VIDEO Ce idiot sinistru!/Episcopul de Giurgiu spune că incendiile din spitale sunt „făcătură”, „vaccinurile lui Cîțu” expirate și Iohannis, „de alt neam”, a scuipat pe obrazul românilor
Preasfințitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a atacat în termeni duri clasa politică, inclusiv pe președintele Klaus Iohannis, în predica susținută la finalul slujbei pentru Sfânta Parascheva.
Epicopul Ambrozie și-a început predica de la reportajele Recorder.
”Zilele trecute, probabil copiii v-au spus, la comandă a apărut un reportaj în care este discreditată Biserica, și pariarhul, si ierarhia, pentru proiectul acesta național de zidire, cu bănuții noștri ai credincioșilor, ai preoților, ai enoriașilor, Catedrala Mântuirii Neamului. (…)
Preşedintele țării, care nu face nimic pentru țară şi care dezbină, a venit la Comana, s-a plimbat prin pădure cu bicicleta, dar n-a intrat la sfânta mănăstire unde e înmormântat voievodul binecredincios, fiul lui Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş voievod (în realitate Vlad Țepeș e nepotul lui Mircea cel bătrân, n.red.). Nu au intrat şi nu-i interesează Biserica. Sfidare peste sfidare! Oameni corupţi pe care i-a desemnat miniştri şi prim-miniştri, n-au făcut nimic pentru țară”, spune Ambrozie.
”Să nu ai astăzi tu o strategie prin care să protejezi țara, ba, mai mult decât atât, să ai miniştri care declară că nu vor ieftini combustibilii… Uitaţi cum se duce țara la vale şi cum se scumpesc toate, de la pâinică, untdelemn, pâinea cea de toate zilele, pentru că cei care conduc țara noastră sunt oameni de nimic, n-au credinţă.
Preşedinţii de după ´90 se duceau şi se închinau la Sfânta Parascheva. Erau alături de popor. Pe ăştia nu-i îngăduie Sfânta Parascheva să vină pentru că sunt mincioşi şi nu iubesc poporul. Singura, dar singura care mai face ceva pentru oameni, pentru popor, pentru copii este Biserica”, a mai acuzat Ambrozie, lăudându-l în antiteză pe patriarh pentru ce a făcut pentru țară ”din bănuţii pe care-i aduceau oamenii la Sfânta Parascheva”.
”Nu se poate ca rugăciunile să nu îi dea jos pe nemernicii ăştia"
”Cine îi plăteşte pe aceşti epigoni să înregistreze şi să îşi bată joc de preoţi şi de Biserică?”, se întreabă episcopul retoric, făcând referire la jurnaliștii de la Recorder. El atacă și televiziunile care prezintă pelerinajul ”ca îmbulzeală, că sunt sărăntoci, că se duc acolo, că nu ştiu carte şi aşa mai departe”.
El a spus că oamenii o duc mai rău decât în comunism, că la putere s-au perindat ”copiii securiștilor”, că după ce Dumnezeu va permite vor fi anchetați și că doar preoții au făcut lucruri pentru oameni.
”Până când or să-şi bată joc oamenii ăştia de credinţa noastră? Pentru că, ştiţi cum e, la baza piramidei stă glodul, stă poporul şi pe vârfuri stau ăştia care ne conduc. Dar când s-o clătina mulţimea să vedeţi cum cad şi-şi rup gâtul toţi!
Par tânăr, dar am văzut atâţia care au fost prim-miniştri, şi i-aţi văzut şi dvs., şi miniştri, toţi s-au trecut pe la Jilava, prin puşcării. Când şi-o lua Dumnezeu mâna de pe ei, de pe ăştia care chinuie țara, toţi vor sfârşi şi o să se găsească vreun procuror care o să ia şi să vadă ce-au făcut pentru străini, pentru corporaţii. Pentru noi n-au făcut nimic. Numai minciuni şi poporul trăieşte în frig şi în foame mai rău decât în perioada comunistă. Au sărăcit țara, iubiţi credincioşi, şi noi trebuie să tăcem şi să nu spunem lucrurilor pe nume!?
