VIDEO Circa 2000 de morți în Turcia și Siria, lovite de două cutremure devastatoare de 7,8 și 7,7 grade
Un cutremur major cu magnitudinea 7,8 a lovit luni centrul Turciei și nord-vestul Siriei, provocând moartea peste 1.600 de persoane și rănirea a mai multor mii de oameni. Multe clădiri s-au prăbușit în regiunea acoperită de zăpadă, forțele de salvare începând căutarea supraviețuitorilor prinși sub dărâmături. Cutremurul, care a avut loc primele ore ale acestei dimineți de iarnă, a fost urmat la prânz de un alt seism devastator, de magnitudine 7,7, potrivit agenției europene de profil.
Potrivit bilanțurilor provizorii, peste 1.800 de oameni au murit, iar alți aproape 7.000 au fost răniți în Turcia și Siria, în urma seismului.
15:36Imagini din orașul turc Antep arată cum o clădire se prăbușește în timp ce echipele de salvare interveneau la o alta:
15:33Secretarul de stat Raed Arafat a declarat luni, despre echipa care pleacă în Turcia, că este formată din 60 de persoane, 4 câini utilitari specializaţi pentru căutarea la cutremure, el arătând că MApN a pus la dispoziţie trei aeronave, care vor transporta 7 tone de echipamente de căutare şi salvare.
El a mai spus că a avut o videoconferinţă cu autorităţile turce şi cu reprezentanţii Comisiei Europene şi a mecanismului de protecţie civilă european şi aproape toată Europa se mobilizează pentru a ajuta această ţară. (News.ro)
15:14Organizația Mondială a Sănătății se așteaptă la o creștere semnificativă a numărului de morți în urma cutremurului și a replicilor acestuia în sudul Turciei și în nord-vestul Siriei, care au transformat numeroase clădiri în ruine.
„Cred că ne putem aștepta la o creștere semnificativă a numărului de morți. Au fost multe clădiri care s-au prăbușit și (bilanțul) va crește mai semnificativ în jurul epicentrului cutremurului", a declarat pentru Reuters Rick Brennan, directorul regional de urgență al OMS pentru Mediterana de Est.
El a spus că eforturile de salvare au fost îngreunate de replicile cutremurului inițial: „Este mai greu pentru echipele de salvare să ajungă acolo pentru a scoate oamenii. Clădiri care ar fi putut suferi unele daune, dar care au rămas în picioare, pot suferi apoi un nou șoc și se pot prăbuși."
15:09Ultimul bilanț din Siria arată că 783 de oameni au murit, iar alți 2.280 au fost răniți, conform AFP.
Potrivit unui bilanț provizoriu al Ministerului Sănătății, citat de agenția oficială Sana, 403 persoane au fost ucise și 1.284 rănite în provinciile Alep, Latakia, Hama și Tartus, controlate de guvern. În zonele rebele, echipele de salvare ale Căștilor Albe au raportat 380 de morți și peste o mie de răniți.
15:03Cutremurul a lovit grav și pețele financiare din Turcia: Lira a căzut la un nou minim istoric, iar bursa suferă
14:54Eforturile de salvare din următoarele zile ar putea fi îngreunate de condițiilor meteorologice dificile în unele dintre zonele afectate, conform BBC.
În regiunea Turciei din jurul epicentrului primului cutremur sunt așteptate ploi abundente, în timp ce temperaturile vor fi de doar 3-4 grade ziua și mult sub limita înghețului noaptea. De asemenea, sunt prognozate ninsori.
Conform autorităților locale, cel puțin 2.800 de clădiri au fost distruse în urma primului cutremur, astfel că mii de oameni au rămas fără adăpost.
14:48 Ozgul Konakci, în vârstă de 25 de ani, din Malatya, povestește că a fugit împreună cu familia sa din imobilul în care locuiesc, văzând cum cinci clădiri din jurul lor s-au prăbușit, iar vecinii lor au fost prinși sub dărâmături, conform BBC.
