VIDEO Cioloș: Păstrăm legătura cu serviciile medicale franceze să ne asigurăm că românii primesc cele mai bune îngrijiri

VIDEO Cioloș: Păstrăm legătura cu serviciile medicale franceze să ne asigurăm că românii primesc cele mai bune îngrijiri

Premierul Dacian Cioloș a declarat miercuri, la începutul ședinței de Guvern, că autoritățile române păstrează legătura cu reprezentanții serviciilor medicale franceze, pentru a se asigura că românii răniți în atentatul de la Nisa primesc "cele mai bune îngrijiri".

El și-a exprimat din nou regretul față de moartea unui cetățean român în atentatul de pe Coasta de Azur.

"În privința atentatului de la Nisa, am aflat ieri cu tristețe că între cei care au fost uciși în acest atentat se află (...) și un cetățean român. Este o tragedie care a lovit o familie întreagă, pentru că soția și copilul se află răniți în spital. Din informațiile pe care le avem, evoluția lor este bună și sper că se vor însănătoși cât mai repede", a declarat Cioloș.

Premierul a menționat că încă doi cetățeni români sunt răniți în Franța, dar starea lor evoluează pozitiv. "Avem vești bune și în privința celorlalți doi români care au fost răniți în atac și a căror situație medicală evoluează bine, din elementele pe care le am. Păstrăm în continuare legătura cu serviciile medicale franceze pentru a ne asigura că românii care se află internați acolo primesc cele mai bune îngrijiri", a spus prim-ministrul.

Dacian Cioloș a apreciat implicarea Ministerului Afacerilor Externe în sprijinul cetățenilor români afectați de atentatul de la Nisa.

"Mulțumesc și Ambasadei noastre de la Paris, Consulatului de la Marsilia, Consulatului onorific de la Nisa pentru modul în care s-au mobilizat pentru a sprijini cetățenii români care au trecut prin momente foarte dificile acolo. Au fost momente grele, dar e bine că am reușit", a adăugat premierul.

AGERPRES/(A — autor: Oana Ghiță, editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruștei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare . Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro .

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro .


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor