VIDEO Cum arată Frogmore Cottage, casa pe care Charles le-a luat-o înapoi lui Meghan și Harry?

VIDEO Cum arată Frogmore Cottage, casa pe care Charles le-a luat-o înapoi lui Meghan și Harry?

Noi tensiuni în sânul Familiei Regale britanice, după ce Regele a decis ca fiul său cel mic și soția lui să nu mai folosească locuința pe care tot el le-a oferit-o ca dar de nuntă.

Meghan si Harry au ramas fara Frogmore Cottage jpg

Frogmore Cottage face parte din portofoliul de proprietăți al Casei Regale britanice încă din secolul al XIX-lea. De-a lungul anilor, diverși membri ai Familiei Regale au locuit în această casă cu 10 dormitoare, care a fost construită pentru prima dată în 1801 ca un refugiu pentru Regina Charlotte, soția Regelui George al III-lea.

În prezent, Frogmore Cottage este cunoscută pentru că a fost prima casă conjugală și reședința oficială din Marea Britanie a Ducelui și Ducesei de Sussex.

Cu toate acestea, în urma scandalului iscat de Prințul Harry cu dezvăluirile lui spumoase din interviuri, dar mai ales din biografia sa, "Spare", Regele Charles al III-lea a anunțat că a "evacuat" cuplul din Frogmore Cottage și că îi oferă cheile Ducelui de York.

Și, tocmai când era în discuție prezența lor la Încoronarea din 6 mai, Prințul Harry și Meghan Markle resimt o nouă respingere din partea Casei Regale britanice și se pregătesc să își expedieze bunurile rămase la actuala lor adresă din Statele Unite. Reprezentantul lor a refuzat să comenteze, însă cuplul ar fi "uimit" de decizia de a-l muta pe Prințul Andrew tocmai în acea casă.

Deși nu se știe dacă prințul Andrew va accepta oferta de a se muta din actuala sa reședință de la Royal Lodge în Frogmore Cottage, aruncăm o privire mai atentă asupra proprietății.

Care e povestea casei Frogmore Cottage?

Cabana este situată pe domeniul Frogmore, parte a parcului Windsor, Anglia, și a fost construită lângă Frogmore House, la ordinul Reginei Charlotte. Botezată inițial Double Garden Cottage, casa a primit numele de Frogmore (frog=broască), după ce Regina Victoria a luat un mic dejun aici în 1875 și a observat un "număr imens de broaște mici" în timpul scurtei perioade petrecute acolo, pe care le-a găsit "destul de dezgustătoare".

Acum, această casă este deținută de Crown Estate, dar este folosită ca reședință regală privată și nu este deschisă publicului. Proprietatea asupra Frogmore Cottage este transmisă de la un monarh la altul.

Din 2019, Ducele și Ducesa de Sussex au folosit Frogmore Cottage ca reședință oficială atunci când se află în Marea Britanie, după ce le-a fost dăruită de regretata Regină Elisabeta a II-a după ce s-au căsătorit în 2018.

Harry și Meghan au efectuat lucrări de renovare a cabanei folosind 2,4 milioane de lire sterline din banii contribuabililor, dar de atunci au rambursat integral această sumă.

Cum arată Frogmore House în interior?

Când a fost construită, Frogmore Cottage avea 10 dormitoare. Cu toate acestea, după renovarea majoră făcută de Harry și Meghan, a devenit o proprietate cu cinci dormitoare, iar acum include două orangerii, o grădină de legume și un studio de yoga.

O privire asupra interioarelor casei arată că Ducesa de Sussex a creat o ambianță relaxată, cu multă lumină naturală, mobilier din lemn, uși și tocărie albe, canapele moi și multe perne colorate în roșu și bleu, care se asortează cu draperiile și abajururile. Pe lângă aerul intim care a înlocuit vechea atmosferă de început de secol XX, ducesa și-a dorit ca pereții să fie văruiți cu lavabilă bio, fără agenți toxici, iar sistemul de încălzire al casei să fie unul eco-friendly.

Zona bucătăriei a fost adusă la nivelul tehnicii moderne de azi, cu aparatură din inox și mobilier pictat în alb.

Camera copiilor a fost și ea văruită cu vopseluri non-toxice, impregnate cu uleiuri de eucalipt și lavandă.

În toată casa, grație unui sistem wifi integrat, acționarea ferestrelor, controlul temperaturii ambientale, precum și muzica din boxele strategic plasate pot fi controlate cu ajutorul unui panel asistat de computer.

Cuplul ar fi apelat la designerul Vicky Charles pentru a proiecta interioarele noii lor case renovate. Harry și Meghan au oferit fanilor o privire în interiorul Frogmore Cottage într-o fotografie prezentată în documentarul lor de pe Netflix, care a fost lansat în decembrie anul trecut.

FOTO: Profimedia

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”