări – ca Ucraina, de exemplu.

Situația aceasta pornește dintr-o greșeală de logistică destul de serioasă. Covid este o boală infecțioasă cu un tropism pulmonar mai mare.

Deci un bolnav de Covid care nu are altă patologie activă se îngrijește într-un spital de boli infecțioase sau de boli pulmonare. Iar dacă are comorbidități active, poate fi îngrijit în spitalul de profil, oricare ar fi acela, care, evident, trebuie să aibă asigurate circuitele “verde” și “roșu”, lucru știut de la începutul pandemiei.

Am învățat repede cât de neproductiv, de păgubos este conceptul de spital Covid și spital suport Covid, dar el a rămas, deși am explicat, am făcut memorii, am fost la Parlament, iar oamenii au început să se convingă în timp asupra acestui adevăr, odată cu amplificarea numărului de cazuri, atunci când aceste instituții “neo-formate” nu mai puteau face față.

Spitalele Covid au fost o soluție simplă de a scăpa de prezența pe stradă a bolnavului Covid. În martie, neținând cont de reguli europene ale dreptului omului, pacienții asimptomatici au ajuns în spitale Covid unde au fost “deținuți” până la negativare.

Ei au dispărut din statistica stradală, dar au încărcat aceste spitale cu pacienți în secții de specialitate.

Nimeni nu a dat o explicație pertinentă vreodată de ce Colentina (un spital multidisciplinar de renume) a fost ales ca spital exclusiv Covid.

Pentru că e gard în gard cu “Matei Balș”?

A fost unul dintre argumente, dar unul ridicol, care s-a dovedit caduc după ce, cu ocazia tragediei de la “Matei Balș”, niciun pacient de acolo nu a fost internat la Colentina.

A doua prezumție ține de structura lui pavilionară. Dar la Colentina fiecare pavilion e o secție cu un profil, adică un spital în sine. Practic, în Colentina s-a amplificat cu numărul de pavilioane ceea ce se putea face într-un spital nepavilionar.

Este un spital foarte necesar pentru că avem foarte puține spitale elective multidisciplinare în București pentru pacientul care nu e urgență și care trebuie să câștige nu doar bătălia de Urgențe, ci și războiul. Și acesta se câștigă la spitalul electiv.

Colentina, probabil cel mai mare spital cu anumite explorări de vârf în București, a fost paralizat și din punctul de vedere al competenței medicale. A fost invadat de o populație parțial nespecifică.

Adică?

În Colentina există medici de înaltă specializare care trebuie să îngrijească pacienți din profilul lor în conformitate cu legea și contractul de malpraxis. Ceea ce e o chezășie de bună îngrijire medicală, iar dacă îi pui să acționeze în alte domenii decât specialitatea lor e practic o invitație la malpraxis.

Unul dintre factorii de răspundere, atunci când i s-a stras atenția în scris că este în interesul pacientului să ne păstram competențele, a declarat că în război nu există competențe, că toți doctorii sunt la un loc, cu aceeași competență. Dar noi nu suntem în război, suntem într-o bătălie epidemiologică.

În al doilea rând, în toate țările, specialiștii au rămas specialiști în domeniul lor, indiferent de pandemie.

Imaginați-vă că aveți o pneumonie și sunteți internat într-o secție de ortopedie unde evident activează medicii ortopezi ai secției. De ce să aveți încredere în calitatea actului medical? Nici măcar doctorul însuși nu este încrezător.

Noi ne-am transformat într-un soi de păzitori degradați, inițial pentru pacienți la grămadă, unii gravi, alții asimptomatici. Așa a fost o lungă perioadă de timp, foarte încărcată psihic atât pentru noi cât mai ales pentru pacienți, dar în care am învățat foarte multe și despre medicină, dar și despre natura umană.

A fost și o chestiune disproporționată. La începutul pandemiei, Institutul de pneumoftiziologie, de exemplu, a declarat 44 de paturi pentru pacienții Covid, menținând-și circuitele verzi. Colentina în schimb a fost “rechiziționat” și transformat integral în spital Covid cu 400 de paturi.

Vă dau și alt exemplu. M-au sunat pacienți nonCovid din Câmpulung pentru o patologie care nu necesita “tren de București”. Dar nu aveau unde să se îngrijească la Câmpulung pentru că spitalul a devenit Covid. Ce socoteală e asta?

S-ar putea spune că această organizare a fost favorabilă pacienților Covid. Nici gând!

