VIDEO „Cine a fost vinovat?”/Dispută provocată de imaginile cu un accident pe Valea Jiului între un camion și un autoturism

VIDEO „Cine a fost vinovat?”/Dispută provocată de imaginile cu un accident pe Valea Jiului între un camion și un autoturism

Un accident între un camion și o mașină, care a avut loc în Defileul Jiului, a iscat o dispută între șoferi, pe rețelele sociale. În timp ce unii spun că şoferul autoturismului nu a virat la timp, alţii dau vina pe şoferul camionului, care ar fi intrat pe contrasens.

Accidentul a fost surprins de camera de bord a unui alt participant la trafic.

În imgini se vede cum camionul merge cu viteză mare și într-o curbă la stânga trece peste linia continuă. Din sens opus venea o Skoda, care a lovit cabina camionului ;i a ricoșat în zidul de beton de pe marginea șoselei.

Șoferul din mașină nu a putut ieși din mașină în primele minute, iar prima persoană care a ajuns la el a fost cel care a filmat momentul și l-a postat ulterior pe rețelele sociale. Și șoferul camionului a oprit imediat și a venit să vadă ce s-a întâmplat. Din imagini nu se vede clar cât de grav e rănit cel aflat la volanul Skodei, dar șoferul camionului reușește să deschidă portiera și să discute cu el.

Postarea s-a viralizat, iar oamenii au început să comenteze imaginile, aproape toți încercând să stabilească cine a fost de vină pentru accident. Unii aus spus că șoferul camionului pentru că a tăiat curba, alții că șoferul autoturismului nu s-a încadrat corect.

Polițiștii din Gorj au transmis că incidentul a fost încadrat ca tamponare, iar șoferii s-au înțeles pe cale amiabilă.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…