VIDEO Concert cu sute de persoane la clubul de fițe Nuba din Mamaia, fără măști și distanțare
Petrecerile continuă pe litoralul românesc în timp ce numărul infectărilor a explodat în toată țara în ultima săptămână. Un concert cu sute de persoane a fost organizat, sâmbătă, la Nuba, unul dintre cele mai cunoscute cluburi din Mamaia, dezvăluie G4Media.ro .
Locația a intrat în atenția publicului încă de la inaugurare, atunci când invitații VIP au venit cu un elicopter care a parcat în fața clubului. Petrecerea a avut loc pe plajă, în spațiul amenajat pentru DJ și concerte, însă invitații depășeau numărul legal de 50 de persoane pentru evenimente private în aer liber.
Deși spațiul era aglomerat, participanții nu purtau mască și nu respectau distanțarea socială.
Ludovic Orban a declarat, într-o emisiune la Digi24, că operatorii economici de pe litoral sunt anunțați chiar de persoane din cadrul echipelor de control cu privire la raziile pe care echipele mixte le fac. Premierul a transmis că ”se va lucra” la acest detaliu pentru ca de acum controalele să fie înăsprite, iar cât mai puține persoane să știe de acestea pentru ca operatorii să nu mai afle când vor veni echipele de control.
În ultima săptămână, România se confruntă cu o creștere rapidă a infectărilor cu coronavirus în toată țara. În 28 de județe autoritățile raportează tot mai multe cazuri de la o zi la alta.
O analiză G4Media arată că o treime din totalul pacienților din România s-au infectat doar în ultimele 14 zile. Dacă de la începutul pandemiei au fost raportate 45.902 de infectări, doar în ultimele 14 zile s-au infectat 12.945 de persoane, aproape 30% din totalul pacienților.
Numărul de infectări a crescut semnificativ în câteva județe din țară: Argeș, unde au fost înregistrate 1.424 cazuri noi doar în ultimele două săptămâni, Prahova (+818 cazuri), Brașov (+797 cazuri), Dâmbovița (+666 cazuri), Galați (+638 cazuri) Bacău (+454) sau Timiș (+407 cazuri). De remarcat este că doar în jumătate de lună Argeș a înregistrat mai multe cazuri de coronavirus decât a raportat în restul pandemiei, începând cu luna februarie.