- „Încă încearcă să-i salveze, dar este foarte frig și ninge. Nu știm ce să facem, doar așteptăm.
- Unii oameni au vrut să se întoarcă la casele lor pentru că era prea frig, dar apoi am venit replici puternice și au ieșit din nou. Au putut măcar să ia niște haine și pentru copiii noștri. Ne-am făcut griji doar să avem niște haine pentru copii, care să le țină de cald”, a spus tânăra, citată de BBC.
14:36Vibraţiile puternicelor seisme care au lovit sudul Turciei şi ţara vecină Siria au fost resimţite până în Groenlanda, a anunţat luni Institutul geologic danez, potrivit AFP.
„'Cutremurele puternice din Turcia au fost înregistrate în mod clar de seismografele din Danemarca şi din Groenlanda'', a precizat seismologul Tine Larsen.
14:17Ministerul român de Externe transmite că în cazul existenței unor eventuale grupuri de cetățeni români afectați, pentru a evita ocuparea liniilor telefonice pentru un timp îndelungat se recomandă ca o singură persoană din cadrul grupului să contacteze personalul consular, iar informațiile obținute de aceasta să fie diseminate și celorlalți cetățeni români din grup.
Românii pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Ankara: +90.312.447.7945 și +90.312.447.7940, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. Totodată, au la dispoziție și telefonul de urgență al secției consulare de la Ankara: +90.532.318.1726.
14:14Numărul deceselor din sudul Turciei a urcat la 1.014, a anunțat șeful agenției pentru dezastre a țării. 2.824 de clădiri au fost distruse, a declarat șeful Agenției de gestionare a dezastrelor și situațiilor de urgență (AFAD), Yunus Sezer.
14:05Peste 10 echipe de căutare și salvare din UE au fost mobilizate în urma cutremurului major care a lovit Turcia, a declarat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
„Echipe de căutare și salvare urbană au fost mobilizate rapid din Bulgaria, Croația, Cehia, Franța, Grecia, Ungaria, Malta, Olanda, Polonia și România pentru a sprijini primii salvatori de pe teren", a precizat Comisia Europeană într-un comunicat. Italia, Spania și Slovacia au oferit și ele echipe de salvare pentru Turcia.
13:46Dr. Steven Godby, expert în riscuri naturale la Universitatea Nottingham Trent, a avertizat că este de așteptat ca numărul morților în urma cutremurelor să crească semnificativ:
„Din nefericire, numărul morților va crește rapid. Un cutremur de magnitudine similară care a lovit Izmit, în Turcia, în 1999, a ucis peste 17.000 de persoane și a lăsat peste un sfert de milion de oameni fără adăpost. Primele imagini arată prăbușirea totală a mai multor clădiri din zona afectată, iar acestea sunt asociate cu pierderi semnificative de vieți omenești - de obicei, 30% dintre cei afectați de acest tip de colaps își pierd viața.
Cutremurul a avut loc dimineața devreme, când oamenii dormeau acasă, iar vremea este foarte rece, ceea ce înseamnă că cei prinși în dărâmături sunt puși în pericol și de temperaturile scăzute. În mod normal, în primele 24-48 de ore, mulți pot fi salvați din astfel de situații, dar vremea rece poate reduce acest timp.” (The Guardian)
13:38Sute de persoane au fost ucise în Siria în urma cutremurului cu epicentrul în Turcia, iar autoritățile au înregistrat un al doilea seism mai târziu în cursul zilei. Presa de stat siriană a anunțat că cel puțin 371 de persoane au fost ucise și 1089 au fost rănite, citând un înalt oficial din domeniul sănătății. Se presupune că bilanțul raportat de mass-media de stat îi include doar pe cei care locuiesc în zonele controlate de guvern.
