VIDEO Consultările președintelui Iohannis cu partidele parlamentare pentru desemnarea premierului. A început întâlnirea cu PNL. Discuția cu PSD s-a încheiat după mai puțin de 20 de minute

VIDEO Consultările președintelui Iohannis cu partidele parlamentare pentru desemnarea premierului. A început întâlnirea cu PNL. Discuția cu PSD s-a încheiat după mai puțin de 20 de minute

Consultările președintelui Iohannis cu partidele parlamentare pentru desemnarea premierului. A început întâlnirea cu PNL. Discuția cu PSD s-a încheiat după mai puțin de 20 de minute, relatează G4Media:

Ora 12:02 – Președintele Klaus Iohannis a început consultările cu delegaţia PNL.

Ora 11:20 – Consultările cu delegația PSD s-au încheiat

Ora 11:00 – Preşedintele Klaus Iohannis a început consultările cu delegaţia PSD în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.

„Tema discuţiei de astăzi este evidentă. Doresc să ştiu opinia dumneavoastră despre formarea unei majorităţi, o variantă, doi – despre formarea unui Guvern şi alte probleme pe care doriţi să mi le prezentaţi”, a spus Iohannis în debutul consultărilor.

Delegaţia PSD este formată din preşedintele formaţiunii, Marcel Ciolacu, secretarul general, Paul Stănescu, prim-vicepreşedinţii Sorin Grindeanu şi Gabriela Firea şi preşedintele Consiliului Naţional, Vasile Dîncu.

Din partea preşedintelui Iohannis participă consilierii prezidenţiali Mihaela Ciochină, Daniela Bârsan şi Laurenţiu Ştefan.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a reiterat, luni, că propunerea social-democraţilor pentru funcţia de premier este medicul Alexandru Rafila.

Preşedintele Iohannis urmează să se consulte şi cu delegaţiile PNL, USR PLUS, AUR, UDMR şi cu reprezentanţii minorităţilor naţionale.

Preşedintele Klaus Iohannis discută azi, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în viitorul Parlament, în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru, transmite Agerpres.

Şeful statului i-a invitat la consultări pe reprezentanţii PSD, PNL, ai Alianţei USR PLUS, Alianţei pentru Unirea Românilor şi UDMR, dar şi pe cei ai minorităţilor naţionale.

Consultările vor avea loc după următorul program:

* Partidul Social Democrat (PSD) – ora 11,00;
* Partidul Naţional Liberal (PNL) – ora 12,00;
* Alianţa USR PLUS – ora 13,00;
* Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) – ora 14,00;
* Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) – ora 15,00;
* minorităţile naţionale reprezentate în Parlament – ora 16,00

Consultările au loc după alegerile parlamentare din 6 decembrie, când, potrivit rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Central, au intrat în viitorul Legislativ PSD, PNL, Alianţa USR PLUS, AUR, UDMR şi reprezentanţii minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară.

Potrivit articolului 103 din Constituţie, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună.

Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Prim-ministrul, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa preşedintelui României, jurământul. Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, începând de la data depunerii jurământului.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că va participa la consultările cu şeful statului, Klaus Iohannis, propunerea social-democraţilor pentru funcţia de premier fiind medicul Alexandru Rafila. „Luni suntem primul partid invitat la Cotroceni. Voi merge însoţit de colegii mei. Nu voi putea să fiu însoţit de domnul profesor Rafila, deoarece în continuare este în izolare la domiciliu”, a anunţat Ciolacu, joia trecută, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD.

Din delegaţia PSD care va participa la consultările de la Cotroceni fac parte Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Sorin Grindeanu, Gabriela Firea şi Vasile Dîncu.

Liberalii merg la consultările de la Cotroceni cu propria propunere de premier – actualul ministru al Finanţelor, Florin Cîţu.

Delegaţia PNL pentru consultările de la Palatul Cotroceni va fi compusă din liderul formaţiunii, Ludovic Orban, premierul propus, Florin Cîţu, prim-vicepreşedinţii Raluca Turcan şi Rareş Bogdan. Vor mai fi prezenţi la consultări şi secretarul general al formaţiunii, deputatul Robert Sighiartău, precum şi liderul organizaţiei judeţene Prahova, Iulian Dumitrescu.

Dan Barna, Dacian Cioloş, Dragoş Tudorache, Cătălin Drulă şi Cosette Chichirău vor reprezenta Alianţa USR PLUS la consultările de luni de la Palatul Cotroceni.

De altfel, liberalii negociază cu USR PLUS şi UDMR formarea unei coaliţii de guvernare. Până acum, Alianţa USR PLUS a avut şi ea o propunere de prim-ministru – pe europarlamentarul Dacian Cioloş.

Liderii PNL, USR PLUS şi UDMR s-au întâlnit, săptămâna trecută, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, iar sâmbătă reprezentanţii acestor formaţiuni au început negocierile pentru formarea coaliţiei de guvernământ.

Duminică, purtătorul de cuvânt al UDMR, Hegedus Csilla, anunţa că runda de negocieri cu reprezentanţii PNL şi USR PLUS de la Vila Lac s-a încheiat, în condiţiile în care nu s-a putut conveni asupra persoanei premierului, astfel încât liberalii şi USR PLUS îşi vor prezenta candidaţi proprii pentru funcţia de prim-ministru la consultările convocate la Palatul Cotroceni.

Şi Alianţa pentru Unirea Românilor va merge luni, la Palatul Cotroceni, la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis pentru desemnarea viitorului premier. Din delegaţie fac parte George Simion, Claudiu Târziu, Ringo Dămureanu, Dan Tanasă, Diana Şoşoacă.

Duminică, George Simion, copreşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, spunea că AUR va revoluţiona clasa politică românească şi nu va face alianţă sau coaliţie „nici cu stânga, nici cu dreapta”.

Varujan Pambuccian, reprezentantul Uniunii Armenilor din România, a anunţat că va participa luni la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, unde va prezenta priorităţile şi proiecţiile minorităţilor naţionale pentru următorii patru ani. El a declarat, pentru AGERPRES, că, pentru a se discuta susţinerea unei coaliţii de guvernare, trebuie constituit noul grup al minorităţilor naţionale din Parlament. „Mai degrabă vom discuta cu preşedintele lucruri mari, care ne interesează, chestiuni de proiecţii pentru următorii patru ani. Să vedem acum ce va propune preşedintele, pentru că dânsul ne-a invitat, dânsul are iniţiativa”, a precizat Varujan Pambuccian.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”