VIDEO Ciucă: Săptămâna viitoare urmează să avem o nouă întâlnire a Comitetului interministerial pentru energie

VIDEO Ciucă: Săptămâna viitoare urmează să avem o nouă întâlnire a Comitetului interministerial pentru energie

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunţat că săptămâna viitoare va avea loc o nouă întâlnire a Comitetului interministerial pentru energie, subliniind că este nevoie de o soluţie care să fie înţeleasă şi asumată atât de Guvern, cât şi de către furnizori, distribuitori, producători şi de mediul de afaceri.

El a participat la un forum economic organizat de Camera de Comerţ Americană în România, unde s-a discutat şi despre facturile la energie.

"Acest subiect a fost ridicat şi la întâlnirea de astăzi. Am stabilit cu dumnealor că la nivelul Guvernului, în urma deciziilor care au fost luate, ultima fiind cea din 15 ianuarie, prin care să asigurăm măsurile compensatorii pentru lunile februarie şi martie, să lucrăm împreună, ceea ce am şi făcut, întrunindu-ne pentru prima dată în comitetul interministerial, pentru a căuta soluţii împreună cu dumnealor şi cu consumatorii. Le-am spus foarte clar că în centrul preocupărilor Guvernului sunt cetăţeanul şi menţinerea deschisă a activităţilor economice", a declarat Ciucă, după participarea la reuniune.


Prim-ministrul a subliniat importanţa menţinerii locurilor de muncă, a funcţionării tuturor întreprinderilor economice.

"Avem nevoie să ne păstrăm locurile de muncă, avem nevoie să funcţioneze toate întreprinderile mici şi mijlocii şi chiar întreprinderile mari. Pentru toate acestea avem nevoie de o soluţie care să fie înţeleasă şi asumată atât de Guvern, cât şi de către furnizori, distribuitori, producătorii şi, desigur, mediul de afaceri", a transmis Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă piaţa de energie va fi reglementată de la 1 aprilie, premierul a spus: "Nu vă pot răspunde la această întrebare, pentru că, v-am spus, ne-am întâlnit săptămâna trecută, săptămâna aceasta colectăm datele de la toţi participanţii la comitetul interministerial, săptămâna viitoare urmează ca, pe baza analizei datelor colectate, să avem o nouă întâlnire". AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...