De ce?

Pacienții Covid au fost deseori depozitați în spitalele “de suport” fără să se țină seama de profilul lor medical real.

Condițiile de tratament pentru pacientul Covid, mutat “în urgență” de acasă sau din spitalul unde s-a prezentat inițial, în cvasiizolare, au, pe lângă impactul fizic, și un impact psihic extraordinar.

Panicați au fost și unii colegii doctori care sacrificau mai mult timp pe telefoane să scape de pacientul Covid decât să analizeze problemele medicale.

Vă dau un exemplu: primesc un telefon noaptea de la un mare spital de urgență din București și mi se cere să preluăm un pacient. Patologia Covid nu era de urgență, de ce să fie trimis noaptea? Răspuns sec: Pentru că așa avem dispoziție!

Gândiți-vă la pacientul acela, care noaptea e urcat brusc în Salvare și mutat.

Când am protestat față de această transhumanță bilaterală – pacienți Covid mutați la Colentina în timp ce pacienți ai Colentinei nu mai pot intra în spital – mi s-a spus că sunt specialiști destui și pacienții nonCovid se pot duce în altă parte.

Ăsta e un cinism extraordinar! Un pacient e legat afectiv de doctorul care îl tratează, o legătură necesară în actul medical.

Pacienți ai noștri nonCovid care s-au dus pentru bolile lor la alte spitale din București nu au găsit deseori poarta deschisă. Au fost momente dramatice, consultam prin telefon bolnavi care nu mai aveau îngrijirea necesară.

Credeți că e și aceasta o explicație pentru numărul extraordinar de mare de decese din luna noiembrie?

Cu siguranță mortalitatea din România are cauze în gestionarea crizei Covid. În ambele direcții, și mortalitatea Covid și non-Covid.

De ce în cazul Covid?

Din cauza gestionării defectuoase în spitalele Covid. Să explic.

Deși prin lege urgența trebuie rezolvată acolo unde ajunge, abia apoi pacientul e mutat, primeam telefoane la orice oră din zi și noapte, inclusiv pentru urgențe, prin săracul supra-solicitat CNCCI, care încercă să rezolve fără să posede corect și complet informațiile medicale. Și, din păcate, de multe ori informația e nu numai incompletă, dar chiar mincinoasă.

De exemplu, un pacient Covid cu decompensare cardiacă. Erau motive să fie adus la mine, deși în mod normal ar fi putut rămâne în spitalul unde ajunsese, dacă acesta avea cardiologie de înaltă calificare, ceea ce, de multe ori, era cazul.

Ceream informații în primul rând despre nevoia de oxigen pentru că noi nu avem posibilitatea să oferim în secția de cardiologie nici high flow, adică debit foarte mare de oxigen, nici asistare ventilatorie, posibilă doar în secția ATI sau în mica și brava noastră secție de penumologie.

Ni se spunea că pacientul e bine și ne pomeneam că are saturație de 70-80%, deci era dependent de high flow, iar ATI era deja plină. Pentru că după locurile ATI se alerga, de fapt.

Dar ați constatat și minciuni inverse: pacienți Covid declarați decompensați cardiac, deși nu erau, numai pentru a fi trimiși la dvs?

Categoric da. Am acceptat totuși pacienți cu patologie cardiacă marginală pentru a avea totuși pacienți de profil, decât pacienți pentru care nu aveam calificare să intervenim.

De la “centru” s-a spus că spitalele de suport Covid trebuie să primească pacienți cu factor de risc. Formularea ca atare este o stupizenie formidabilă. Factorii de risc pentru ce? Pentru Covid? Asta e treabă complicată și încă nerezolvată.

Au confundat “factori de risc” cu “comorbiditate activă”. Să vă explic.

Un pacient care în urmă cu 10 ani a avut o fractură de femur face Covid. Nu îl internezi la ortopedie. Tot așa, dacă un pacient hipertensiv face Covid nu înseamnă că el trebuie internat la cardiologie, ci la infecțioase sau la pneumologie în funcție de intensitatea patologiei dominante.

Unele chestiuni au fost aproape amuzante, dacă nu ar fi fost tragice. Ni se spune la telefon de la dispecer: pacientă cu maladie congenitală care are bloc atrioventricular complet. Am țipat: de ce nu e deja la noi în spital pentru implantare urgentă de stimulator?