După '90 încoace tot copiii securiştilor şi tot ăia care au avut un pic de cheag şi tot ăia care au cumpărat acţiuni au făcut câte ceva prin sate... n-au făcut nimic! De-aia încă şcolile au toalete în curte, copiii stau în frig… N-au făcut nimic! Nişte hoţi şi nişte pungaşi. Singurii care au stat alături de popor au fost preoţii. (…)
Ştiţi, ne uităm aşa cu deznădejde, dar cu speranţă în Dumnezeu, care nu se lasă batjocorit, cum spunea şi Patriarhul anul trecut, la predica de Sf. Dumitru, că Dumnezeu nu Se lasă batjocorit până în sfârşit. Și toate rugăciunile celor care vin la biserică şi la mănăstiri nu se poate ca vreodată să nu îi dea jos pe nemernicii ăştia care nu sunt vrednici de votul nostru şi de încrederea noastră.
Mă gândeam zilele trecute: măi, cum ajung parlamentari şi deputaţi, cum te caută pe tine, episcop, pe tine preot, pe oamenii din sate, vin cu pancarte, cu fluturaşii, intră peste tine ca sectanţii în curte ca să îi votezi. După ce şi-au văzut caii la căruţă, cum se spune, patru ani de zile nu te mai caută nimeni, nu te mai ajută nimeni”, a continuat Ambrozie.
În discurs a fost inserată și o informație falsă cum că banii de pensii ar fi fost folosiți în campanii: ”Văd oameni care au copii la 25 de ani care târâş-grăpiş au terminat o facultate, dar stau tot cu părinţii, pe salariul şi pe pensia părinţilor şi a bunicilor. Le e comod, le e cald acolo, nu vor să muncească, nu vor să lucreze. Cine ne va plăti pensiile mâine-poimâine? Dar aud că fondul de pensii l-au consumat ăştia pe campanii!”.
Copiii trebuie salvați de Occident, Iohannis e ”de alt neam”, ”un scuipat pe obrazul românilor”
El a continuat cu un apel pentru părinți să-și ”crească copiii în Biserică”, pentru a-i ”salva” de ”influențele din Occident și ideologiile străine”, prezentând aici viziunile sale homofobe.
”Am văzut pomelnice la altar şi inscripţii pe garduri, pe ziduri, pe blocuri, unde copii în firea lor, la 12, 14 ani scriau că vor să devină gay sau să-ş ischimbe sexul.
Aseară am aflat de la ştiri că un copil eminent, un copil genial de doar 13-14 anişori şi-a pus capăt zilelor, pentru că în şcoli nu mai sunt alături de profesori, de educatori, să existe şi un psiholog, preotul e undeva tratat cu răceală, chiar cu dispreţ şi cumva i se creează cadrul chiar să plece din învăţământ, să nu fie o prezenţă care să le aducă aminte de Dumnezeu, de faptul că sunt ocrotiţi”, a mai acuzat epicopul.
A urmat un nou atac la Iohannis, care e ”de alt neam” și i-a închinat statuie lui Samuel von Bruckenthal.
”Nu ştiu pentru ce pătimeşte țara aşa şi suferă poporul pentru aceşti oameni care au acaparat puterea şi care luni de zile se vor bate pe putere, nu vor forma guvernul… Iar preşedintele ăsta pe care l-au votat românii, care e de alt neam şi care a ridicat în inima Sibiului, unde altădată erau preoţii spânzuraţi în vremea lui Bucow şi a Mariei Tereza, erau preoţii spânzuraţi în Piaţa Mare, a Sfatului, lângă turnul vechi de acolo, iar femeile care ţineau credinţa şi îi adăposteau erau evisecerate, având copilul în pântece...
Iar acum, în Piaţa Sibiului, preşedintele a ridicat o statuie pentru un guvernator care omora românii şi care-i asuprea pe ţărani. Putea să-l pună pe Samuel von Bruckenthal în muzeul de acolo, de la Sibiu, unde a ctitorit şi a lăsat lucrurile Sibiului, dar nu în Piaţa Mare – un scuipat, cum se spune neacademic şi vulgar, pe obrazul românilor. Aşa şi-au bătut joc de țară”, a mai acuzat epicopul Giurgiului.