VIDEO „De trei zile arunc”/Fermierii aruncă tone de legume în timp ce samsarii din piețe vând marfa cu 200% mai scumpă

VIDEO „De trei zile arunc”/Fermierii aruncă tone de legume în timp ce samsarii din piețe vând marfa cu 200% mai scumpă

Ceapa verde a ajuns să fie cosită și aruncată la gunoi, arată fermierii supărați care au postat imaginile cu dezastrul din grădini pe rețelele sociale. Dar sunt zeci de tone de legume care sunt distruse și aruncate pe câmp, după ce fermierii nu reușesc să le mai vândă la piața de gros. Peste o sută de fermieri au aruncat în ultimele zile marfa rămasă nevândută. Clienții, cunoscuții samsari, nu mai vor să le cumpere marfa de când controalele ANAF s-au întețit și sunt obligați să prezinte acte. Asta arată, încă o dată, câte nereguli există în piețe și că mulți dintre samsari vând în ilegalitate.

Fermier: „Uite, acum vă arăt...am cosit ceapa. În loc să mă duc să o dau pe 20 de bani, am cosit-o și o fac bălegar. Pe 20-30 de bani nu se merită. (...) Cine vede filmulețul ăsta, nu e de râs, e de plâns. Aveți grijă că rămâneți cu marfa nedată. De trei zile arunc. (...) Pentru ceapa și usturoiul pe care le-am aruncat iei 30 de bani și pe piață e 2,5 lei. Pentru 20 de bani nu se merită să-mi nici motorină la mașină să ajung în Pucheni. Dacă îi zicem și noi 50 de bani, că e ANAF-ul la poartă. «Dacă mi-l dai pe 20 de bani, îl iau, dacă nu, nu». (...) Poate vede și șeful ANAF câtă muncă este. Muncim, plătim și aruncăm marfa din cauza la niște trădători”.

Ion Păunel, fermier: „La această dată avem foarte multe legume. În primăvară avem verdețurile, care sunt vedeta sezonului, dar au apărut și roșiile, castraveții, fasolea, varza, cartoful timpuriu, care, la această dată, se strică în piețele de gros din România, pentru că avem aceste controale ale ANAF, care sunt îndreptățite, și nu contestăm acest lucru, dar, din păcate, ne apropiem de sărbătorile Pascale. Marfa noastră este perisabilă. Într-adevăr, acești comercianți, samsari, nu intră în legalitate.

Fac un apel ca autoritățile, într-un fel sau altul, să mai acorde o perioadă de grație de o lună, două sau trei până aceștia intră în normalitate, să conștientizeze, să informeze, să primească avertismente, pentru că noi, micii fermieri, producătorii de legume, doar din asta trăim. Ei fiind prezenți în aceste piețe de gros, cei care nu respectă regulile unui comerț civilizat, nu mai vin să cumpere și atunci marfa se strică.

Dvs, ca și consumator, regăsiți pe rafturile de la magazine, din piețe ș.a.m.d. prețuri chiar cu 200% mai mari decât la producător. Fermierul spunea că dădea cu 20-30 de bani legătura, deci 4-5 fire. Deci se vinde cu până la 2, 3 sau chiar 5 lei legătura.

Acești oameni care ne ajută să ne revindem marfa trebuie să intre în legalitate, trebuie să plătească taxe și impozite, pentru că avem nevoie de școală, sănătate...avem nevoie ca dânșii, prin impozitele pe care le plătesc, să contribuie la subvenția noastră, pe care o primim de la stat pentru a veni cu produse de calitate, cu un preț mai bun, ca dvs să plătiți mai puțin pe produs.

O altă rugăminte a noastră ar fi ca aceste controale să fie făcute, pentru că avem legislație. De 20-30 de ani de zile nimic nu a făcut nimic. Această evaziune există în toate piețele de gros din România, în piețele agroalimentare. Ne-am dori ca ANAF-ul să meargă direct în piață, să stea pe stradă, să oprească mașini, să aplice legislația, să cofiște marfa, mașina. Noi suntem dependenți de vânzarea acestor produse pentru a ne asigura traiul zilnic al familiei, să primim subvenții de la stat pentru că trebuie să justificăm că am vândut o cantitate din producția noastră pentru a primi banii pe «Programul Tomata», pe sprijinul cuplat, pentru fonduri europene”.


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!