Bilanțul victimelor din nord-vestul Siriei, controlat de opoziție, a crescut, de asemenea, la 211 morți și alte 419 persoane au fost rănite, au transmis Căștile Albe. (AFP)
13:07 Cele mai devastatoare cutremure din secolul XXI: Aproape 20 de ani de la seismul care a devastat Asia
12:53Centrul Seismologic Europeano-Mediteranean a anunțat că seismul a avut magnitudinea de 7,7 grade și s-a produs la o adâncime de doar 2 kilometri, conform Reuters. Cutremurul a avut loc la 67 km nord-est de Kahramanmaraş.
12:45Un nou cutremur cu magnitudinea 7,5, a avut loc în Turcia, a informat presa de stat. Seismul a lovit și capitala Siriei, Damasc, scrie Reuters.
12:38„Ucraina este pregătită să trimită un grup mare de salvatori în Turcia pentru a ajuta la răspunsul la criză”, a anunțat pe Twitter ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba.
„Lucrăm îndeaproape cu partea turcă pentru a coordona desfășurarea acestora”, a adăugat el
12:23România trimite echipe de salvare în Turcia cu două aeronave militare
Două aeronave de transport de tip C-130 Hercules și C-27J Spartan, aparţinând Forţelor Aeriene Române, execută luni, 6 februarie, o misiune de transport al materialelor și echipei de salvare RO-USAR, formată din personal specializat de intervenție în astfel de situații din cadrul IGSU, care va interveni de urgență în sprijinul populației afectate de cutremurul produs în această dimineață în Turcia, anunță MApN.
Aeronavele militare vor decola din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni luni, 6 februarie, în jurul orei 14.00, cu destinaţia Adana, Turcia.
12:15Organizația Mondială a Sănătății (OMS) se declară îngrijorată că există zone în Turcia de unde nu au au fost transmise informații în urma cutremurului devastator.
„Autoritățile naționale se vor concentra pe căutare și salvare în acest moment. Atunci ne vom aștepta la o nevoie crescută de ajutor pentru a trata răniții și pentru a sprijini întregul sistem de sănătate din zonele afectate”, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al OMS.
12:12Numărul deceselor provocate de cutremur în Turcia a urcat la 912, a declarat președintele Erdogan, adăugând că ultimul bilanț indică 5.383 de răniți.
Erdogan a adăugat că nu se știe cu cât vor crește bilanțurile, în condițiile în care operațiunile de căutare și salvare continuă. El a precizat că, până acum, 45 de țări s-au oferit să ajute Turcia.
11:58Vladimir Putin a oferit luni asistență din partea Rusiei pentru Siria și Turcia după cutremur. „Vă rog să acceptați profundele mele condoleanțe pentru numeroasele victime umane și distrugerile pe scară largă provocate de un cutremur puternic în țara dumneavoastră. Suntem pregătiți să oferim asistența necesară în acest sens", a spus Putin în mesajul său către Erdogan.
Rusia are relații ample atât cu Siria, cât și cu Turcia: Putin l-a susținut pe președintele Bashar al-Assad în războiul civil și are o relație deosebită cu președintele turc Tayyip Erdogan, membru NATO care a încercat să medieze în războiul din Ucraina. (Reuters)
11:48Associated Press relatează că agenția turcă de gestionare a dezastrelor și a situațiilor de urgență a transmis că cel puțin 284 de persoane au murit în șapte provincii turcești. Alte 440 de persoane au fost rănite.
Aproape 900 de clădiri au fost distruse în provinciile Gaziantep și Kahramanmaras din Turcia, a declarat vicepreședintele Fuat Otkay. Un spital s-a prăbușit în orașul de coastă mediteraneean Iskanderoun, dar numărul victimelor nu era clar încă, a spus el.
