VIDEO Colonie cu sute de romi, intrată în carantină şi păzită de poliţişti. Cel puţin un sfert sunt infectaţi cu coronavirus

VIDEO Colonie cu sute de romi, intrată în carantină şi păzită de poliţişti. Cel puţin un sfert sunt infectaţi cu coronavirus

Colonia de romi din comuna bihoreană Vadu Crişului a fost pusă oficial în carantină, joi seara, începând cu ora 19.00, după ce testările făcute în comunitate au arătat că există un număr mare de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Anunţul a fost făcut, joi seara, de către prefectul judeţului, Dumitru Ţiplea, într-o postare video pe pagina oficială de Facebook a instituţiei, unde a precizat că măsura a fost propusă de autorităţile judeţene şi aprobată de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat.

"De astăzi, această comunitate unde trăiesc 470 persoane este carantinată şi va intra în monitorizarea Direcţiei de Sănătate Publică Bihor. Intrările şi ieşirile sunt păzite strict de Poliţie şi Jandarmerie. Practic nu se iese, nu se intră, iar starea de sănătate a întregii comunităţi va fi monitorizată permanent de specialiştii DSP, prin Spitalul orăşenesc Aleşd", a explicat prefectul.

Carantină sub pază

În acest timp, comunitatea va avea asigurată alimentarea cu energie electrică, apă, evacuarea deşeurilor, iar la un număr de 7-10 zile se monitorizează starea întregii comunităţi.

"Se asigură alimentarea cu energie electrică, apă, evacuarea deşeurilor. La un număr de zile, 7-10 zile, cât va dispune DSP, un număr de persoane vor fi testate pentru a vedea în ce stadiu este acea comunitate. Dacă vor exista persoane simptomatice, vor fi extrase şi internate în Spitalul Municipal Oradea", a mai spus Ţiplea.

Premieră naţională în colonie

Testarea comunitară, care a reprezentat o premieră naţională, a fost aplicată în colonia de romi din comuna Vadu Crişului sâmbăta trecută, pe 25 aprilie, după ce, cu două zile mai devreme, autorităţile au făcut o încercare care a eşuat, romii refuzând să se lase testaţi, postând în schimb o înregistrare video pe Youtube, în care se revoltă împotriva primarului comunei.

De altfel, cadrele medicale care s-au deplasat, sâmbătă, în colonie, au reuşit să testeze doar 123 din cei 470 de membri ai comunităţii.

"Pe 23 aprilie, ne-am deplasat acolo împreună cu cinci instituţii, inclusiv cu colegii de la Arme, jandarmi, Poliţie şi pompieri. Nu am reuşit testarea coloniei pentru că dumnealor nu au dorit. Am revenit sâmbătă şi am testat efectiv un număr de 123 de persoane", a mai spus prefectul, care apreciază că gradul de infectare în comunitatea de romi este de circa 25%.

Ce sunt testele pooling?

Până la urmă, în colonia de romi au fost făcute 9 teste tip pooling, pe 9 eşantioane de localnici, şi 10 teste individuale. Potrivit reprezentanţilor DSP Bihor, testările de tip comunitar, prin metoda pooling, cresc volumul, viteza şi eficienţa depistării persoanelor infectate cu Covid-19 şi vin în completarea procedurilor în vigoare, care se bazează pe testarea individuală.

"Strategia constă în definirea de zone clar delimitate geografic, cu populaţie omogenă, şi testarea comunităţilor din zonele respective prin metoda "pooling", respectiv testarea mai multor persoane într-o singură probă", explică dr. Dorel Ţîrţ, purtătorul de cuvânt al DSP Bihor.

Practic, prin "pool testing", probe recoltate de la zeci de persoane sunt amestecate, printr-o procedură specifică de laborator. Dacă rezultatul e negativ, înseamnă că niciuna dintre ele nu are virusul. În schimb, dacă rezultatul este pozitiv, toţi membrii acestuia vor fi izolaţi, iar grupul se va diviza, testându-se în adâncime.

"În cazul confirmării probei, grupul testat pozitiv va fi divizat în subgrupe mai mici, multiplu de doi, şi retestat până la identificarea tuturor persoanelor pozitive", a mai arătat Ţîrţ.

Metoda pooling este folosită în Bihor şi pentru testarea cadrelor medicale din spitale.

Testările de acest tip sunt aplicate, deja, pentru prevenţia Covid-19, în Israel, în mai multe zone din Germania şi din Statele Unite ale Americii.



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”