Interviul acesta a fost realizat  în anul 1985 cu un antrenat agent subversiv  KGB, Yuri Bezmenov.  El expune cei 4  paşi folosiţi pentru a schimba gândirea şi comportamentul unei întregi naţiuni, de-a lungul generaţiilor. Ceea ce se întâmplă acum în SUA cu Trump nu mai pare deloc o utopie. Iar asemănările cu ceea ce fac unii prin România sunt înfiorătoare... Dacă nici când procurorii Parchetului General ne vor spune că Iliescu și gașca de kaghebiști gen Militaru au furat Revoluția din 1989 nu ne vom trezi atunci chiar că ne merităm soarta...

ED GRIFFIN:  Purtăm o conversaţie cu Domnul Yuri Alexandrovici Bezmenov. Domnul Bezmenov  s-a nascut în anul 1939 într-o suburbie a Moscovei.  Este fiul unui ofiţer  de rang superior din armata sovietică. A fost educat la şcolile de elită din Uniunea Sovietică şi a devenit un expert în cultura şi limba indiană.

A avut o cariera strălucitoare la Novosti, care era, şi încă mai este aş putea să spun, arma de presă sau agenţia de presă a Uniunii Sovietice, dovedindu-se a fi, de asemeni, un front pentru KGB.

A fugit în vest în 1970 după  ce a ajuns total dezgustat de sistemul sovietic şi a făcut aceasta punându-şi viaţa în mare pericol. Cu siguranţă este unul dintre experţii de seamă din lume în legătură cu subiectul propagandei sovietice; dezinformări şi măsuri active.

ED GRIFFIN:  Când sovieticii folosesc expresia  “subversiune ideologica”, ce vor să exprime cu aceasta?

YURI BEZMENOV: Subversiunea ideologica este un proces legal, deschis. Îl poţi vedea cu proprii tăi ochi. Tot ce are de făcut mass- media americană este să işi scoată căşţile din urechi, să işi deschidă ochii şi ar putea vedea acest proces. Nu este nici un mister.

Nu are nimic a face cu spionajul. Ştiu că întrunirea inteligenţelor spionajului pare mai romantică. Probabil de aceea producătorii voştri de la Hollywood sunt atât de innebuniţi după tipurile de filme gen James Bond. Dar în realitate accentul principal al KGB-ului nu este deloc în domeniul inteligenţei.

După părerea mea şi conform părerilor multor dezertori de calibrul meu, numai aproximativ 15% din timpul, banii şi forţa de muncă se cheltuie cu  spionajul ca atare. Restul de 85% este un proces lent pe care noi îl numim subversiune ideologica, măsuri active sau război psihologic. Ce înseamnă în esentă este: să schimbi percepţia realităţii fiecărui american cum că  în ciuda abundenţei informaţiilor nimeni nu este capabil să ajungă la concluzii înţelepte despre cum să se apere pe ei înşişi, familiile lor, comunitatea lor şi ţara lor.

Este un mare proces de spălare a creierului ce se derulează foarte lent şi este impărţit în patru etape de bază.

Prima etapă este demoralizarea. Durează între 15 şi 20 de ani pentru a demoraliza o naţiune. De ce atât de mulţi ani? Pentru că acesta este numărul minim de ani necesar pentru a educa o generaţie de studenţi în ţara inamicului  tău expus la ideologia duşmanului său.Cu alte cuvinte, ideologia marxist-leninistă este pompată în creierele moi ale cel puţin 3 generaţii de studenţi americani, fără a concura sau a se contrabalansa cu valorile de bază americane, cu patriotismul american.