Numărul morților în zonele deținute de guvern din Siria a urcat la 245, cu peste 630 de răniți, potrivit presei de stat siriene. Cel puțin 147 de persoane au fost ucise în zonele controlate de rebeli, potrivit Căștilor Albe. S-au raportat clădiri prăbușite într-o fâșie transfrontalieră care se întinde de la orașele siriene Alep și Hama până la Diyarbakir din Turcia, la peste 330 km spre nord-est.
11:43Reuters a publicat imagini dramatice cu un copil salvat din dărâmăturile clădirilor prăbușite, în Siria.
11:37Centrala nucleară Akkuyu din Turcia, aflată în prezent în construcție, nu a fost avariată de cutremur, a declarat pentru Reuters un oficial al Rosatom, compania rusă care construiește centrala.
11:32Guvernul a anunțat că cei nouă studenți români și profesorul coordonator care au solicitat sprijinul statului român în urma cutremurului din Turcia vor fi repatriați astăzi. Ei vor fi preluați la bordul aeronavei care va transporta echipele de salvatori români către Turcia.
11:10Cutremurul a provocat luni cel puțin 386 de morți și 988 de răniți în nordul Siriei, potrivit unor cifre provizorii publicate de presa de stat și de echipele de salvare din zonele rebele. (AFP)
La acest moment, potrivit informațiilor oficiale din Turcia și Siria, bilanțul morților este de 670, iar cel al răniților de peste 3.300.
10:44Bilanțul persoanelor decedate în cutremurul care a lovit Turcia, luni dimineață, ar putea ajunge până la 10.000, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), citat de CNN.
10:20Operațiunile la terminalul petrolier al Turciei din Ceyhan au fost oprite, a anunțat agenția de transport maritim Tribeca, adăugând că va avea loc o întâlnire de urgență pe această temă, scrie Reuters. Conform Tribeca, porturile din sud-estul Turciei sunt afectate de cutremur și sunt raportate întârzieri în operațiuni.
Sursă foto: ABACA / Profimedia
Sursa foto: Omer Yasin Ergin / AFP / Profimedia
10:06Lideri din toată lumea au transmis mesaje de condoleanțe și sprijin pentru Turcia.
Un astfel de mesaj a transmis pe Twitter și președintele Klaus Iohannis: „Gândurile noastre sunt la victime și familiile lor după cutremurul devastator care a lovit Turcia și Siria. Transmit sincerele condoleanțe ale României familiilor victimelor și însănătoșire grabnică celor răniți. România este solidară cu cei afectați de această tragedie”.
09:34Guvernul României a anunțat că premierul a convocat Comitetul Național pentru Situații de Urgență, după ce Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Turcia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de cutremurul de peste 7 grade Richter produs noaptea trecută pe teritoriul acestora.
- „Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis trimiterea unei echipe RO-USAR, personal specializat de intervenție în astfel de situații din cadrul IGSU, în Turcia, țara puternic afectată de cutremurul de noaptea trecută.
- Sprijinul oferit de statul român a fost acceptat de autoritățile turce, precizând, totodată, că echipele de salvatori ale IGSU, împreună cu echipa medicală SMURD București (parte integrantă a INSARAG), alături de personalul Forțelor Aeriene Române din cadrul MAPN, sunt deja pregătite pentru desfășurarea acestei misiuni de sprijin”, a anunțat IGSU.
Studenți români aflați în Turcia au cerut ajutor pentru repatriere
09:26Un grup de studenți Erasmus, cetățeni români, care erau cazați la un hotel din localitatea Kahraman Maraş din Turcia au cerut sprijinul Ambasadei României la Ankara, în urma cutremurului de 7,8 grade, a anunțat Ministerul român de Externe, precizând că grupul de cetățeni români, alcătuit din nouă studenți și un profesor coordonator, a solicitat asistență consulară și sprijin pentru repatriere.
Ca urmare a dialogului reprezentanților ambasadei cu cetățenii români și cu autoritățile locale, s-a confirmat faptul că cetățenii români sunt în siguranță, conform MAE.
