VIDEO Cutremur major la Istanbul. Seismul s-a resimțit până în România

VIDEO Cutremur major la Istanbul. Seismul s-a resimțit până în România

Risc Seismic

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 6,2, a lovit, miercuri, Turcia. Seismul, care a fost resimțit și în România, a fost surprins în direct la televiziunile din Turcia. De asemenea, locuitorii din Istanbul au ieșit îngrijorați pe străzile orașului după seism.

Pe rețelele sociale au fost publicate imagini surprinse în timpul cutremurului puternic resimțit și în România. În Turcia, seismul cu magnitudinea 6,2 a fost resimțit puternic în Istanbul.

Într-un videoclip publicat pe rețeaua socială X, poate fi observat momentul în care platourile de la televiziunea CNN Turk încep să se miște, iar prezentatoarea este vizibil speriată.

În alte imagini, locuitorii din Istanbul ies îngrijorați pe străzi.

Trei cutremure au lovit zona Istanbulului în cursul zilei de miercuri, conform datelor furnizate de Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor de Urgență din Turcia. Celelalte două au avut magnitudinea 4,4 și 3.

************

Un cutremur cu magnitudinea 6,2 a avut loc miercuri, la ora 12:49, în Turcia, potrivit Institutului American de Geofizică (USGS). Seismul s-a simțit în Turcia, Bulgaria, Grecia și România.

Potrivit informaţiilor de pe site-ul Preşedinţiei pentru gestionarea dezastrelor şi situaţiilor de urgenţă (AFAD) din Turcia, a fost înregistrat un cutremur cu magnitudinea de 6,2, al cărui epicentru a fost în Marea Marmara. Potrivit acestei surse, seismul, care a fost resimţit în Istanbul şi în provinciile învecinate, a avut loc la o adâncime de 6,92 kilometri.

Seismul s-a înregistrat la ora locală (şi a României) 12:49.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 28km S de Silivri, 33km SV de Kavakli, 41km SV de Bueyuekcekmece, 43km SV de Beylikduezue, 48km SV de Esenyurt, 48km SE de Corlu, 53km S de Cerkezkoey, 54km N de Bandirma, 58km E de Tekirdag, 61km SV de Basaksehir, potrivit INFP.

Seismul s-a simțit în Turcia, Bulgaria, Grecia și România.

„Un cutremur cu o magnitudine de 6,2 s-a produs în Silivri, Marea Marmara, Istanbul. În ceea ce priveşte cutremurul, care a fost resimţit şi în provinciile învecinate, AFAD şi toate echipele instituţiilor noastre relevante au început verificările pe teren”, a scris pe X ministrul de interne Ali Yerlikaya.

Sursa: adevarul.ro

Risc Seismic


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Un antreprenor apropiat de un general SRI a început un serial despre Nicușor Dan

2 O informație din Rusia care dă fiori...

3 Asta nu e Mafie curată? Zeci de grefieri din Mureș au câștigat în instanță, definitiv, majorarea salariilor cu 25% retroactiv de la 1 ianuarie 2018! / T…

4 De citit / Ioana Ene Dogioiu atrage atenția asupra unei manipulări de campanie

5 ALERTĂ Polymarket îl dă pe George Simion pe doi, cap la cap cu Nicușor Dan!