Procesul de demoralizare în Statele Unite este în esenţă deja terminat chiar din ultimii 25 de ani. De fapt, este îndeplinit în totalitate deoarece demoralizarea atinge zone în care nici măcar tovarăşul  Andropov şi toţi experţii săi nu au visat vreodată să aibă un succes atât de mare. În cea mai mare parte, procesul este desfăşurat de către americani asupra americanilor, mulţumită lipsei de standarde morale. Aşa cum am menţionat mai devreme, accesul la informaţia adevărată nu mai contează în zilele noastre. Un om care a fost demoralizat nu este capabil să evalueze informaţia adevărată. Faptele reale nu ii spun nimic, chiar dacă l-aş umple de informaţie, de dovezi adevărate, de documente şi fotografii. Chiar dacă l-aş lua cu forţa şi l-aş duce în Uniunea Sovietică şi i-aş arăta lagărele de concentrare, el ar refuza să creadă, până când va primi un şut în fundul lui cel gras. Când bocancii militari vor zdrobi, atunci se va trezi. Dar nu înainte. Aceasta este tragedia demoralizării.

A doua etapă este destabilizarea. De data aceasta, subminatorului nu ii pasă de felul cum vezi tu  consumul. Dacă mănânci junk food şi devii gras şi moale nu mai contează.

Durează numai între 2 şi 5 ani pentru a destabiliza o naţiune. De data aceasta, ce contează sunt lucrurile esenţiale: economia, relaţiile externe şi sistemul de apărare. Şi se poate vedea foarte clar că în anumite zone… sensibile, cum ar fi apărarea şi economia, influenţa ideilor marxist-leniniste în Statele Unite este absolut fantastică. Nu mă gândeam acum 14 ani când am aterizat în această parte a lumii că procesul se va derula atât de rapid.

Următoarea etape este, bineînţeles, criza; poate dura până la 6 săptămâni să aduci o ţară în pragul crizei. Se poate vedea în America Centrală acum; şi după criză, cu schimbarea violentă a structurii puterii şi a economiei, avem perioada de aşa zisă normalizare, care poate să dureze nedefinit. Normalizare este o expresie cinică, împrumutată din propaganda sovietică.

Când tancurile sovietice s-au mutat din Cehoslovacia în 1968, tovarăşul Brezhnev a spus: “Acum situaţia cu fraţii din Cehoslovacia este normalizată“. Acest lucru se va întâmpla şi în Statele Unite dacă le permiteţi tuturor nerozilor să aducă ţara în criză, să le promită oamenilor tot felul de bunătăţi şi paradisul pe pământ, să vă destabilizeze economia, să elimine principiul competiţiei libere de pe piaţă şi să instaleze un guvern de tip ‘big brother’ în Washington DC cu dictatori binevoitori ca Walter Mondale, care vor promite multe lucruri – fără să conteze dacă promisiunile sunt îndeplinite sau nu.

De exemplu, stângiştii voştri din Statele Unite; toţi aceşti profesori şi toţi aceşti apărători ai drepturilor civile. Ei sunt instrumente în procesul de subversiune, doar pentru a destabiliza naţiunea. Când scopul este atins, nu mai este nevoie de ei. Ei ştiu prea multe. Unii dintre ei, când sunt dezamăgiţi – când constată că marxist-leninismul vine la putere – evident că se simt ofensaţi. Ei cred că ei vor veni la putere. Acest lucru nu se va întâmpla niciodată, bineînţeles; vor fi aliniaţi la perete şi împuşcaţi. Dar ei ar putea să devină cei mai acerbi duşmani ai marxist-leniniştilor când ajung la putere; şi acest lucru s-a întâmplat în Nicaragua. Vă amintiţi că majoritatea acestor foşti marxist-leninişti au fost ori închişi ori unul dintre ei s-a desprins şi acum luptă  împotriva sandinistaşilor. S-a întâmplat şi în Grenada când Maurice Bishop, care era deja marxist – a fost executat de noii marxişti care erau mai marxişti decât el. La fel s-a întâmplat în Afganistan când Taraki a fost ucis de Amin şi apoi Amin a fost ucis de Karmal cu ajutorul KGB-ului. La fel a fost şi în Bangladesh unde Mujibur Rahman, un stângist foarte pro-sovietic a fost asasinat de tovarăşii săi marxişti-leninişti. Este la fel peste tot.

Recapitulare:

Cei patru paşi ai subversiunii sunt:

demoralizarea

destabilizarea

criza

normalizarea

Distribuie Distribuie Comentarii