Ca să mă lămuresc apoi că fata are, de fapt, o malformație congenitală corectată chirugical în urmă cu 10 ani, stimulator cardiac implantat tot atunci și nu avea nicio problemă cardiacă în acel moment. Avea Covid cu o patologie din spate. Dar informația a fost transmisă “un pic” modulată. Adevărul pe jumătate e mai rău ca minciuna.

E o mare diferență între pacientul Covid cu factor de risc și pacientul Covid cu comorbiditate activă. Nu am refuzat niciodată pacienți cu comorbidități cardiace active. Și am încercat să le fim de folos mai ales acestora.

Boala Covid trebuia tratată în spitalul în care era pacientul, pe profilul pacientului, sau la urgență, iar pentru cei fără comorbidități în spitalul de boli infecțioase sau pneumologie.

Sacrificarea unui spital multidisciplinar a fost păguboasă, traumatizantă pentru noi și bolnavi, iar acum se dovedește și falimentară financiar pentru spital.

Au murit pacienții pe care îi îngrijeați anterior pandemiei pentru că nu au mai primit tratamentul adecvat?

Am avut nenumărate cazuri de pacienți care s-au prăpădit pentru că nu au avut tratament și supraveghere. Am pacienți care sunt la limită. Sunt pacienți care au ieșit din perioada Covid și aveau nevoie de o îngrijire, dar nu au mai fost primiți în spitale nonCovid. Nu se întâmplă doar la noi. Dar la noi domină tăcerea.

A existat și un egoism intercolegial. Nu înțeleg de ce noi înșine, ca breaslă, ne-am complăcut în această modalitate de azvârlire a pacientului spre spitalele Covid care au devenit stigmatizate, un soi de centre de detenție sau domiciliu obligatoriu. Și stigmatizat a fost și pacientul.

Și acum? S-au deschis școlile, restaurantele, sunt o serie de relaxări. Cu Colentina cum rămâne? Mai ales că spitalul, îmi spuneți, e destul de gol.

În perioada între vârfurile Covid, mai – octombrie, am făcut demersuri pentru a intra în verde, din motive medicale, dar și pentru că spitalul intră în faliment. Au fost cheltuieli enorme.

Am situația financiară 2019-2020 și mă iau cu mâinile de cap. Doar o mică parte a fost rambursată. Sporurile au fost plătite în parte tot din fondurile spitalului. S-a cheltuit mult pentru circuite și izolare.

Eu am o vârstă și am trăit ce mai trăisem pe vremuri. Când am început să presăm pentru redeschiderea mixtă am avut și un număr impresionant de controale, dimineața la 6, seara la 10….

Am obținut hârtia la o lună și jumătate după cerere și numai bine în octombrie s-a spus “halt!”, deși aveam soluții să păstrăm o parte din spital “în verde”. Dar s-a bătut cu pumnul în masă și spitalul a fost redeclarat “suport Covid”.

Din păcate, și această problemă, care nu ar fi trebuit să aibă nimic politic, a căpătat și o culoare politică, ceea ce e tragic.

Ce se întâmplă acum nu știu. Demersuri se fac, spitalele din țară s-au înverzit parțial. S-a învățat târziu că trăim toți cu pandemia. Nu cerem revenirea la statutul verde, acceptăm un statut mixt. Dar măcar atât.

Ni se spune că nu știm cât de bine e acum cu pandemia și ar fi imprudent să redeschidem. Am și eu rezervele mele privind datele statistice. Dar pot să spun că nimic nu împiedică revenirea la condiția de spital mixt, iar dacă numărul cazurilor va crește ne vom adapta și vom găsi soluțiile necesare.

În plus, măcar acum, multe spitale au făcut circuite de Covid. Este inuman ca un pacient care vine într-un spital pentru o procedură cardiologica să fie mutat din locul unde a fost programat pentru că este “pozitiv”.

Am avut pacienți luați de pe masa de operație și transferați la Colentina pentru că aveau Covid. Am fost nevoiți să recurgem la soluții în extremis, uneori, ca să salvăm pacienții.

În continuare mă enervez când primesc telefon de transfer de la medici de aceeași specialitate pe motiv că noi suntem spital Covid. Și tu ce ești în 2021, în plină pandemie? Nu sunt cardiolog la fel ca tine, am vreo altă specializare?

Gestionarea “din birou” fără o vagă idee despre cum funcționează spitalele în interiorul lor, în interiorul sistemului, nu poate genera calitate medicală.