VIDEO Ce se întâmplă?/O companie întreagă a armatei ruse s-a predat în Kursk. Ucrainenii spun că n-au luat atâția prizonieri într-o singură zi de la începutul războiului

VIDEO Ce se întâmplă?/O companie întreagă a armatei ruse s-a predat în Kursk. Ucrainenii spun că n-au luat atâția prizonieri într-o singură zi de la începutul războiului

Forțele speciale ucrainene au declarat că au capturat miercuri cel mai mare grup de soldați ruși care s-au predat de la începutul războiului, echivalentul unei companii întregi fiind luată în captivitate în timpul incursiunii militare din regiunea Kursk, relatează Reuters .

Cei 102 militari ruși făceau parte din Regimentul 488 Motorizat de Gărzi și unitatea „Ahmat” atașată acestuia, potrivit trupelor speciale ucrainene care luptă în Kursk în sprijinul forțelor regulate.

„Ei au capturat și au curățat o redută bine fortificată din toate părțile pentru o companie – cu comunicații subterane și cazarme pentru militari, o cantină, arsenal și chiar și o baie cu dușuri”, se afirmă într-un comunicat remis de comandamentul de la Kiev.

Acesta afirmă că în nicio altă zi de la declanșarea invaziei pe scară largă de către președintele Vladimir Putin nu a fost luat un număr atât de mare de prizonieri ruși într-o singură zi.

Ucraina și-a lansat pe 6 august incursiunea surpriză în regiunea Kursk și Kievul susține că a ajuns să controleze peste 1.000 de kilometri pătrați din teritoriul național al Rusiei.

Fotografii și înregistrări video distribuite de forțele speciale ucrainene arată zeci de militari ruși cu fața la pământ sau stând ghemuiți într-un buncăr, așteptând să fie duși într-un centru de prizonieri.

Serviciul de Securitate al Ucrainei spune că aceștia vor fi dați la schimb în cele din urmă pentru prizonierii de război ucraineni luați de Rusia.

Dmitro Lubineț, comisarul ucrainean pentru drepturile omului, a declarat chiar săptămâna aceasta că a purtat o nouă rundă de discuții cu omologul său rus pentru a organiza un schimb de prizonieri.

Ultimul schimb a avut loc luna trecută.

Oficialii de la Kiev spune că au recuperat 3.405 de prizonieri de război luați de ruși prin astfel de schimburi făcute din data de 24 februarie 2022.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!