09:11Potrivit ultimelor bilanțuri oficiale, numărul celor morți din cauza seismului a urcat în Turcia la 284. În Siria numărul celor decedați este la acest moment de 237.
Bilanțul victimelor cutremurului care a zguduit luni dimineață sudul Turciei a crescut la 284 de morți și 2.323 de răniți, a anunțat vicepreședintele Fuat Oktay într-o conferință de presă.
09:00Seismul cu magnitudinea 7,9 a fost urmat de cel puțin 18 replici cu o magnitudine de peste 4, potrivit Serviciului Geologic al Statelor Unite (USGS), citat de CNN .
Conform USGS, au avut loc șapte cutremure cu o magnitudine peste 5. Cea mai puternică replică de până acum a fost înregistrat la doar 11 minute după primul cutremur și a avut o magnitudine de 6,7, a precizat USGS.
Experții spun că este posibil să fie înregistrate noi replici puternice în orele și chiar în zilele următoare.
08:53Președintele sirian Bashar Al-Assad a prezidat o ședință de urgență a consiliului de miniștri al națiunii pentru a evalua pagubele cauzate de cutremur, potrivit unei postări pe Facebook a ministerului sirian de sănătate. Într-o altă postare se precizează că echipe medicale sunt trimise în regiunile afectate.
08:48Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis pe Twitter că țara sa este pregătită să ofere asistența necesară poporului turc „prieten" în urma cutremurului care a lovit țara în cursul zilei de luni.
„Sunt șocat de știrile despre moartea și rănirea a sute de persoane în urma cutremurului din Turcia. Transmitem condoleanțe familiilor victimelor și le urăm o recuperare rapidă celor răniți. Suntem în acest moment aproape de prietenul nostru, poporul turc, gata să oferim asistența necesară", a scris Zelenski.
08:30Aproape 1.000 de voluntari s-au deplasat de la Istanbul în regiunile afectate de cutremur din Turcia, potrivit guvernatorului Istanbulului, Ali Yerlikaya. Ei se vor alătura echipelor de căutări și a celor medicale din spitale
08:21Cel puțin 237 de sirieni au fost uciși și 639 au fost răniți în Alep, Hama, Lattakia și Tartous, potrivit ministerului sirian al Sănătății.
08:09Căștile Albe declară stare de urgență în nord-estul Siriei. The White Helmets a emis o declarație prin care se arată: „Cutremurul s-a soldat cu sute de răniți, zeci de morți și oameni rămași fără adăpost în plină iarnă. Condițiile meteorologice nefavorabile, inclusiv temperaturile scăzute și vremea furtunoasă, au agravat situația lor îngrozitoare. Grupul face apel la ăorganizațiile umanitare internaționale să intervină prompt și să sprijine populația afectată cu orice e posibil”
08:03Autoritățile nu pot lua legătura cu Nurdagi și Islahiye, două orașe din provincia Gaziantep, a declarat Ümit Tiryaki, șeful departamentului de sănătate al provinciei.
08:00Un castel antic din Gaziantep, Turcia, datând de mii de ani, a fost distrus în urma cutremurului.
07:57În Pazarcık din Turcia, locuitorii au spus că se tem pentru cei prinși sub clădirile prăbușite. Un locuitor, Nihat Altundağ, povestește că șocul puternic al cutremurului i-au trezit familia: „Casa noastră pare solidă din exterior, dar există crăpături în interior. Sunt clădiri distruse în jur, sunt case în flăcări. Sunt clădiri care se prăbușesc. Sunt oameni care nu pot ieși din case și sunt oameni la care nu putem ajunge. Așteptăm să răsară soarele ca să vedem amploarea cutremurului. Oamenii sunt toți afară, speriați”.
07:55Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că au fost trimise echipe de căutare și salvare în zonele afectate de cutremur. Țara a solicitat, de asemenea, asistență internațională pentru eforturile de salvare.
