VIDEO Dăncilă i-a spus lui Iohannis că a doua parte a ședinței de guvern se va ține în absența lui, deși președintele afirmase că prezența sa la ședință ”nu poate fi limitată în timp”
UPDATE 16:41 – Președintele Klaus Iohannis a plecat de la Guvern. Ședința de guvern continuă cu partea a doua, așa cum a zis Dăncilă!
Președintele Klaus Iohannis a ajuns la Guvern joi la ora 15.07, ședința de guvern fiind programată la această oră. Președintele a venit însoțit de mai mulți consilieri, printre care Leonard Orban, consilier pe Afaceri Europene. Dăncilă i-a spus lui Iohannis că a doua parte a ședinței de guvern se va ține în absența lui, deși președintele afirmase că prezența sa la ședință ”nu poate fi limitată în timp”. La anunțul premierului, Klaus Iohannis a avut o expresie vizibil iritată, semn că a înțeles strategia premierului.
Șeful statului a declarat, la începutul ședinței de Guvern că atunci când participă la o astfel de ședință, o prezidează, dar că răspunderea asupra proiectelor aflate în discuție aparține Guvernului și premierului.
În replică, premierul Viorica Dăncilă i-a spus președintelui că ședința de Guvern se va desfășura în două etapte: o etapă care va cuprinde temele la care președintele are voie să participe – apărare, ordone publică și politică externă – și o a doua etapă care va cuprinde teme economice.
După minutul 25 și 15 secunde:
Klaus Iohannis face declarații în debutul ședinței de Guvern:
Există întrebări, discuții și vreau să le lămurim înainte să procedăm la ședința propriu zisă
Participarea mea la ședința are loc în virtutea atribuțiilor conferite de Constituție, mai exact e vorba de atribuțiile din articolele 80, 86 și 87, coroborate. Aceste chestiuni s-au mai discutat, fiindcă au mai fost etape când nu s-a știut foarte clar dacă poate să participe președintele
Există o clarificare, o decizie a CCR din 2007 pe acestă speță care se referă la articolele citate din Constituție, care spune foarte clar că președintele poate participa oricând la orice ședință
Aceasta poate fi citită în trei feluri: Art 80, președintele veghează la buna funcționare a autorităților. Aert 86 spune că președintele poate să consulte guvernul, fără să spună unde îl consultă
Foarte mulți specialiști s-au referit doar la art 87, unde se specifică mai în detaliu care pot fi domeniile de interes direct pentru președinte – externe și ordine publică și securitate națională
Prezența președintelui nu poate fi nici îngrădită, nici limitată în timp, pentru că ședințele la care participă le prezidează, nu parțial
Voi participa azi la ședința dvs de guvern. Nu vreau însă să citiți prezența mea aici doar într-o interprtare constituțională, ci în cheia unei colaborări obligatorii între noi, având în vedere că ne pregătim pentru preluarea președinției UE, iar mâine vom prelua în mod simbolic de la cancelarul Austriei președinția Consiliului UE. Dl canclear va fi mâine în vizită în România
Avem multe divergențe în multe domenii, dar într-o chestiune de mare interes național nu putem să ne permitem să nu colaborăm. Așadar, cititți participarea mea în cheia colaborării obligatorii
Pentru România, nici o altă variantă nu e bună. Se aștaptă de la noi poziții clare, corecte, transparente și în nici un caz nu se așteaptă o divergență între noi.
În final, ca să nu apară interpretări care nu au suport constituțional: subliniez că atunci când particip la ședință, o prezidez. Decizia ca și răspunderea asupra punctelor în discuție aparțin guvernului, în speță premierului
Cred că putem să avem o întâlnire instituțional corectă. Mulțumesc!
Declarațiile premierului Viorica Dăncilă:
Mulțumesc dle președinte, așa este, e atributul dvs să participați la aceste lucrui pe externe, apărare. Legat de cooperarea pe perioada președinției, e necesară, e nevoie de consens, ea reprezintă o provocare și o oportunitate de a demonstra că România e bine pregătită
În acest sens, sunt convinsă că miniștrii au pe masă dosarele astfel încât să poată da un răspuns pozitiv, să închisă cât mai multe dosare
Sunt convinsă că o cooperare și consens pe subiectele principale – Brexit, viitorul UE, summitul Sibiu, cadrul financiar, politica agricolă, coeziune, migrație – presupun abordare în conses, care să aducă plus pentru UE și România
Consultările cu guvernul sunt foarte bune pentru că există oportunitatea ca fiecare ministru în parte să poată să vorbească despre progresele pe fiecare dosare, cu sigranță poate să ducă la rezultate foarte bune dacă ne bucurăm de consens și de sprijin
E foarte bine să existe cooperare pentru că premierul conduce președinția Consiliului UE, iar președintele participă la Consiliul European
E foarte important ca fiecare pas făcut în acest sens să fie făcut de România și sunt convinsă că toți ochii sunt ațintiți asupra României
Acesta e proiectul major pentru țară și trebuie să fie prioritar pentru cei care conduc România
Mă bucură că opinia dvs de azi e tocmai în acestă direcție
Ședința de azi va avea loc în două etape. O primă etapă cu pe teme de ordine publică, apărare și politică externă. Și o a două etapă – documente legate de chestiuni economice
-------------
Iohannis anunțase încă din zilele precedente că va participa la ședințele de guvern pentru a preveni o posibilă adoptare a unei ordonanțe de urgență pentru amnistie și grațiere.
„Am văzut declarația domnului președinte la televizor, nu am fost contactată de domnul președinte sau de la cabinetului domniei sale să văd daca va fi prezent. Daca va veni, vom face ce prevede Constituția, vom discuta în prezența lui articolele care țin de atribuțiile domniei sale, rămânând ca apoi guvernul să discute de ceea ce revine in atribuțiile guvernului", a declarat premierul la Parlament.
Vom reveni