07:50Clădirile rezidențiale din zona Gaziantep sunt realizate în mare parte din cărămidă și beton fragil și sunt extrem de vulnerabile la tremurături cauzate de cutremure, potrivit U.S.G.S. Au fost probabile victime semnificative și pot exista sute de decese, a spus agenția.
07:46Serviciul feroviar a fost suspendat la nivel național în Siria, iar guvernul a declarat stare de urgență. Echipe medicale sunt trimise în părțile de nord ale țării pentru a ajuta cu răspunsul. În nord-vestul Siriei, care se află sub controlul opoziției susținute de Turcia, White Helmets, grupul de voluntari cunoscut oficial sub numele de Apărarea Civilă a Siriei, a declarat că au fost zeci de morți și răniți.
07:43Pe lângă populația locală, Gaziantep găzduiește mulți dintre milioanele de refugiați sirieni din Turcia și este locul uneia dintre cele mai mari operațiuni conduse de Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați. Cutremurele au loc frecvent în Turcia, care este încrucișată de linii de falie. Cutremurele recente din regiune au provocat alunecări de teren care au contribuit la decese.
07:40Ministerul sirian al Sănătății a declarat într-o postare pe Facebook că președintele Bashar al-Assad convoacă o reuniune de urgență a Consiliului de Miniștri pentru a evalua pagubele cauzate de cutremur. Cel puțin 111 persoane au fost ucise în Alep, Hama și Lattakia și 516 au fost rănite, potrivit ministerului sirian al Sănătății.
07:38Agenția turcă de gestionare a dezastrelor, AFAD, a comunicat luni că 76 de persoane și-au pierdut viața și 440 au fost rănite în urma cutremurului masiv care a răsunat în mai multe provincii din sudul țării.
„76 dintre cetățenii noștri și-au pierdut viața în Adana, Adiyaman, Malatya, Kahramanmaras, Gaziantep, iar 440 de cetățeni au fost răniți în Sanliurfa, Diyarbakir, Adana, Adiyaman, Malatya, Osmaniye, Hatay și Kilis", a precizat AFAD.
07:29Peste 100 de persoane au fost ucise și peste 200 rănite în regiunile siriene Alep, Hama și Latakia, a anunțat agenția de presă de stat (SANA), într-un cutremur care a zguduit și sudul Turciei, unde a provocat moartea a cel puțin 76 de persoane.
Un oficial din domeniul sănătății din provincia siriană Alep a declarat pentru Reuters că unii locuitori se află încă sub dărâmături, iar răniții se îndreaptă în valuri spre spitale.
sursa foto: Zana Halil / AP / Profimedia
Sursa foto: Mehmet Antakyali / Zuma Press / Profimedia
Sursa foto: Depo Photos / Zuma Press / Profimedia
--------------
Regiunea sudică Gaziantep este unul dintre principalele centre industriale şi de producţie ale Turciei şi se învecinează cu Siria. În zonă se află, de asemenea, numeroşi refugiaţi. Cel puţin 42 de persoane au murit şi alte 200 au fost rănite în Siria, a relatat în primă fază agenţia SANA, citată de CNN.
Decesele au survenit în regiunile Aleppo, Hama şi Latakia. Mai multe clădiri din Siria s-au prăbuşit. Grupul Căştile Albe, cunoscut oficial ca Apărarea Civilă Siriană, a anunţat, de asemenea, că există zeci de victime şi că sute de oameni sunt prinşi sub dărâmături în regiunea Idlib.
Jurnalistul Eyad Kourdi, care locuieşte în oraşul Gaziantep, a declarat pentru CNN că au avut loc până la opt replici „foarte puternice" în mai puţin de un minut de la producerea cutremurului iniţial cu magnitudinea de 7,8, ceea ce a făcut ca lucrurile din casă să cadă la pământ.
Replicile puternice vor continua probabil în orele şi chiar în zilele următoare după un cutremur atât de puternic ca acesta, potrivit specialiştilor intervievaţi de CNN.
Serviciul european de monitorizare seismică EMSC a declarat că se evaluează posibilitatea unui risc de tsunami, transmite Reuters.
Şeful Crucii Roşii din Turcia a declarat că mobilizează resurse pentru regiune, deoarece a primit informaţii despre pagube grave şi clădiri prăbuşite şi a îndemnat oamenii să plece din casele avariate.
Posturile de televiziune TRT şi Haberturk au prezentat imagini cu oameni adunaţi în jurul unei clădiri distruse din Kahramanmaras, căutând supravieţuitori. Guvernatorul provinciei Sanliurfa din sud-estul Turciei, Salih Ayhan, a declarat pe Twitter că există clădiri distruse şi a îndemnat oamenii să se ducă în locuri sigure.
Clădiri dărâmate și în Siria
Cutremurul a fost resimțit în Cipru, Liban şi mai ales Siria, dar şi în Grecia şi Israel, potrivit The Guardian.
Presa de stat siriană a declarat că un număr mare de clădiri s-au prăbuşit în provincia Alep, în timp ce o sursă din cadrul serviciilor civile din Hama a declarat că mai multe clădiri s-au prăbuşit şi acolo.
"Au căzut tablouri de pe pereţii din casă", a declarat Samer, un locuitor din Damasc, capitala siriană. "M-am trezit îngrozit. Acum suntem cu toţii îmbrăcaţi şi stăm la uşă", a povestit sirianul.
Oamenii din Damasc, precum şi din oraşele libaneze Beirut şi Tripoli au fugit în stradă şi s-au urcat în maşini pentru a se îndepărta de clădiri, au declarat martorii.
Potrivit CNN Turk, cutremurul a fost resimţit în mai multe oraşe mari, precum Kahramanmaraş, Gaziantep, Nevşehir, Kayseri, Ankara, Adana şi Hatay. Autorităţile fac apel la populaţie să lase drumurile libere, pentru a se putea interveni.
Se înregistrează în continuare replici după unda de şoc. O replică având magnitudinea de moment de 5,2 s-a produs la ora locală 5:23 (4:23, ora României), la 21 de kilometri est de Nurdagi.
SEISMUL A DURAT APROAPE UN MINUT
UPDATE: Potrivit Reuters, Centrul de cercetare pentru geoştiinţe din Germania, GFZ, a evaluat magnitudinea cutremurului la 7,9 şi adâncimea la 10 kilometri.
Autoritatea pentru gestionarea dezastrelor şi situaţiilor de urgenţă din Turcia (AFAD) a estimat magnitudinea seismului la 7,4, iar epicentrul în apropierea oraşului Kahramanmaras din sudul ţării.
S-au înregistrat pagube la clădiri, iar oamenii erau adunaţi pe străzile înzăpezite, potrivit imaginilor difuzate de postul public de televiziune TRT. Cutremurul a durat aproximativ un minut şi a zguduit ferestre, a declarat un martor pentru Reuters.
Zona este lovită în mod frecvent de cutremure puternice. În 1999, peste 17.000 de persoane au fost ucise în urma unui cutremur puternic care a zguduit nord-vestul ţării.
CUTREMURUL A FOST URMAT DE REPLICI PUTERNICE
Seismul s-a produs la ora 1:17 GMT (4:17 ora locală, 3:17 ora României) şi epicentrul a fost localizat la 26 de km est de oraşul Nurdagi şi la 32 de km de oraşul Gaziantep.
La circa 10 minute a urmat, tot în centrul Turciei, un nou cutremur de 6,7 magnitudine de moment, care s-a produs la adâncimea la 9,9.
O nouă replică a fost înregistrată la alte câteva minute, la 16 km est de Nurdagi, având magnitudinea de 5,6 în timp ce adâncimea la care s-a produs a fost estimată la 10 kilometri. (sursa:news.ro)